VIDEO Metoda „falsul accident” în București. Percheziții ale Poliției

Patru persoane sunt bănuite că au înșelat mai mulți șoferi din București prin „metoda falsul accident” susținând că aceștia au provocat accidente și cerându-le mii de lei pentru telefoane pretins distruse.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
VIDEO Metoda „falsul accident” în București. Percheziții ale Poliției

Polițiștii au făcut trei percheziții, au ridicat bani și nouă telefoane mobile, iar trei dintre suspecți au fost reținuți și ulterior plasați sub control judiciar.

Cum funcționa metoda

Reprezentanții Poliției Capitalei au anunțat că polițiștii din cadrul Secției 18 Poliție au fost sesizați de o femeie, la data de 17 august, că în timp ce se deplasa cu autoturismul personal, pe strada Samuil Vulcan din Sectorul 5, ar fi fost urmărită de un bărbat aflat la volanul unui autoturism.

Bărbatul respectiv i-ar fi spus victimei că, în timp ce conducea, ar fi acroșat o femeie aflată la intersecția străzilor Mihail Sebastian și Samuil Vulcan.

Acuzație neașteptată: Oamenii PSD lăsați în instituțiile statului au sabotat ieri lansarea platformei eSănătateaMea! CITEȘTE ȘI Acuzație neașteptată: Oamenii PSD lăsați în instituțiile statului au sabotat ieri lansarea platformei eSănătateaMea!

„Persoana vătămată s-ar fi întors la intersecția indicată, unde ar fi găsit o femeie care i-ar fi reproșat faptul că, în momentul în care a efectuat virajul la stânga, ar fi fost în pericol să fie lovită de autoturism.

Potrivit celor relatate, pentru a se feri, femeii i-ar fi căzut telefonul mobil pe partea carosabilă, iar autoturismul ar fi trecut ulterior peste acesta, provocându-i distrugeri. În continuare, femeia i-ar fi spus persoanei vătămate că telefonul ar valora 8.000 de lei, însă ar fi acceptat suma de 7.000 de lei pentru acoperirea prejudiciului”, au afirmat polițiștii.

Ei au precizat că în urma discuțiilor purtate, persoana vătămată i-a dat suma solicitată. În aceeași zi, polițiștii Secției 18 Poliție au fost sesizați de un alt bărbat, care a povestit o situație similară.

VEZI VIDEO AICI

„În urma verificărilor s-a stabilit faptul că, în timp ce victima se deplasa cu autoturismul personal pe strada Novaci și a efectuat un viraj la dreapta către strada Dorneasca, ar fi fost abordat de un bărbat aflat la volanul unui autoturism.

Cel în cauză ar fi indus în eroare victima, prin aceea că i-ar fi transmis că, în timpul efectuării virajului, ar fi acroșat o femeie aflată pe trecerea pentru pietoni, după care ar fi părăsit zona”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

Insolvența STB, pe masa Tribunalului București. A fost stabilit primul termen CITEȘTE ȘI Insolvența STB, pe masa Tribunalului București. A fost stabilit primul termen

Polițiștii au adăugat că șoferul respectiv s-a întors la trecerea pentru pietoni, unde a găsit o femeie care susținea că o doare picioarul deoarece ar fi fost lovită de autoturism.

Aceasta a mai fi afirmat că, în urma incidentului, i-ar fi căzut telefonul mobil, iar mașina ar fi trecut peste acesta, provocându-i distrugeri. Femeia i-a comunicat șoferului că telefonul ar valora 8.000 de lei și i-a cerut suma de 4.000 de lei pentru repararea acestuia.

„Persoana vătămată a fost inițial de acord să-i remită femeii suma solicitată, însă, în scurt timp și-a dat seama că ar putea fi vorba despre o înșelăciune.

Astfel, victima i-ar fi propus femeii să se deplaseze împreună la sediul poliției, însă femeia ar fi refuzat și ar fi părăsit imediat zona”, a mai precizat sursa citată.

În urma cercetărilor desfășurate cu polițiști din cadrul altor subunități ale Poliției Capitalei, au fost identificate și alte persoane vătămate care ar fi fost abordate în împrejurări similare.

Astfel, polițiștii Secției 17 Poliție au fost sesizați, la data de 21 august, de către un bărbat, cu privire la faptul că, la data de 20 august, în timp ce conducea autoturismul personal pe strada Dr. Ion Athanasiu, ar fi fost abordat de un bărbat și o femeie.

Cei doi i-au transmis bărbatului că ar fi accidentat-o pe femeie în timp ce aceasta se afla pe trecerea de pietoni, iar în presupusul eveniment rutier i-ar fi distrus acesteia telefonul mobil. Femeia a cerut 8.000 de lei pentru a-și repara telefonul.

O faptă similară a avut loc la data de 19 august pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, iar șoferului i-a fost cerută suma de 10.000 de lei pentru repararea telefonului care ar fi fost distrus în falsul eveniment rutier. Totodată, la nivelul Brigăzii Rutiere au fost înregistrate alte două sesizări privind situații similare.

Prognoza meteo pe toată luna septembrie. Temperaturile vor fi mai mari decât cele normale CITEȘTE ȘI Prognoza meteo pe toată luna septembrie. Temperaturile vor fi mai mari decât cele normale

„În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat patru persoane bănuite de comiterea faptelor, respectiv trei bărbați, cu vârste de 32, 35 și 44 de ani, precum și o femeie, în vârstă de 44 de ani. La data de 1 septembrie 2026, femeia a fost depistată pe un aeroport, existând suspiciunea că intenționa să părăsească teritoriul României.

Totodată, bărbații în vârstă de 35, respectiv 44 de ani, au fost depistați în Sectoarele 3 și 5”, au afirmat polițiștii. Ei au făcut și trei percheziții în urma cărora au fost găsite mai multe probe, precum și sumele de 12.300 de lei, 650 de euro și 300 de dolari, alături de nouă telefoane mobile.

Cele trei persoane au fost duse la sediul Secției 18 Poliție, pentru continuarea cercetărilor. De asemenea, cu privire la bărbatul în vârstă de 32 de ani sunt desfășurate, în continuare, activități pentru prinderea acestuia. Cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și tentativă la înșelăciune, ulterior fiind luată măsura controlului judiciar..

Cele mai frecvente tipuri de fraudă 

Metoda WhatsApp „Telefonul stricat” - presupune trimiterea unui mesaj de pe un număr necunoscut de către cineva care pretinde că este un membru al familiei și că și-a stricat telefonul. Victima este rugată să salveze noul număr și, sub presiunea urgenței, să trimită bani pe contul unui „prieten”, deoarece ruda respectivă nu mai are acces nici la propriul cont bancar. Totul se desfășoară prin mesaje scrise, fără apel vocal, tocmai pentru a evita recunoașterea vocii.

Metoda Vishing - oportunitate de investiții Hidroelectrica începe, de cele mai multe ori, după ce o persoană își introduce datele într-un formular online care promite câștiguri rapide. Ulterior, aceasta este contactată telefonic de așa-ziși „consultanți” care o conving să transfere bani pentru investiții fictive, iar sumele ajung direct în conturile atacatorilor.

Metoda BNR - începe cu un apel telefonic al cărui număr pare să provină chiar de la banca victimei, în care aceasta este anunțată că un credit a fost solicitat fraudulos în numele ei. Victima este transferată succesiv către un „ofițer bancar”, un „polițist” și un „reprezentant BNR”, fiecare confirmat de un număr de telefon falsificat prin spoofing. Sub presiunea urgenței, persoana vizată este convinsă să își mute economiile într-un cont pretins „sigur”, însă sumele ajung direct la escroci.

Un nou terminal petrolier pregătit în România, în zona Orșova. Ambiții pentru deservirea mai multor țări din Europa Centrală și de Est CITEȘTE ȘI Un nou terminal petrolier pregătit în România, în zona Orșova. Ambiții pentru deservirea mai multor țări din Europa Centrală și de Est

Metoda Creditul - schema complexă cu autorități este o variantă extinsă a spoofingului, în care victima este contactată simultan de reprezentanți falși ai băncii, poliției și BNR, care o conving că identitatea sa este folosită într-o fraudă activă. Escrocii trimit documente false de legitimație și acorduri de confidențialitate prin WhatsApp pentru a părea credibili, apoi îi cer victimei să contracteze ea însăși un credit și să depună suma la un bancomat de criptomonede, folosind coduri QR furnizate de ei. Conversația este ștearsă imediat după transferul banilor.

Metoda „Accidentul” - vocea clonată cu Inteligența Artificială presupune un apel telefonic în care escrocii folosesc inteligența artificială pentru a imita vocea unui membru al familiei, anunțând că a fost implicat într-un accident grav sau că se află în pericol legal iminent. Victima aude vocea familiară a copilului sau nepotului și, sub presiunea emoțională intensă, nu mai verifică identitatea apelantului.

Metoda „Nepotul la ananghie” - vocea clonată cu Inteligența Artificială funcționează identic cu metoda accidentul, dar vizează în special persoanele în vârstă, mizând pe relația bunici-nepoți. Escrocul, folosind o voce generată de AI, pretinde că a fost jefuit și că are nevoie urgentă de bani pentru a ajunge acasă. La fel ca și în cazul metodei clasice „Accidentul”, cel vizat nu mai verifică identitatea reală a celui care sună.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Partenerii noștri
Cele mai citite