Elena Lasconi a anunțat demisia din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR), transmite USR. ”Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, spune ea.
”Elena Lasconi a anunțat, astăzi, demisia din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR). Decizia vine în urma unei perioade marcate de provocări politice și personale, iar gestul a fost asumat cu responsabilitate și încredere în viitorul USR și al României”, informează USR..

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
„A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, a declarat Elena Lasconi.
În mesajul său, Elena Lasconi a subliniat angajamentul față de valorile care au stat la baza fondării USR și și-a reafirmat sprijinul pentru continuarea luptei împotriva corupției și pentru o Românie dreaptă și modernă. Țara noastră trece printr-o perioadă complicată, plină de provocări. Este necesar ca eforturile noastre să fie îndreptate spre susținerea unui parcurs proeuropean și accelerate eforturile de schimbare a unui sistem care s-a dovedit nefuncțional în interesul cetățenilor, scrie News.ro.
„Am făcut, spun eu, tot ceea ce era corect pentru un om care și-a dorit ca USR să fie total altceva decât vechea clasă politică. Am luptat cu toată puterea mea cu un sistem putred, corupt, care ne ține captivi de 35 de ani. Poate am făcut și greșeli în acest parcurs, dar niciodată nu am abandonat buna-credință și am speranța că, împreună, începând de anul trecut, am reușit să creăm fisuri în acest sistem”, a transmis Elena Lasconi.
Elena Lasconi a mulțumit colegilor din partid, susținătorilor și tuturor celor care i-au fost alături în acest parcurs: „Vă mulțumesc din suflet pentru că mi-ați arătat încredere, respect, susținere. Și mă refer la voi, colegii mei din USR, la voi, susținători, voluntari, oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar care au crezut în mine.”, a afirmat ea.
Chiar dacă se retrage din funcția de conducere, Elena Lasconi anunță că va rămâne activă în viața publică și în efortul de schimbare a clasei politice vechi și dedicată serviciului public.
„Vă puteți baza pe mine că rămân la fel de determinată să ajut cu toată puterea orice demers care ne va face să scăpăm de un sistem ticălos. Am speranța, și sper că o aveți și voi, că împreună vom reuși să dăm țării noastre ceea ce merită: un viitor bun, spre Vest, fără corupție”, afirmă Elena Lascon.
Biroul Național al USR a stabilit, încă de vineri, convocarea unui congres pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Decizia a venit a doua zi după ce Elena Lasconi a publicat imaginile care-i înfățișau separat pe Nicușor Dan, Victor Ponta și fostul adjunct al SRI Florian Coldea, sugerând că aceștia s-au întâlnit. Alegerile pentru șefia USR vor avea loc în data de 21 iunie, iar favorit pentru funcția de președinte este Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
Luni, la ora 17.00, se va reuni Comitetul politic al USR pentru a analiza rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale și strategia pentru turul doi. De asemenea, liderii partidului urmau să îi ceară Elenei Lasconi să demisioneze din fruntea USR după rezultatul obținut duminică, susțin sursele citate.