Sebastian Ghiță, căutat de procurorii DNA, este de negăsit

Sebastian Ghiță, căutat de procurorii DNA, este de negăsit
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 dec 2016

Fostul parlamentar Sebastian Ghiță este căutat de către procurorii DNA Ploiești care au emis, miercuri, un mandat de aducere pe numele său, în dosarul de corupție privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, în care are calitatea de suspect alături de Victor Ponta.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Potrivit unor surse judiciare, Sebastian Ghiță ar urma să fie dus cu mandat la sediul DNA din Ploiești, pentru a fi audiat în dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, scrie News.ro.

DNA a emis mandat de aducere pe numele fostului parlamentar după ce acesta a refuzat să se prezinte în fața procurorilor trimițându-și avocații.

Anchetatorii l-au căutat pe Ghiță la mai multe adrese, dar până la ora transmiterii acestei știri el nu a fost găsit.

Procurorii DNA Ploiești l-au citat din nou miercuri pe Sebastian Ghiță, în dosarul în care acesta este suspect alături de fostul premier Victor Ponta, Ghiță neprezentându-se în fața procurorilor.

Potrivit unor surse judiciare, Ghiță era așteptat la DNA Ploiești la ora 12.00, conform citației, însă fostul parlamentar a ales să își trimită avocații.

Comercianții de băuturi alcoolice, tutun, carburanți primesc un nou termen pentru obținerea atestatului de la ANAF CITEȘTE ȘI Comercianții de băuturi alcoolice, tutun, carburanți primesc un nou termen pentru obținerea atestatului de la ANAF

Doi apărători ai acestuia au ajuns în jurul orei 11.45 la DNA Ploiești, iar după mai bine de o oră au părăsit sediul instituției fără să facă vreo declarație.

Sebastian Ghiță este urmărit penal de către DNA Ploiești, împreună cu Victor Ponta, în dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, în anul 2012.


Potrivit procurorilor, Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiță pentru a organiza vizita lui Tony Blair, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD.

În 6 septembrie, Ponta a fost pus sub control judiciar de DNA Ploiești în dosarul privind vizita fostului premier, dar măsura preventivă a încetat la începutul lunii noiembrie. Totodată, în 12 octombrie, procurorii DNA Ploiești au pus sechestru asigurător pe un imobil al lui Victor Ponta.

Și Sebastian Ghiță a fost pus sub control judiciar, dar instanța supremă a anulat măsura preventivă în 13 septembrie. Ulterior, procurorii DNA Ploiești au pus sechestru până la concurența sumei de 220.000 de euro pe averea lui Ghiță.

În acest dosar a fost audiată la DNA Ploiești în calitate de martor și fostul deputat PSD Ana Birchall.

Victor Ponta afirma, în luna septembrie, într-o postare pe Facebook, că invitarea fostului prim-ministru britanic Tony Blair a fost o inițiativă a deputatei Anei Birchall care, la acea vreme, era secretar internațional al PSD, tot ea ocupându-se și de donațiile pentru o fundație caritabilă pe care Blair le-a agreat în locul onorariului său.

Sebastian Ghiță se află sub control judiciar, având interdicția de a părăsi țara, în dosarul în care este judecat alături de fostul șef al Poliției Județene Prahova Viorel Dosaru, fostul șef al DGA Prahova Constantin Ispas și de Liviu Tudose și Aurelian Mihăilă, foști procurori șefi ai Parchetului Curții de Apel Ploiești. El a contestat măsura la instanța supremă, în 22 noiembrie, dar aceasta a fost respinsă, măsura fiind definitivă.

Sebastian Ghiță a rămas fără imunitate după ce partidul pe listele căruia a candidat pentru un nou mandat de deputat, PRU, nu a trecut pragul electoral și nu a intrat în Parlament.

viewscnt
Afla mai multe despre
dna
sebastian ghita