Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a amendat din nou Euroins România, fiind însă aplicate sancțiuni și la NN Asigurări de Viață și Metropolitan Life.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 77,6 miliarde de lei, la 29 ianuarie 2021, în creștere cu 23% față de nivelul existent la 31 ianuarie 2020, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis exercitarea opțiunii de amânare a aplicării ESEF (European Single Electronic Format) și a dispus publicarea în procedura de consultare publică, pentru un termen de 10 zile, a unui proiect de regulament privind obligația de întocmire de către emitenții, ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, a rapoartelor financiare anuale în formatul de raportare electronic unic însoțit de referatul de aprobare. De asemenea, Consiliul A.S.F. a hotărât notificarea Comisiei Europene cu privire la intenția de amânare cu un an a obligativității aplicării ESEF pentru emitenții listați pe piața reglementată din România.
Piața asigurărilor generale și de viață a cumulat în 2020 venituri totale de 11,5 miliarde de lei, în creștere cu 5% față de anul precedent, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu.
Transilvania Broker, al patrulea broker local de asigurări, derulează o campanie de promovare a companiei și, în cadrul acesteia, a transmis scrisori către aproximativ 1.000 de asistenți în brokeraj, cu scopul de informare, și nu de recrutare, a declarat pentru Profit.ro Dan Niculae, directorul general al brokerului și unul dintre acționarii principali.
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare (PRBAR) a sesizat Autoritatea de Supraveghere Financiară și Consiliul Concurenței cu privire la o acțiune concertată la nivelul întregii piețe de intermediari declanșată de Transilvania Broker de Asigurare, singurul broker listat la Bursa de Valori București, care a transmis adrese scrise către toți asistenții în brokeraj ai tututor celorlalți intermediari principali și către toți agenții de asigurare ai asigurătorilor, cu invitația de a se alătura companiei.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a realizat o analiză a dosarelor de daună aferente polițelor auto obligatorii (RCA) avizate de societățile de asigurare în trimestrul al treilea al anului 2020.
Jumătate din creșterea bursieră de la cumpăna dintre ani a acțiunilor diviziei de servicii petroliere a grupului Rompetrol a fost anulată de o vânzare agresivă, în contextul în care acționarul majoritar kazah KMG International a respins propunerea pentru un dividend din rezerve de 0,3033 lei/acțiune din partea minotirarilor de la KJK, factorul catalizator al exploziei de preț recente. Totuși, acționarul finlandez a obținut prin demersul său o victorie de etapă, iar Rompetrol Well Services a aprobat o politică de dividend care include o rată de distribuire de 30%, incluzând și banii imobilizați în regim cash-pooling în cadrul grupului.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a amendat directori ai companiei City Insurance, liderul pieței de asigurări, cu argumentul că aceștia nu ar fi transmis, deși li s-a cerut, informații și documente relevante necesare verificării programului de reasigurare al societății și nici nu s-ar fi asigurat că informațiile solicitate sunt disponibile, astfel încât să fie puse la dispoziție în termenul stabilit.
Numărul distribuitorilor de asigurări cu certificare în RIS - Registrul intermediarilor secundari - a ajuns la aproape 50.000, cel mai ridicat nivel din istoria pieței de profil din România.
Piețele financiare au fost afectate de pandemia COVID-19, care a influențat evoluțiile macroeconomice și financiare pe tot parcursul anului 2020. Noul context a generat un comportament febril în rândul investitorilor și a adus provocări fără precedent pentru factorii de decizie politică.
Activele fondurilor de pensii private (Pilonul 2) ale celor 7,63 milioane de contributori însumau 75,1 miliarde de lei la finele anului trecut, în creștere cu 21,2% față de 2019 și cu 57,8% mai mult față de decembrie 2018, potrivit datelor afișate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Șoferii își vor putea deconta daunele de la firma de asigurări unde au încheiat propria poliță RCA în perioada următoare, iar Guvernul pregătește, la inițiativa ASF, o ordonanță de urgență în acest sens, a declarat Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară.
City Insurance, liderul pieței de asigurări, a pierdut la prima instanță într-un dosar în care a cerut anularea unei amenzi de 50.000 de lei, aplicată în 2019 de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu argumentul de încălcare a unor prevederi ale Legii 132/2017 privind asigurarea RCA. Decizia Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs.
Lavinia Florina Mirancea a fost autorizată să ocupe funcția de director general adjunct al NN Pensii, poziție rămasă vacantă din prima parte a anului 2020, după ce Silviu Novac a preluat conducerea direcției Juridic a NN Asigurări de Viață.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aplicat City Insurance și Euroins România, asigurători care dețin peste 70% din piața asigurărilor auto RCA, amenzi de 500.000 lei, respectiv 450.000 de lei pentru întârzierea despăgubirilor aferente dosarelor de daună RCA. Anterior, în septembrie 2019, ASF a sancționat ambii asigurători cu amendă de 50.000 lei.
Mihaela Cojocaru, directorul Direcției Reglementare-Autorizare de pe segmentul asigurărilor din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), urmează să părăsească instituția la finele acestei săptămâni, în urma solicitării încetării contractului de muncă. "Postul pe care îl ocupă va fi desființat începând de luni, 18 ianuarie, în urma procesului de reorganizare a instituției, au declarat pentru Profit.ro surse avizate.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să aplice Asimed Asigurare-Reasigurare o amendă de 50.000 de lei, simultan însă cu retragerea autorizației de funcționare, constatarea stării de insolvență și promovarea cererii de deschidere a falimentului, relevă date analizate de Profit.ro. "Compania noastră este în continuă creștere și urmărește în permanență satisfacerea nevoilor de pe piața românească de asigurări. Viziunea noastră este să devenim prima alegere a clienților din România în materie de asigurări și dobîndirea statutului de lider", scrie încă pe site-ul Asimed.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a atacat cu recurs la instanța superioară o decizie a Curții de Apel București, care a hotărât, în octombrie 2020, să admită cererea șefului Euroins România, Mihnea Tobescu, de suspendare a deciziei instituției de retragere a autorizației directorului general al asigurătorului. Instanța și-a motivat hotărârea prin faptul că decizia ASF îi încălcă lui Tobescu dreptul la apărare și face imposibilă desfășurarea de către acesta a activității profesionale.
Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de peste 2,8 miliarde de lei, la 27 noiembrie 2020, în creștere cu 15,26% comparativ cu nivelul înregistrat la 30 noiembrie 2019, conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 73,145 miliarde de lei, la 27 noiembrie 2020, în creștere cu 20% față de nivelul existent la 30 noiembrie 2019, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Administratorii fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) și facultative (Pilonul III) vor putea investi, până la 3% din activ, în obligațiuni corporatiste fără rating emise de entități din România, cu respectarea cumulativă a unor condiții.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a inițiat un proces de revizuire a regulamentului privind formarea profesională pe piața de capital, cu derularea inclusiv a unei consultări publice pe marginea modificărilor propuse, care a avut ca finalitate emiterea unui nou regulament privind formarea, pregătirea și perfecționarea profesională pe piața de capital.
Sistemul pensiilor private a cunoscut o evoluție pozitivă pe tot parcursul funcționării sale, activele totale și numărul de participanți fiind în continuă creștere. Astfel, valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns, la 30 septembrie 2020, la 72,58 miliarde de lei, în creștere cu 18% față de septembrie 2019.