Cota redusă de 9% a taxei pe valoarea adăugată (TVA) ar putea fi extinsă, începând cu 1 ianuarie 2019, și la livrarea de electricitate și de gaze naturale, alimentarea cu energie termică în sistem centralizat și la serviciile de salubrizare a localităților, conform unui proiect de lege.
Samsung nu va reuși să construiască un telefon cu cititor de amprente integrat în ecran în mai puțin de un an, primul model cu această tehnologie urmând a fi Note 9.
Președintele Klaus Iohannis a promuldat, marți, Legea pentru aprobarea OUG 9/2017 prin care indemnizațiile consilierilor locali și județeni, primarilor și viceprimarilor și președinților și vicepreședinților de consilii județene sunt majorate cu 30%.
Afacerile Paravion, cea mai mare agenție de turism online din România, au crescut cu peste 30% în primele nouă luni ale anului, depășind 40 de milioane de euro, sumă care reprezintă 93% din cifra de afaceri integrală realizată în 2015. Rezultatul a fost susținut de persoanele care cumpără, pe lângă bilete de avion, și servicii de cazare și rent-a-car, dar și de achizițiile făcute cu telefonul mobil, în creștere exponențială.
O cotă redusă la 9% a TVA va fi aplicabilă pentru serviciile de canalizare, livrarea de energie termică, electricitate, gaze naturale și pentru serviciul public de salubrizare a localităților, au decis, marți, senatorii printr-un proiect de lege. Inițiativa, care va trebui aprobată și de către deputați pentru a fi aplicată, generalizează totodată cota de impozit de 3% pentru veniturile obținute din transferul dreptului de proprietate și scutește de impozit bazele sportive publice.
TVA redus de 9% în agricultură și scutirea de impozitul de 16% pe veniturile angajaților din cercetare vor intra în vigoare de la 1 august.
Cota de TVA redusă de 9% se va aplica, de la 1 august, pentru livrarea de îngrășăminte și de pesticide, semințe și alte produse agricole destinate însămânțării sau plantării, precum și pentru prestările de servicii în sectorul agricol. Ministerul de Finanțe a elaborat un ordin în care identifică exact bunurile și serviciile care vor intra sub incidența noii măsuri.
Băncile vor avea mai multe bătăi de cap ca urmare a aplicării noilor standarde contabile. Managerii de risc vor fi obligați să se uite inclusiv la evenimentele viitoare estimate atunci când calculează riscul de neplată în cazul unui împrumut, iar necesitatea de a face provizioane va crește, spune Gelu Gherghescu, partener în cadrul firmei de consultanță și audit Ernst & Young.