Președintele ales Nicușor Dan depune jurământul în plenul Camerelor reunite, moment care marchează începerea mandatului său. În sală sunt prezenți foștii președinți Traian Băsescu și Emil Constantinescu, principesa Margareta, patriarhul Daniel, reprezentanți ai corpului diplomatic, membri ai Guvernului, șefi de instituții lideri politici.
La momentul depunerii jurământului este prezentă și fiica lui Nicușor Dan, președintele ales explicând că partenera sa nu va putea fi prezentă din cauza unei probleme medicale ale fiului lor. Parlamentarii AUR, SOS România și POT nu sunt prezenți la ceremonie, scrie News.ro

Potrivit Constituției, candidatul a cărui alegere a fost validată de Curtea Constituționallă depune în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, următorul jurământ: “Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Depunerea jurământului este urmată de un mesaj adresat Parlamentului de către Nicușor Dan, în calitate de președinte.
După depunerea jurământului în Parlament, de la 13:30, are loc ceremonia militară cu prilejul învestirii în funcția de președinte al României a lui Nicușor Dan, pe Platoul Marinescu de la Palatul Cotroceni.
Ulterior, va avea loc și ceremonia de predare-primire a mandatului de președinte al României, în urma căreia Ilie Bolojan, președintele interimar, își încheie mandatul și va reveni în Senat.
Mandatul Președintelui României este de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurământului. Nici o persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi și succesive.
Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou ales.
”Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării. Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate”, prevede Constituția.