Polițiștii și echipa pirotehnică a Brigării Antitero a Serviciului Român de Informații (SRI) au făcut fac verificări, sâmbătă după-amiază, la Primăria Sectorului 2 al Capitalei, după ce o persoană a anunțat la 112 amplasarea unei bombe la sediul instituției, din cauza unor probleme nerezolvate, relatează News.ro.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Reprezentanții SRI au anunțat că un cetățean a sunat la 112 și a anunțat amplasarea unei bombe la Primăria Sectorului 2 din București, pentru că nu i s-au rezolvat unele probleme pe care le avea cu instituția.
UPDATE: Pirotehniștii au încheiat verificările la Primăria Sector 2 și au constatat că amenințarea cu bombă nu se confirmă.
”Controlul pirotehnic s-a încheiat. Nu se confirmă”, a transmis, sâmbătă, SRI.