Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 84,457 miliarde de lei, la 30 iunie 2021, în creștere cu 28% față de nivelul existent la 30 iunie 2020, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de peste 3,24 miliarde de lei, la 30 iunie 2021, în creștere cu 24,2% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
City Insurance, liderul pieței asigurărilor din România, urmează să fie capitalizat cu suma de 738 milioane de lei (150 milioane de euro) prin aport în numerar al acționarilor. Acționarii, care au aprobat operațiunea la 21 iulie, sunt chemați să subscrie, până la data de 25 august, un număr de 738 milioane de acțiuni la un preț de 1 leu/titlu.
Curtea de Apel București (CAB) și-a motivat o hotărâre de anulare a unei decizii a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), prin care a fost retrasă autorizația fostului șef Euroins Mihnea Tobescu, sancțiune anunțată la 1 octombrie 2020, pentru că instituția nu l-a informat în mod expres pe fostul director general al asigurătorului, notificările fiind trimise "În atenția conducerii executive".
Piața asigurărilor din România a consemnat, în primul trimestru al acestui an, prime subscrise de 3,19 miliarde de lei, în creștere cu 8,2% față de nivelul atins în intervalul ianuarie - martie 2020. În primul trimestru al anului 2020, comparativ cu ianuarie - martie 2019, industria de profil a avansat cu 9%.
City Insurance, liderul pieței asigurărilor din România, a pierdut la prima instanță, cu posibilitate de recurs, procesul privind suspendarea unei decizii a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), prin care instituția a desemnat Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) în calitate de administrator temporar al asigurătorului, pentru o perioadă de 4 luni, după retragerea aprobării întregii conduceri a companiei.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a închis anul precedent cu un excedent curent de 13,4 milioane de lei, de la 35,5 milioane de lei în 2019, potrivit datelor instituției. Unul dintre motivele acestui excedent este gradul de realizare a cheltuielilor de personal în anul 2020, de 97,5%, fapt ce a condus la economisirea a 3,7 milioane de lei. "Justificarea acestui trend rezidă în faptul că, începând cu luna iulie 2020, la nivelul autorității au fost aplicate o serie de măsuri de reorganizare instituțională, și anume eliminarea posturilor de consilieri și de directori de cabinet sau plafonarea nivelului salariilor", scrie în raportul anual al instituției.
Dan Radu Rușanu (71 de ani), fost președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a obținut în instanță, în urma unei sentințe ce poate fi atacată cu recurs, daune morale în sumă de 75.000 lei pentru prejudiciul creat în urma arestării în dosarul "Carpatica Asig", ulterior fiind achitat. El a cerut statului despăgubiri de 5 milioane de lei.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a inițiat o licitație estimată la 147.100 euro, fără TVA, pentru achiziționarea a cinci autoturisme hibrid (vehicule echipate cu motoare cu ardere internă și electrice). Instituția vrea, pe lângă înnoirea și modernizarea treptată a parcului de autovehicule, și diminuarea efectelor poluării aerului, mediului și sănătății populației, cauzate de emisiile de gaze de eșapament, precum și îmbunătățirea calității mediului înconjurător.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a fost obligată în primăvară de instanța de judecată să redeschidă un dosar penal inițiat in rem în 2017 și clasat anul trecut, dosar în care sunt investigate suspiciuni de manipulare a pieței de capital prin tranzacții efectuate în urma întârzierii comunicării publice față de investitori și presupusa divulgare ilegală în avans exclusiv către un număr restrâns de persoane, în primăvara lui 2016, a unei informații privilegiate cu privire la producătorul de gaze controlat de stat Romgaz, listat la BVB, informație care, după ce a devenit publică, a dus la prăbușirea prețului acțiunilor companiei.
City Insurance, liderul pieței asigurărilor din România, a pierdut la prima instanță, cu posibilitate de recurs, procesul privind suspendarea unei decizii a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), prin care instituția a obligat compania să restabilească nivelul fondurilor proprii care acoperă cerințele minime de capital (MCR) și solvabilitate (SCR) calculate la data de 31.03.2021 sau să modifice profilul de risc. Cu alte cuvinte, asigurătorul, al cărui portofoliu numără trei milioane de clienți, trebuie să aducă bani suplimentari pentru acoperirea viitoarelor obligații de plată ce decurg din polițele încheiate.
Curtea de Apel București (CAB) a anulat, cu posibilitate de recurs, decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere a autorizației fostului șef Euroins Mihnea Tobescu, sancțiune pe care instituția a anunțat-o la 1 octombrie 2020. Potrivit datelor din decizia ASF, Tobescu, care a primit și o amendă de 100.000 de lei, ar fi inclus "suma de 50 milioane lei în fondurile proprii ale asigurătorului, fără deținerea unor documente justificative, aspect reflectat în supraestimarea fondurilor proprii eligibile" și care "conduce la concluzia influenței susceptibile de a aduce atingere unei administrări corecte și prudente a societății, săvârșită de către conducerea acesteia".
Fondurile de pensii private (Pilon II și Pilon III) au cumulat 83,34 miliarde lei în active totale, la finalul lunii martie a acestui an, cu 33% mai mult comparativ cu anul anterior, arată datele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Unul dintre motivele invocate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru sancțiunile dispuse recent în cazul City Insurance este că instituția a constatat, la finele lunii aprilie, că liderul pieței asigurărilor ar fi raportat, încă din 2017, că disponibilitățile bănești ale companiei, în baza cărora au fost calculate solvabilitatea și lichiditatea societății, s-ar fi aflat la o bancă cu care aceasta nu ar fi avut raporturi contractuale, iar existența contului nu ar fi fost confirmată, se susține în preambulul deciziei instituției.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a sancționat pe fiecare dintre cei trei membri ai Directoratului City Insurance cu amendă de un milion de lei și retragerea aprobării acordate de instituție lui Szilagyi Renato - președinte Directorat, Barbu Mircea Buzerea - vicepreședinte și Stavros Mavrogalos Fotis Spyridon - membru. De asemenea, instituția a aplicat amenzi de un milion de lei fiecărui membru al Consiliului de Supraveghere al asigurătorului și a retras autorizația celor cinci membri - Woodthorpe Robert Browne - președinte, Max Walter Rossler - vicepreședinte, Cristian Pascale, Aelita Arampova și Epameinondas Papanikolaou.
Net Brinel Cluj-Napoca va furniza Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) un sistem de stocare de tip SAN și serviciile de instalare și suport tehnic, contract atribuit în urma unei licitații pentru suma de 498.375 lei, fără TVA, de la un estimat de 637.000 lei, fără TVA. Sistemul va fi livrat în termen de 38 de luni de la data atribuirii.
Unul din motivele pentru care instanța a decis suspendarea amenzilor aplicate unor conducători ai City Insurance, liderul pieței de asigurări, este că aceștia nu au atribuții în furnizarea informațiilor solicitate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, reiese din documentele analizate de Profit.ro.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, a transmis Administrația Prezidențială.
Fondurile de pensii private obligatorii au înregistrat o creștere cu o treime a activelor totale, la finalul primului trimestru al anului 2021, în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, depășind astfel pragul de 80 miliarde de lei, a anunțat marți Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
O comisie a Autorității Europeane pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) a respins, în prima parte a lunii aprilie, o cerere înaintată de City Insurance, liderul pieței de asigurări din România, prin care a solicitat să se constate că instituția europeană "a acționat în exces față de competența sa reglementată în ceea ce privește rolul și implicarea sa în exercițiul de evaluare a activelor și pasivelor ale asigurătorilor din România - BSR".
Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de peste 3,1 miliarde de lei, la 31 martie 2021, în creștere cu 30,37% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor Autorității deSupraveghere Financiară (ASF).
Introducerea prețurilor de referință ale manoperei practicate pentru reparația autovehiculelor și eliminarea posibilității ca unitățile service să reprezinte interesele păgubitului RCA în relația cu asigurătorul care va achita despăgubirea sunt două dintre propunerile Ministerului Finanțelor Publice (MFP), incluse într-un nou proiect de act normativ, pentru eliminarea duopolului pe piața RCA, unde City Insurance și Euroins avea la finele anului 2020 o cotă de 75% din subscrieri. În plus, ministerul propune creșterea de 10 ori, la 5 milioane de lei, a plafonului maxim al amenzilor pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) le poate aplica asigurătorilor care, spre exemplu, nu achită integral și la termen despăgubirile datorate din asigurarea obligatorie RCA către persoanele prejudiciate.
Fabricantul de produse din beton Prebet cumpără 5% din pachetul de acțiuni al ROCA Investments, Platforma de investiții și management ROCA, creată - cum a anunțat în premieră Profit.ro - de CITR Group împreună cu Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, frații Pavăl, proprietarii Dedeman, și producătorul de vagoane Astra Rail Industries din Arad, pentru restructurarea și dezvoltarea companiilor aflate în dificultate.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) atrage atenția că unele criptomonede sunt extrem de riscante și speculative, iar cei care cumpără sau dețin astfel de produse riscă să își piardă toți banii investiți, aceștia nu beneficiază de protecția și garanțiile asociate cu serviciile financiare reglementate.
Noile tarife de referință ale polițelor de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie prezintă variații ușoare față de cele anunțate în aprilie 2020, fiind în ușoară creștere pentru mai multe categorii de șoferi și autovehicule, potrivit datelor analizate de Profit.ro. În cazul șoferilor tineri, sub 30 de ani, tarifele au crescut pentru toate categoriile de autovehicule.