Germania a suspendat luni utitlizarea vaccinului împotriva covid-19 al laboratorului britanic-suedez AstraZeneca ”cu titlu preventiv”, în urma semnalării unor efecte secundare, a anunțat Ministerul german al Sănătății, după o serie de alte suspendări. între altele în țări ca Danemarca, Irlanda și Olanda, relatează AFP.
Uniunea Europeană va putea să își respectele țintele referitoare la vaccinările împotriva Covid-19 în pofida întârzierii livrărilor vaccinurilor fabricate de AstraZeneca în condițiile în care Pfizer produce o cantitate mai mare de doze decât planificase, a declarat comisaul pentru Industrie Thierry Breton, transmite Reuters.
Compania farmaceutică AstraZeneca a anunțat că a încheiat o analiză a procesului de vaccinare cu serul anti-COVID-19 pe care l-a produs și nu a descoperit vreo dovadă a unui risc crescut de formare de cheaguri sanguine la persoanele inoculate cu acest vaccin, pe care mai multe țări europene l-au suspendat în urma semnalării unor cazuri de tromboză suspecte.
Olanda a suspendat utilizarea vaccinului AstraZeneca împotriva coronavirusului ca măsură de precauție, până la 28 martie inclusiv, după ce s-au raportat "posibile efecte secundare" în Danemarca și Norvegia, fără o legătură dovedită în acest stadiu, notează AFP.
Trei angajați din domeniul sanitar cărora li s-a administrat vaccinul AstraZeneca au fost internați în spital cu sângerare, cheaguri de sânge și cu un nivel scăzut al trombocitelor, au anunțat sâmbătă autoritățile norvegiene, citate de Reuters.
AstraZeneca a anunțat noi reduceri de livrare a vaccinului contra Covid-19 către Uniunea Europeană, invocând restricții de export.
Un număr de 9.000 de persoane au renunțat la programările făcute pentru vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca, începând de joi seară și până vineri, înaintea prânzului, în urma scandalului privind retragerea unor loturi după ce au apărut probleme de coagulare a sângelui la unii pacienți.
Agenția franceză a medicamentului (ANSM) recomandă o continuare a vaccinării împotriva covid-19 cu vaccinul AstraZeneca-Oxford, într-un aviz publicat vineri, la o zi după ce Danemarca și o serie de state membre UE au suspendat vaccinarea cu acest vaccin, în urma unor tulburări de coagulare a sângelui semnalată în rândul persoanelor vaccinate, relatează Reuters.
Alergii grave urmează să fie adăugate pe lista cu posibile efecte secundare ale vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, după ce acest tip de reacții au fost identificate în Regatul Unit, a anunțat Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP.
Bulgaria a suspendat vaccinarea cu serul AstraZeneca, decizia fiind valabilă până la noi precizări ale Agenției Europene pentru Medicamente legate de problemele ridicate în ultima perioadă vizând eventuale efecte secundare.
Premierul Florin Cîțu a declarat vineri că așteaptă fundamentarea deciziei privind suspendarea utilizării lotului cu probleme AstraZeneca, adăugând că are încredere în specialiști și în Agenția Europeană a Medicamentului care spune foarte clar că nu există indicii în acest moment care să facă legătura între vaccin și cele câteva cazuri cu probleme. El a acuzat însă o campanie împotriva vaccinării, comparând-o cu ”acțiuni teroriste”.
Direcția de Sănătate Publică Gorj s-a sesizat și va deschide o anchetă pentru a cerceta dacă doza de vaccin AstraZeneca din lotul cu probleme a contribuit la decesul unui bărbat în data de 1 martie, fratele unui cunoscut medic din Târgu Jiu.
Grupul farmaceutic AstraZeneca și-a revizuit, la 30 de milioane, estimările privind numărul de vaccinuri COVID-19 pe care le va livra Uniunii Europene în primul trimestru al acestui an, adică o treime dintre obligațiile sale contractuale și o reducere de 25% față de promisiunile pe care le-a făcut luna trecută, arată un document consultat de Reuters.
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat ''continuarea administrării'' vaccinului anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, subliniind că la ora actuală nimic nu demonstrează riscul unei coagulări sanguine mai puternice (tromboze) în cazul persoanelor vaccinate cu acest ser, după ce Danemarca, Islanda și Norvegia au suspendat administrarea vaccinului AstraZeneca, iar Austria și Italia au retras temporar fiecare câte un lot din acest vaccin.
România oprește folosirea anumitor doze de vaccin AstraZeneca, după ce Italia și Norvegia au decis să suspende ”din precauție” vaccinarea cu aceleași doze, urmând exemplul Danemarcei, din cauza unor temeri legate de formarea unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu acest vaccin.
Autoritățle sanitare norvegiene au anunțat că suspendă ”din precauție” vaccinarea cu vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, urmând exemplul Danemarcei, care a luat o decizie similară, din cauza unor temeri legate de formarea unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu acest vaccin, relatează AFP.
Vaccinul AstraZeneca/Oxford, a cărui utilizare a fost suspendată joi în Danemarca ca măsură de precauție, este puțin costisitor, ușor de depozitat și a fost dezvoltat pe baza unui virus care afectează cimpanzeii. Acestea sunt câteva dintre cele cinci lucruri bine de știut despre acest vaccin, prezentate de AFP.
Danemarca a oprit temporar folosirea vaccinului contra Covid-19 dezvoltat de AstraZeneca după mai multe cazuri de cheaguri de sânge apărute la persoane vaccinate, a anunțat autoritatea daneză pentru sănătate, citată de Reuters.
O anchetă preliminară nu a stabilit nicio legătură între vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca și moartea unei infirmiere austriece vaccinate cu acest vaccin, anunță Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP.
Brazilia a început luni producția pe scară largă a vaccinului AstraZeneca la principalul centru de cercetare Fiocruz din Rio de Janeiro, potrivit presei locale.
Austria a suspendat administrarea vaccinului anti-Covid dezvoltat de Oxford și AstraZeneca dintr-un lot de doze, ca măsură de precauție, după ce a fost înregistrat un deces și o persoană a prezentat complicații grave după inocularea lui, a anunțat duminică Agenția națională de Sănătate, informează The Guardian.
Datele preliminare ale unui studiu efectuat de Universitatea Oxford indică faptul că vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca este eficace împotriva variantei P1 a coronavirusului, din Brazilia, transmite Reuters.
Italia a blocat exportul către Australia al dozelor de vaccin anti-Covid de la AstraZeneca produse pe teritoriul european, prima aplicare a unui mecanism de control pus impus de Bruxelles, scrie AFP, citând surse europene.
Comisia germană a vaccinurilor a dat undă verde joi administrării vaccinului anti-Covid AstraZeneca/Oxford persoanelor de peste 65 de ani, a anunțat Ministerul Sănătății, relatează AFP.
Pfizer, Moderna sau AstraZeneca? De ce nu pot să aleg tipul de vaccin cu care mă vaccinez? De ce nu pot să aleg tipul de vaccin cu care să mă vaccinez?