Hidrologii au emis, duminică, o avertizare cod galben de inundații pentru mai multe bazine hidrografice din 13 județe ale țării, fiind anunțate viituri rapide, creșteri de debite și posibile depășiri ale cotelor de atenție. Avertizarea este valabilă până luni la prânz, iar județele cele mai afectate vor fi Constanța, Bacău, Vrancea și Galați.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Astfel, este cod galben de inudații pentru bazinele hidrografice Prahova, Buzău, Râmnicu Sărat, Putna, Trotuș, Bârlad, afluenții mici ai Siretului, afluenții Prutului râurile din Dobrogea, urmând să fie afectate în total 13 județe, unde sunt prognozate scurgeri importante de pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundații locale, creșteri de debite și posibile depășiri ale cotelor de atenție, relatează News.ro.
Avertizarea este valabilă de duminică de la prânz până la miezul nopții pe râurile din bazinele Prahova (județul Prahova), Buzău (județele Brașov, Covasna, Buzău), Putna (județul Vrancea), Râmnicu Sărat (județele Vrancea, Buzău), Trotuș (județele Harghita, Neamț și Bacău), Bârlad (județele Bacău, Vrancea, Vaslui și Galați), afluenții mici ai Siretului (județele Bacău, Neamț, Vrancea și Galați) și afluenții Prutului (județele Vaslui și Galați).
De asemenea, de duminică, ora 12.00, până luni, la ora 12.00, codul galben este valabil pentru râurile din Dobrogea (județele Constanța și Tulcea), mai ales pentru unele râuri mici din sudul și estul județului Constanța.
Meteorologii au anunțat încă de vineri că vremea va fi capricioasă până luni la prânz, în cea mai mare parte a țării, urmând să se înregistreze ploi torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.
Potrivit meteorologilor, se vor înregistra cantități de apă care vor depăși local 15-20 de litri pe metru pătrat și izolat 40-50 de litri pe metru pătrat.
De asemenea, meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru toate zonele de deal și de munte din centrul și sudul Moldovei, Dobrogea și nord-estul Munteniei, unde cantitățile de apă vor depăși 30 de litri pe metru pătrat, iar izolat pot ajunge până la 70 de litri pe metru pătrat.