Polițiștii protestează din nou cu fumigene, în fața Ministerului de Interne, cerând demisia ministrului. Polițiștii scandează lozinci, fluieră și au intonat Imnul.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Protestul a început la ora 10.00 și este programat până la ora 14.00, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Modalitatea prin care antreprenorii români își pot promova produsele către sute de mii de persoanePolițiștii au ales să marcheze astfel Ziua Poliției.
MAI MULTE IMAGINI, ÎN GALERIA FOTO (Inquam Photos/George Călin)
”Nu este vorba doar despre majorări salariale, ne interesează respectarea legii, respectarea unor principii”, au transmis sindicaliștii, reclamând inechitățile salariale între diferite categorii de bugetari.