Este cel mai bine să îți faci vara sanie și iarna car. Ce dacă este vară, soare, cald, iar iarna pare departe: este cel mai bine pentru bugetul tău să iei de pe acum în considerare cumpărarea unei geci de iarnă care să te mențină călduros la vară.
Peste 20% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 20-34 de ani nu lucreză și nu urmează studii sau cursuri de formare, potrivit datelor Eurostat aferente anului 2020.
România înregistrează cele mai mici diferențe salariale între bărbați și femei la nivelul Uniunii Europene și va elimina complet ecartul în următorii doi ani, potrivit unui raport realizat de Confederația Europeană a Sindicatelor (CES). În Franța, diferențele salariale nu vor fi eliminate decât peste 1.000 de ani în ritmul actual de scădere.
În timp ce în industria fashion media gradului de satisfație se învârte în jurul valorii de 85%, SARTO bespoke, unul dintre puținele ateliere autentice de croitorie pentru bărbați reușește să atingă un spectaculos 97%, în urma unui audit intern.
Bărbații care se impun (și) prin felul în care arată, au un mic secret atunci când se raportează la colecția lor de pantofi: pun pe primul loc calitatea și modelele clasice, lăsând pe locuri secundare cantiatea sau tendințele. O pereche de încălțăminte bine lucrată, din materiale de calitate, poate sta la baza unei multitudini de ținute pentru mult timp, fiind o investiție pe termen lung.
Circa 60% dintre femeile din Europa susțin că au fost victimele cel puțin unei forme de violență sexuală sau sexistă la locul de muncă, potrivit unui studiu al IFOP pe un eșantion de 5.000 de femei realizat în cinci țări, relatează AFP.
Trei sferturi dintre femei consideră că s-au găsit cel puțin o dată de-a lungul carierei în situația în care munca depusă de către colegii de sex opus a fost mai apreciată de șefi, chiar dacă a fost la fel sau chiar mai slabă decât cea făcută de o femeie.
Un nou raport al Băncii Mondiale, care analizează 35 de indicatori ai egalității în fața legii în 187 de țări, arată că doar șase țări oferă drepturi legale similare bărbaților și femeilor, scrie Quartz.
Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Berna pentru a cere egalitate salarială între bărbați și femei, potrivit organizatorilor, care au amenințat cu o grevă dacă această revendicare nu este satisfăcută, transmite AFP, citată de AGERPRES.
România înregistrează un decalaj de 5% raportat la diferențele salariale medii între bărbați și femei, fiind mult sub pragul înregistrat la nivel european.
Vârsta de pensionare în cazul femeilor va putea fi extinsă, la cerere, de la 63 la 65 de ani, prevede un proiect de lege inițiat de parlamentarii liberali. Conform directivei europene în domeniu, România ar trebui să egalizeze vârsta de pensionare pentru femei și bărbați, dar până atunci liberalii susțin că femeile trebuie să aibă prin lege dreptul de se pensiona la 65 de ani, la fel ca bărbații, în caz contrar fiind discriminate din perspectiva dreptului la muncă.
Bărbații din România se consideră printre cei mai discriminați europeni pe criteriu de sex la serviciu, după unguri și olandezi. În România, procentajul bărbaților care se consideră discriminați este la același nivel cu cel al femeilor care se plâng de astfel de situații, relevă un studiu, în timp ce Ungaria este singura țară unde numărul bărbaților confruntați cu discriminare de natură sexuală la serviciu este mai mare decât al femeilor.
România, Italia și Luxemburg sunt statele din Uniunea Europeană (UE) cu cele mai mici diferențe de salarizare dintre bărbați și femei, în timp ce Estonia, Cehia și Germania au cele mai mari diferențe, potrivit datelor Eurostat.
Femeile ezită să își asume posturi de conducere, dar când se prezintă la interviu vin cu CV-ul mult mai bine organizat și completat și îndeplinesc cerințele postului într-o măsură mai mare decât bărbații.
România este singurul stat din UE unde procentul bărbaților care lucrează part-time este mai mare decât cel al femeilor, arată un raport Eurostat, pe baza datelor din 2016.
Câștigul mediu brut orar al femeilor era în 2015, la nivelul Uniunii Europene, cu 16,3% mai scăzut decât al bărbaților, iar cele mai reduse decalaje de salarizare se înregistrau în Luxemburg, Italia și România, arată datele prezentate vineri de Oficiul de Statistică al UE (Eurostat).
Extinderea portofoliilor de produse de întreținere personală dedicate bărbaților a avut un impact semnificativ pe piața locală în ultimul an, numărul celor care își comandă online astfel de produse crescând cu circa 5% în anul 2016 .
Arabia Saudită a înființat primul Consiliu al femeilor; la inaugurare, pe scenă s-au aflat însă 13 bărbați, femeile fiind în încăperea alăturată
Femeile din Uniunea Europeană câștigă pe an, în medie, cu două salarii mai puțin decât bărbații, arată un studiu al Comsiei Europene. Româncele se plasează cel mai bine în clasamentul pe statele membre, diferența de salarizare orară fiind de patru ori mai mică decât media europeană.
Grupul anglo-olandez Unilever a ajuns la un acord pentru preluarea companiei americane de e-commerce Dollar Shave Club, specializată în furnizarea de produse de îngrijire personală pentru bărbați, potrivit unui comunicat al Unilever.
În România, femeile câștigă în medie pe oră cu aproximativ 9% mai puțin decât bărbații, indică un document guvernamental. Unele femei sunt discriminate și hărțuite la locul de muncă, iar firmele nu au dezvoltat suficient programe de muncă la domiciliu sau servicii day-care pentru copiii angajatelor.
Femeile au câștigat, în medie, cu 7% mai puțin decât bărbații din punct de vedere salarial, anul trecut, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS).
Femeile au câștigat anul trecut în medie cu 178 lei mai puțin decât bărbații, cu un câștig salarial mediu lunar net de 1.627 lei (față de 1.761 lei), iar bucureștenii au cele mai mari câștiguri, cu 43,8% peste media pe economie, iar locuitorii din Harghita cel mai mici, potrivit datelor INS.