Ungurii primesc cele mai mari bonusuri cu ocazia Sărbătorilor de iarnă dintre țările europene, încasând echivalentul a până la 91% din salariul lunar de bază, și scad în țări precum Bosnia-Herțegovina și Serbia.
Consiliul ASF votează, astăzi, norma RCA în forma în care a ieșit după mai multe discuții cu asigurători, service-uri și firme de transport. Având în vedere amploarea schimbărilor, dar și numărul semnificativ al celor care vor beneficia de ele, este, probabil, cel mai important document emis până acum de Autoritate. Profit.ro a aflat care sunt cele mai importante prevederi ale documentului și cum vor afecta viața clienților și a persoanelor păgubite în accidente.
Palatul Ghica din Comănești (județul Bacău), monument istoric construit în 1880 și care i-a aparținut politicianului Dimitrie N. Ghica (1839-1923), a fost scos la vânzare pe platforma de anunțuri OLX cu 1,6 milioane euro. Potențialii cumpărători sunt anunțați că prețul este negociabil și că vor primi parcul aferent clădirii ca "bonus".
Sistemul bonus-malus, în funcție de care prețul RCA variază cu zeci de procente, va fi, cel mai probabil, modificat, spune Mădălin Roșu, președintele Biroului Asigurătorilor Auto din România (BAAR). Potrivit acestuia, asigurătorii vor avea, de asemenea, posibilitatea de a include în tarif variabile care țin de comportamentul în trafic al șoferilor.
Constructorul de automobile sport Porsche AG a obținut rezultate financiare record pentru anul 2016, simultan cu vânzări record ale companiei. Una dintre consecințe este acordarea unui bonus anual de asemenea la o valoare record: 8.411 euro plus o contribuție suplimentară la fondul de pensii de 700 de euro pentru fiecare dintre angajații companiei.
Directorul general al Snap, Evan Spiegel, a primit un bonus de peste 825 milioane de dolari pentru listarea cu succes a creatorului aplicației multimedia Snapchat pe bursa de la New York. Bonusul, acordat sub formă de acțiuni, are rolul să-l motiveze pe șeful Snap “în vederea creșterii afacerilor”.
Fostul Guvern Cioloș a abrogat un articol care limita în timp perioada de acordare a subvenției pentru energie în cogenerare, suportată pe facturi de toți consumatorii de electricitate. Efectul generat de abrogare încalcă dispozițiile Comisiei Europene. Fostul ministru al Energiei admite problema și spune că a fost o eroare materială, nu o intenție.
La presiunile organizațiilor patronale din transporturi, sistemul bonus/malus a fost modificat în așa fel încât cele două categorii să conțină un număr egal de clase. Această modificare, care pentru cine nu analizează atent sistemul poate părea în avanatajul șoferilor, aduce, de fapt, dezavantaje importante, mai ales șoferilor care nu provoacă accidente, adică grosul asiguraților.
Salariile angajaților din sectorul privat au crescut cu circa 8%, iar valoarea bonsurilor acordate acestora a fost cu 22% mai mare în al treilea trimestru al acestui an comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, IT și retail fiind industriile care au acordat cele mai mari creșteri salariale în acest interval.
Societățile de administrare a investițiilor și cele pentru investiții autoadministrate vor putea să continue să atragă investitori rezidenți sau nerezidenți, care altfel nu își vor plasa disponibilitățile în vehicule investiționale dacă nu respectă cele mai recente cerințe legale comunitare. În același timp, însă, li se va impune să nu își asume riscuri hazardate sau excesive doar cu scopul de a-și realiza țintele de bonus sau de remunerație variabilă bazată pe anumite praguri de profitabilitate/rentabilitate ale investițiilor.
Costin Borc, instalat la finele anului trecut, în postul de ministru al Economiei și vicepemier al Guvernului din poziția de CEO la CRH Romania, fosta Lafarge, a primit de la această companie 3,5 milioane de lei, incluzând și un bonus încasat când a părăsit societatea în favoarea Guvernului, el însuși precizând că aceste venituri sunt diferite de cele ale unui an obișnuit.
De repartizarea profitului pentru anul în curs la Banca Transilvania vor beneficia masiv și reprezentanți ai conducerii grupului care au înregistrate la BT Securities în fiducie 4,59 milioane acțiuni, în valoare de 12,60 milioane lei. Câștigul se ridică la 1,79 milioane lei sub formă de dividende, iar 1,17 milioane lei este echivalentul aprecierii cotației de la anunțul acordării dividendelor. Pe de altă parte, președintele Horia Ciorcilă va câștiga în total 48,75 milioane lei numai din dividende.
După ce în 2015 a avut cel mai bun an fiscal din istoria companiei, Porsche, divizia de automobile sport de lux a grupului german Volkswagen, va plăti angajaților o primă specială cu o valoare brută de 8.911 euro, a anunțat compania miercuri într-un comunicat.
Baza de date CEDAM este accesată de peste 1,5 milioane de ori pe zi de către firmele de asigurare. Această cifră arată că programele asigurătorilor calculează tot atâtea prețuri pentru RCA. La vânzări medii de 25.000 de polițe pe zi, înseamnă că fiecare asigurare presupune peste 60 de interogări.
Directorul general al Provident Financial Romania IFN, Bogdan Matei, a încasat în anul 2014 un bonus net de 164.322 lei, precum și un salariu brut de 72.449 lei, conform datelor din declarația de avere depusă în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Poștei Române.
Firmele de asigurare care vând RCA în România au plătit contribuții în valoare totală de 53,2 milioane de euro pentru gestionarea programului care înregistrează situația șoferilor cu asigurare RCA. Contribuțiile firmelor de asigurare la baza de date CEDAM au fost incluse, de-a lungul timpului, în prima de asigurare.
Cele două instituții deschiseseră acțiuni în instanță și împotriva Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), reclamând faptul că modalitatea în care ANRE a stabilit prețul reglementat al energiei termice livrate de Electrocentrale București (ELCEN) către RADET este incorectă
Directorul Poștei Române, Alexandru Petrescu, va avea posibilitatea să încaseze un bonus anual de aproape 154.300 lei (peste 34.000 euro), remunerație aprobată de către Ministerul Comunicațiilor și Fondul Proprietatea, acționarii companiei.
Nicio instituție din România nu știe cu exactitate cine deține o poliță RCA și nici câte accidente au asigurații la activ. Este motivul pentru care Poliția nu poate ridica automat talonul șoferilor fără asigurare, deși legea îi permite, dar este și sursa unor abuzuri suferite de clienți ai asigurătorilor.
Bonusul pentru cogenerarea de înaltă eficiență, pe care îl plătesc în factura la electricitate toți consumatorii din România, nu va fi modificat de la 1 ianuarie, ci va rămâne la valoarea de 0,01582 lei/kWh, fără TVA, potrivit unui document al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).
Schema de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență este de fapt o formă de subvenționare, de către toți consumatorii de electricitate, a CET-urilor care alimentează cu energie termică sistemele de încălzire centrală.
"IMM-urile sunt cel mai riscant debitor bancar… Băncile nu-și mai permit riscuri. Și, atunci, își vor îngusta aria de creditare către acele zone unde riscurile sunt mai mici, acolo unde performanța de rambursare a creditului este mare: credite ipotecare, credite către companiile mari, statul român și eventual credite de consum, acolo unde marja permite acoperirea riscurilor prin volum", a subliniat Olteanu (Agerpres).