Un singur polițist de la rutieră se ocupă de o zonă extinsă din zona Voluntari, care include și cartierul privat Cosmopolis, dar acesta se plânge că legislația în vigoare nu-i permite să aplice amenzi pentru conducere fără permis de exemplu sau pentru conducere sub influența alcoolului în interiorul cartierului privat deoarece Codul Rutier se aplică exclusiv pe drumurile publice.
Polițistul va fi obligat să efectueze testarea conducătorilor auto dacă observă într-un vehicul sunt observate recipiente ce pot conține băuturi alcoolice sau substanțe cu efecte psihoactive. Semnătura unui martor și comunicarea procesului-verbal nu vor mai fi necesare dacă fapta contravenționlă a fost înregistrată cu mijloace audio-video, iar amenzile vor fi date pe baza acestor înregistrări, inclusiv ale celorlați șoferi.
Șapte județe și capitala se află luni sub avertizare cod portocaliu de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 35 - 37 de grade. De asemenea, valul de căldură persistă în Banat, în nord-vestul și nordul Olteniei, în nordul Munteniei, precum și în zona continentală a Dobrogei, aceste zone fiind vizate de o avertizare cod portocaliu.
Meteorologii au emis pentru vineri și sâmbătă avertizări cod galben și portocaliu de caniculă în mai multe regiuni / O avertizare cod roșu va viza sâmbătă județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județelor Vâlcea și Argeș.
Premierul Marcel Ciolacu transmite din Landul Bavaria, unde se află într-o vizită oficială, că printr-un cod QR care poate fi regăsit la peste 600 de taxiuri colantate, România este promovată în Hamburg, Berlin, München și Frankfurt, pe toată durata Campionatului European de Fotbal, fiind o inițiativă a Ministerului Economiei și Turismului, de promovare a atracțiilor românești ca destinații de vacanță.
În cazul reținerii de către polițistul rutier a permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora, titularul va primi un cod unic cu ajutorul căruia va putea urmări traseul documentelor reținute.
Persoanele cu proprietăți imobiliare cu valori de peste 2,5 milioane de lei, asupra cărora s-a introdus anul trecut un impozit special, vor avea mai mult timp pentru a declara această taxă către autoritățile locale, până la 30 septembrie față de 30 aprilie în prezent în lege, și vor fi înștiințate de către direcțiile locale de taxe (ale primăriilor) referitor la acest impozit, prevede un proiect de OUG adoptat acum de către Guvern. De asemenea, proiectul aduce precizări privind unele amenzi care se aplică în sistemul e-Transport, anume că vor fi aplicate pentru acțiuni ulterioare datei de 1 iulie, precum și schimbări în ce privește accizele pentru produse cu nicotină, care nu conțin tutun, anume introducerea de accize la pliculețe cu nicotină.
Senatul a adoptat proiectul de lege privind noul Cod silvic, care prevede că drumurile forestiere vor fi supravegheate video, introduce sancțiuni penale și măsuri privind confiscarea materialelor lemnoase, a mijlocului de transport ori suspendarea accesului în sistemul informatic integrat pentru păduri. Proiectul a fost amendat astfel încât sunt Interzise exploatările de lemn și sunt permise doar împăduriri în Ilfov, în schimb este permis mersul cu bicicleta prin păduri fără informarea propietarilor, dar pe propria răspundere.
Persoanele cu proprietăți imobiliare cu valori de peste 2,5 milioane de lei, asupra cărora s-a introdus anul trecut un impozit special, vor avea mai mult timp pentru a declara această taxă către autoritățile locale, până la 30 septembrie față de 30 aprilie în prezent în lege, și vor fi înștiințate de către direcțiile locale de taxe (ale primăriilor) referitor la acest impozit, prevede un proiect de OUG pregătit de către Ministerul Finanțelor. De asemenea, proiectul aduce precizări privind unele amenzi care se aplică în sistemul e-Transport, anume că vor fi aplicate pentru acțiuni ulterioare datei de 1 iulie, precum și schimbări în ce privește accizele pentru produse cu nicotină, care nu conțin tutun, anume introducerea de accize la pliculețe cu nicotină.
Guvernul a aprobat joi proiectul de lege privind noul Cod silvic, care stabilește și lupta digitalizată cu furturile și tăierile ilegale de pădure. Drumurile forestiere vor fi supravegheate video, sunt introduse sancțiuni penale și măsuri privind confiscarea materialelor lemnoase, a mijlocului de transport ori suspendarea accesului în sistemul informatic integrat pentru păduri. În plus, plimbarea pe jos sau cu bicicleta va fi permisă în orice pădure din țară.
Stațiile OMV Petrom a căror activitate a fost oprită temporar în urma controalelor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor vor fi redeschise imediat după îndeplinirea tuturor condițiilor solicitate de ANPC, până în prezent fiind redeschise 3 dintre acestea, precizează reprezentanții companiei.
Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor a demarat o acțiune de amploare, la nivel național, în stațiile de alimentare cu combustibil deținute de OMV Petrom.
Prețul benzinei standard a depășit 7 lei/l, iar cel al motorinei standard a sărit de 7,5 lei/l în toate stațiile din capitală, după ce distribuitorii, Lukoil, MOL,Rompetrol sau Socar au preluat în uttimele 24 de opre exemplul liderului pieței, OMV Petrom, și au scumpit carburanții. Ultima scumpire a OMV Petrom a avut loc marți la prânz, când a majorat atât prețul benzinei, cât și pe cel al motorinei, cu 2 bani/l, relevă datele analizate de Profit.ro.
Prețul benzinei standard a depășit 7 lei/l, iar cel al motorinei standard a sărit de 7,5 lei/l în stațiile Petrom din capitală, după ce liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a scumpit luni din nou carburanții cu 8 bani/l, la fel ca în urmă cu 4 zile, când cele 2 tipuri de combustibil trecuseră de cele 2 praguri, însă numai în stațiile premium OMV, relevă datele analizate de Profit.ro. Aceasta este cea de-a 8-a scumpire efectuată de companie în ultima lună, în condițiile în care țițeiul Brent a închis săptămâna trecută la cea mai înaltă cotație a ultimelor 3 luni, de peste 83,5 dolari pe baril.
Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a majorat în ultimele 24 de ore cu 8 bani pe litru atât prețul benzinei, cât și pe cel al motorinei, acestea depășind 7, respectiv 7,5 lei/l în stațiile OMV. Aceasta este cea de-a 7-a scumpire efectuată de companie în ultima lună, în condițiile în care cotațiile țițeiului Brent și-au reluat evoluția ascendentă de la începutul anului, perioadă în care s-au apreciat cu 10%, relevă datele analizate de Profit.ro.
Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a majorat pentru a doua zi consecutiv prețul carburanților, atât al benzinei, cât și al motorinei, cu 2 bani pe litru, după scumpirea de ieri, de 8 bani/l, cea mai mare creștere de preț din acest an. Aceasta este a șaptea scumpire din ultimele 20 zile, cu excepția unei ieftiniri marginle de un ban pe litrul de benzină, în condițiile în care cotațiile țițeiului Brent și-au reluat evoluția ascendentă de la începutul anului, perioadă în care s-au apreciat cu 10%, relevă datele analizate de Profit.ro.
Lidl anunță retragerea de pe piață a unui produs care conține alergeni din făină de grâu și care nu sunt menționați pe etichetă.
Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a majorat astăzi prețul carburanților, atât al benzinei, cât și al motorinei, cu 8 bani pe litru, cea mai mare creștere de preț din acest an. Aceasta este a șasea scumpire din ultimele 20 zile, cu excepția unei ieftiniri marginle de un ban pe litrul de benzină, în condițiile în care cotațiile țițeiului Brent și-au temperat evoluția ascendentă de la începutul anului, perioadă în care s-au apreciat cu 10%, relevă datele analizate de Profit.ro.
Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a majorat luni prețul carburanților, atât al benzinei cât și al motorinei, cu 4 bani pe litru, aceasta fiind a cincea creștere de prețuri din ultimele 10 zile, în condițiile în care cotațiile țițeiului Brent se situează la cel mai înalt nivel al ultimei luni. Vineri compania efectuase o scumpire similară, după ce miercuri majorase doar prețul benzinei cu 4 bani/l, iar luni mărise prețurile, atât la benzină, cât și la motorină, tot cu 4 bani/l, relevă datele analizate de Profit.ro.
Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a majorat vineri prețul carburanților, atât al benzinei cât și al motorinei, cu 4 bani pe litru, aceasta fiind a patra creștere de prețuri din ultima săptămână, în condițiile în care cotațiile țițeiului Brent se situează la cel mai înalt nivel al ultimei luni. Miercuri, compania scumpise benzina cu 4 bani/l, după ce luni ce luni mărise prețurile, atât la benzină, cât și la motorină, cu aceeași sumă. Vinerea trecută, OMV Petrom scumpise doar dieselul cu 4 bani/l, relevă datele analizate de Profit.ro.
Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a majorat miercuri prețul benzinei cu 4 bani pe litru, după ce luni în mărise prețurile atât la benzină, cât și la motorină cu aceeași sumă. Vineri, compania scumpise doar dieselul cu 4 bani/l, relevă datele analizate de Profit.ro.
Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a majorat luni atât prețul benzinei, cât și pe cel al motorinei cu 4 bani/l, după ce vineri scumpise doar motorina cu aceeași sumă. În urma acestei decizii prețurile din stații au revenit aproape de cel de pe 4 ianuarie, însă mai scăzut decât cel de pe 1 ianuarie, când decizia guvernului de a crește accizele a condus la scumpiri de peste 25 de bani, relevă datele analizate de Profit.ro
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt, polei, ninsori moderate cantitativ și viscol pentru Moldova, Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei începând de duminică după-amiază până marți dimineață. De asemenea, anunță ger în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20...-18 grade în noaptea de marți spre miercuri.
O treime din scumpirea fiscală a carburanților provocată de majorarea considerabilă a accizelor de la 1 ianuarie a fost anulată în ultimele zile, liderul pieței, OMV Petrom decizând reducerea prețului, atât la benzină, cât și la motorină, cu 9 bani pe litru.
Benzina este de așteptat să se scumpească cu 29 bani/l, iar motorina cu 26 bani/l la începutul acestui an, în urma deciziei Guvernului de a actualiza nivelul accizelor cu rata inflației, urmând ca o majorare cu alți 43 bani/l de benzină și 40 bani/l de motorină să aibă loc și începând cu 1 iulie 2024. În total, scumpirea carburanților cauzată de majorarea fiscalității de anul viitor va fi de 72 de bani/l la motorină și de 66 bani/l la benzină, confor datelor analizate de Profit.ro.