Elevii nu vor mai avea, în anul școlar viitor, vacanța intersemestrială, acordată de regulă la finele lunii ianuarie-începutul lunii februarie, prevede proiectul de ordin pregătit la nivelul Ministerului Educației.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Cursurile vor începe pe 16 septembrie 2019 și se vor încheia pe 20 decembrie 2019.
În al doilea semestru, curusurile vor începe pe 13 ianuarie 2020, vacanța de primăvară fiind în perioada 4 aprilie 2020 – 21 aprilie 2020.
Întrebată despre modificarea structurii anului școlar, Ecaterina Andronescu a spus că există varianta ca primul semestru al anului școlar să se încheie înainte de sărbătorile de iarnă, dar să fie micșorată vacanța, notează Hotnews.
Calendarul pregătit pentru elevi poate fi văzut integral AICI