Proprietarul hotelurilor Atrium din București și Predeal, un investitor român, a închiriat de la turcul Oguz Yilmaz complexul Blaxy, pe care îl va transforma în hotel all inclusive din această vară. Hotelul intrase în insolvență, ca o dovadă câ în România nu funcționează încă proprietatea periodică, un concept introdus în 2011 în noul Cod Civil, care permite mai multor persoane să aibă, succesiv, drept de proprietate asupra unei locuințe. Cu alte cuvinte, contra unei sume, care astăzi este cuprinsă între 2.000 și 14.000 de euro, în funcție de sezon sau extrasezon, poți fi proprietarul unui apartament pe litoral, pentru 1 săptămână într-o periodă anume, pe termen nelimitat. Odată obținut, dreptul de proprietate periodică poate fi vândut, donat, închiriat, ipotecat sau lăsat moștenire.
Membrii Guvernului vor trebui să aibă o ținută vestimentară decentă și să nu folosească expresii sau cuvinte jignitoare. De asemenea, miniștrilor le este interzis să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acțiuni publicitare, iar la dezbateri publice de orice natură au obligația să prezinte poziția oficială asumată de Guvernul României.
Camera Deputaților, ca for decizional al Parlamentului, a respins miercuri proiectul de Codul Administrativ, adoptat în iulie anul trecut, în sesiune extraordinară, și prin care erau acordate pensii speciale primarilor și altor aleși locali, în timp ce parlamentarii primeau dreptul de a fi numiți, fără concurs și specializare, ca prefecți. Conform Codului, primarii puteau fi PFA și face parte din adunările generale ale companiilor locale.
Membrii Guvernului vor trebui să aibă o ținută vestimentară decentă și să nu folosească expresii sau cuvinte jignitoare. De asemenea, miniștrilor le le este interzis să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acțiuni publicitare, iar la dezbateri publice de orice natură au obligația să prezinte poziția oficială asumată de Guvernul României.
Ministrul Finanțelor va prelua de la președintele ANAF o parte semnificativă din atribuțiile de a stabili prin ordine și instrucțiuni procedurile de administrare a impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat. Astfel, ministrul Eugen Teodorovici va fi cel care va decide aceste aspecte prin "ordin al ministrului finanțelor publice, cu consultarea ANAF", urmând ca președintele ANAF, Mihaela Triculescu, să emită în continuare ordine doar în anumite cazuri, exceptate de la prevederea generală. Proiectul de ordonanță redactat în acest sens și prezentat săptămâna trecută de Profit.ro a fost prezentat acum oficial. Mihaela Triculescu a fost numită de Teodorovici la conducerea ANAF la începutul acestui an, cu susținerea consilierului guvernamental Darius Vâlcov.
Senatorii au respins luni proiectul de Codul Administrativ, adoptat în iulie anul trecut, în sesiune extraordinară, de Parlament și prin care erau acordate pensii speciale primarilor și altor aleși locali, în timp ce parlamentarii primeau dreptul de a fi numiți, fără concurs și specializare, ca prefecți. Conform Codului, primarii puteau fi PFA și face parte din adunările generale ale companiilor locale. Codul stabilea și cota redevențelor ce revin autorităților locale, înlesnind totodată transferul terenurilor, lacurilor și plajelor în domeniul public al autorităților locale. Curtea Constituțională a stabilit că legea este neconstituțională în ansamblul ei, pentru că nu a fost consultat Consiliul Economic și Social și nu a fost respectat principiul bicameralismului.
Ministrul Finanțelor va prelua de la președintele ANAF o parte semnificativă din atribuțiile de a stabili prin ordine și instrucțiuni procedurile de administrare a impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat. Astfel, ministrul Eugen Teodorovici va fi cel care va decide aceste aspecte prin "ordin al ministrului finanțelor publice, cu consultarea ANAF", urmând ca președintele ANAF, Mihaela Triculescu, să emită în continuare ordine doar în anumite cazuri, exceptate de la prevederea generală, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență deja redactat la nivelul ministerului, au declarat surse oficiale pentru Profit.ro. Mihaela Triculescu a fost numită de Teodorovici la conducerea ANAF la începutul acestui an, cu susținerea consilierului guvernamental Darius Vâlcov.
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galben de vânt puternic, valabile pentru 14 județe. În zonele joase, vântul va sufla cu până la 70 de kilometri la oră, iar la munte rafalele vor depăși 100 de kilometri la oră.
M-am decis să scriu acest articol pornind de la experiența mea practică de consultant fiscal, având în vedere că - în multe situații, în cadrul activităților de inspecție fiscală – organele de inspecție fiscală procedează la retratarea substanței și a conținutului economic al activităților și tranzacțiilor derulate de contribuabili, pornind de la prerogativelor de care dispun în baza art.11 din codul fiscal. Prerogative care – în opinia mea – sunt extrem de generoase și imprecis delimitate de textul de lege, fapt de natură să ofere „o marjă de interpretabilitate” discreționară și aleatorie organelor fiscale (ca să nu zic direct chiar abuzivă), în detrimentul contribuabililor.
NNDKP a organizat astăzi un seminar despre modificările Codului de Procedură Civilă. Temele de discuție au fost legate de modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/17.12.2018, identificarea unor aspecte problematice care pot deriva din aplicarea acestor reglementări, posibile soluții cconcrete și analiza unora dintre modificări.
Taxele și impozitele locale din București vor fi indexate, în 2019, cu un coeficient de inflație de 4,6%, un proiect în acest sens fiind în dezbatere publică pe site-ul Primăriei. Reprezentanții municipalității anunță că indexarea este prevăzută de Codul Fiscal și trebuie făcută anual, până la 30 aprilie, iar aserțiunile potrivit cărora primarul general intenționează să majoreze taxele sunt ”tendențioase și nereale”.
Proprietatea periodică, un concept introdus în 2011 în noul Cod Civil, care permite mai multor persoane să aibă, succesiv, drept de proprietate asupra unei locuințe, a fost lansată cu mult entuziasm pe piața locală, dar s-a blocat rapid: operatorul care s-a lansat cu multă speranță pe această nișă a intrat în insolvență. Date analizate de Profit.ro relevă și motivul: afacere insuficient promovată și explicată, feedback modest al primilor proprietari și al turiștilor, cu scoruri mici pe Booking și TripAdvisor, servicii apreciate ca fiind de o calitate mediocră și slabă. Acum, business-ul va fi reorganizat.
Un proiect legislativ inițiat de reprezentanții actualei puteri propune scutirea jurnaliștilor, precum și a tehnicienilor în radiodifuziune și televiziune, de la plata impozitului pe venit, fie că e vorba de câștigurile prevăzute prin contractul de muncă, fie din drepturile de autor. Măsura este justificată în contextul ”situației economice foarte dificile” în care se află mass-media.
Recenta reglementare din Codul fiscal a criptomonedelor aduce modificări oportune, eliminând incertitudinile care planau asupra regimului impozitării acestor venituri, și prefigurează în opinia noastră o adaptare necesară a contextului legal și fiscal românesc la intrarea criptomonedelor în mainstreamul operațiunilor financiare. Dacă până în prezent legislația românească nu făcea referire la monedele virtuale, acestea nefiind recunoscute ca monede naționale sau valute, introducerea regimului fiscal specific pentru aceste tranzacții reprezintă un prim pas dintr-un proces de adaptare a contextului legal național la acest fenomen. Noi reglementări vor urma cu siguranță și în alte arii prin transpunerea legislației europene recente privind spălarea banilor și finanțarea terorismului.
Inspectorul antifraudă desemnat cu efectuarea controlului va trebui să înmâneze contribuabilului/plătitorului un aviz de control care să cuprindă temeiul juridic și obiectul controlului antifraudă, potrivit unui proiect de ordonanță de guvern obținut de Profit.ro. Proiectul aduce un număr important de modificări în ce privește procedura fiscală, dar și alte prevederi, cum ar fi majorarea termenului de valabilitate al certificatelor de atestare fiscală eliberate de organele fiscale locale de la 30 de zile la 90 de zile.
Președintele Klaus Iohannis a semnat ieri o serie de modificări fiscale cerute de mai mult timp de mediul de afaceri. Astfel, limita de deductibilitate a costurilor firmelor cu dobânzile va fi majorată la 1 milion de euro plus 30% din EBITDA, veniturile din transferul de monedă virtuală rămân să fie impozitate cu 10%, cota de TVA de 5% la transferul de locuințe nu va mai fi restricționată de suprafața terenului sau de achiziționarea unei singure locuințe cu TVA redusă, firmele vor fi clasificate în funcție de risc. Mai mult - Fiscul va putea înregistra din oficiu firmele și populația într-un sistem electronic de comunicare la distanță a documentelor, încă neprecizat (posibil SPV).
Legea care introduce cota de TVA redusă la 5% pentru tranzacții multiple cu locuințe a fost semnată. Până astăzi, facilitatea a fost acordată pentru o singură tranzacție. Dezvoltatorii și vânzătorii de apartamente noi spun pentru Profit.ro că măsura va impulsiona volumul tranzacțiilor. Situații de mici investitori care se folosesc de rudele și prietenii pe care îi cunosc pentru a cumpăra cu TVA redusă.
MAE a emis o avertizare de călătorie pentru cetățenii români care călătoresc în Bulgaria, unde sunt anunțate coduri portocaliu și galben de precipitații mixte în 10 și 11 ianuarie.
România a fost dată deja în judecată de către Comisia Europeană pentru întârzierea anulării acțiunilor la purtător și pentru neimplementarea la timp a măsurilor de asigurare a calității aerului, iar acum riscă un nou proces, privind netranspunerea în legislația internă a legislației privind confiscarea extinsă. Și în acest caz, România poate fi condamnată la plata unei sancțiuni minime de aproape 2 milioane de euro, la care se adaugă penalități zilnice, indică un document oficial.
De astăzi intră în vigoare o serie de măsuri fiscale cu impact în diferite industrii, de la taxa pe active bancare la măsuri în sectorul energetic și telecom. Profit.ro vă pune la dispoziție întregul document.
Profit.ro a relatat în toamna anului trecut că autoritățile au constatat, după mulți ani de la adoptarea noului Cod penal, că acesta, spre deosebire de cel vechi, nu mai incriminează încălcarea legislației comerțului exterior cu armament și că statul nu mai dispune de nici un instrument juridic pentru sancționarea efectuării de astfel de operațiuni fără licență, fapt care poate afecta ordinea publică și siguranța națională, dar și angajamentele internaționale asumate de România în acest domeniu.
Guvernul a aprobat vineri seara o serie de măsuri fiscale cu impact în diferite industrii, de la taxa pe active bancare la măsuri în sectorul energetic și telecom. Profit.ro vă pune la dispoziție întregul document.
Adoptarea proiectul ordonanței de urgență cu privire la noile măsuri fiscale anunțat de Ministrul Finanțelor, în particular impunerea unui plafon de 68 lei/MWh, va conduce la scăderea producției de gaze în următorii ani ca urmare a scăderii investițiilor, la majorarea importurilor de gaze și la șomaj, susține OMV Petrom, într-un comunicat de presă
Camera Deputaților a adoptat azi o serie de modificări fiscale cerute de mai mult timp de mediul de afaceri. În continuare, legea trebuie promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial. Astfel, limita de deductibilitate a costurilor firmelor cu dobânzile va fi majorată la 1 milion de euro plus 30% din EBITDA, veniturile din transferul de monedă virtuală rămân să fie impozitate cu 10%, cota de TVA de 5% la transferul de locuințe nu va mai fi restricționată de suprafața terenului sau de achiziționarea unei singure locuințe cu TVA redusă, firmele vor fi clasificate în funcție de risc. Mai mult - Fiscul va putea înregistra din oficiu firmele și populația într-un sistem electronic de comunicare la distanță a documentelor, încă neprecizat (posibil SPV).
Limita de deductibilitate a costurilor firmelor cu dobânzile va fi majorată la 1 milion de euro plus 30% din EBITDA, veniturile din transferul de monedă virtuală rămân să fie impozitate cu 10%, cota de TVA de 5% la transferul de locuințe nu va mai fi restricționată de suprafața terenului sau de achiziționarea unei singure locuințe cu TVA redusă, firmele vor fi clasificate în funcție de risc. Mai mult - Fiscul va putea înregistra din oficiu firmele și populația într-un sistem electronic de comunicare la distanță a documentelor, încă neprecizat (posibil SPV), potrivit unor amendamente pregătite să fie aduse legislației fiscale.