România are de plătit, anul acesta, dobânzi în valoare totală de 51 de miliarde de lei, suma reprezentând, potrivit vicepremierului Tanczos Barna, ”un record istoric”.
Tanczos Barna a prezentat date potrivit cărora, la finalul acestui an, valoarea investițiilor făcute de România va fi aproape sau chiar va depăși 150 de miliarde de lei, în timp ce cheltuielile cu dobânzile vor fi de aproximativ 51 de miliarde de lei, scrie News.ro.

Vicepremierul constată, la Digi 24, că suma plătită pentru dobânzi este ”un record istoric”, care ”pune o presiune uriașă pe buget”, el arătând că valoarea mare a dobânzilor ”este consecința împrumuturilor rostogolite în ultimii ani”.
”Din cauza faptului că România s-a îndatorat excesiv în ultimii ani, în 2025 ne trezim cu această situație în care dobânzile sunt de 51 de miliarde de lei. Toate programele de investiții de la Ministerul Dezvoltării se vor ridica probabil la 20 de miliarde de lei. Deci 20 cu 50. Sau dacă ne uităm la investițiile din Ministerul Transporturilor, 20 și ceva cu 50, iarăși simplu la dublu. Deci dacă nu reușim să reducem această presiune, pe de o parte prin consolidarea fiscală și prin reducerea cheltuielilor de funcționare și dobânzi mai mici, apropiate de 4%, de 3%, de la 8%, de la 7%, să coborâm, vom avea o problemă din ce în ce mai mare. România aici a greșit foarte mult, într-o perioadă în care trebuia să fie mai cumpătată cu cheltuielile și cu împrumuturile, s-a extins foarte mult. Și atunci, și cei care acordă aceste împrumuturi văd dezechilibru în buget, văd dezechilibru în societate, în investiții, cheltuieli fixe și cheltuieli de funcționare, tot ce e în spinarea statului. Și atunci cresc aceste cheltuieli și, practic, în cazul unui împrumut pe 15 ani, dublează cheltuiala cu autostrada. Dacă fac astăzi o autostradă și mă împrumut cu 7% pe 15 ani, nu o să ne coste autostrada un leu, ne va costa exact 2 lei. Deci acesta este efectul unor împrumuturi, ca și acasă, într-un buget al familiei. Dacă te împrumuți, te împrumuți, te împrumuți, la un moment dat o să cheltuiești cu dobânzile mai mult decât cheltuiala cu mâncarea”, a adăugat Tanczos.
Tanczos a menționat că țara trebuie să continue investițiile, să aloce resurse pentru a susține economia și pentru a crește nivelul de trai și în zona rurală.