Bilanțul cutremurului din Myanmar depășește 3.300 de morți

Cutremurul puternic care a lovit Myanmar la 28 martie a ucis 3.354 de persoane, potrivit unui nou bilanț publicat sâmbătă de mass-media de stat.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bilanțul cutremurului din Myanmar depășește 3.300 de morți

Cutremurul puternic care a lovit Myanmar la 28 martie a ucis 3.354 de persoane, potrivit unui nou bilanț publicat sâmbătă de mass-media de stat.

Cutremurul, care a pulverizat clădiri și a distrus infrastructura în întreaga țară, a rănit, de asemenea, 4.508 persoane, iar 220 sunt date dispărute, potrivit aceleiași surse, scrie News.ro.

Potrivit unei estimări a Organizației Națiunilor Unite, peste trei milioane de persoane au fost afectate într-un fel sau altul de catastrofă, care s-a adăugat ravagiilor provocate de patru ani de război civil.

Anii de lupte au distrus economia și infrastructura țării, îngreunând considerabil sosirea ajutorului umanitar.

Junta militară aflată la putere a efectuat zeci de atacuri asupra grupurilor rebele de la cutremur, dintre care cel puțin 16 de la un tręve anunțat miercuri, potrivit Organizației Națiunilor Unite.

La mai mult de o săptămână de la cutremur, un număr mare de birmanezi sunt nevoiți să doarmă în aer liber, fie pentru că nu mai au o casă, fie de teamă că aceasta se va prăbuși.

Sâmbătă, Tom Fletcher, principalul responsabil al ONU în materie de ajutor umanitar, s-a întâlnit cu victimele în orașul Mandalay, situat în centrul țării, aproape de epicentru. "Distrugerea este uluitoare", a scris el pe X. "Lumea trebuie să se unească în spatele poporului din Myanmar", a adăugat el.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2557 +0.0020+0.04 %
1 USD4.5316 +0.0152+0.34 %
1 GBP6.1216 +0.0038+0.06 %
1 CHF5.5628 -0.0079-0.14 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite