O treime din cazurile de coronavirus sunt în București.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Ministerul Sănătății anunță că, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 282 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 238 mai puțin față de ziua anterioară. 23 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, transmite News.ro.
În București au fost raportate 93 de cazuri noi de COVID-19, În Cluj au fost 40 de cazuri noi, iar în celelalte județe s-au înregistrat sub 50 de cazuri noi de infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 31 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 806, cu 3 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 138 persoane, la fel ca în ziua anterioară. Dintre cei 138 pacienți internați la ATI, 126 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 61 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 5 mai mult decât în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadăPână în prezent, 65.612 de persoane diagnosticate cu infecție cu Sars-CoV-2 au decedat, mai indică sursa citată. În intervalul 14.05.2022 (10:00) – 15.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese (4 bărbați și 2 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 6 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Scenariul inițial era unul rezonabil, de creștere cu 2,1% pentru PIB-ul României. Acum este în revizuire în jos și vedem de la o zi la alta că apar schimbăriDin totalul de 6 pacienți decedați, 4 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. 1 dintre pacienții vaccinați care au decedat avea vârsta cuprinsă între 60-69 de ani și 1 avea vârsta peste 80 de ani.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.511 teste RT-PCR (1.240 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.271 la cerere) și 7.427 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.055.140 teste RT-PCR și 9.899.781 teste rapide antigenice.