Comercianții vor fi obligați să pună la dispoziția consumatorilor, ale căror produse aflate în perioada de garanție intră în reparație, produse cu caracteristici similare, până la returnarea bunului reparat.
Marii comercianți de produse alimentare nu vor mai fi obligați ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate și de panificație, să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă pe raft din lanțul alimentar scurt, adică de la producători români autohtoni, conform unui proiect de lege promulgat vineri de șeful statului.
Marii comercianți de produse alimentare nu vor mai fi obligați ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate și de panificație, să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă pe raft din lanțul alimentar scurt, adică de la producători români autohtoni, conform unui proiect de lege adoptat marți prin votul final al Camerei Deputaților.
Marii comercianți de produse alimentare nu vor mai fi obligați ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate și de panificație, să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă pe raft din lanțul alimentar scurt, adică de la producători români autohtoni, relevă date Profit.ro.
Comercianții sunt obligați de astăzi să accepte de la clienți returnarea ambalajelor reutilizabile în schimbul a 0,5 lei pentru fiecare ambalaj. Din 2022, garanția pentru ambalaje va trebui achitată de comercianți și pentru ambalajele nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1-3 litri.
O persoană care are mai multe anunțuri pe platformele de vânzare online nu are automat calitatea de ”comerciant”. O astfel de activitate poate fi considerată o ”practică comercială” doar dacă persoana postează anunțurile pentru a susține activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală, a decis recent Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Profit.ro a relatat că Fiscul monitorizează deja magazinele online cu prețuri reduse, vânzătorii de pe platformele olx.ro și ocazii.ro care tranzacționează volume mari.
Senatorii au fost nevoiți să respingă, luni, legea prin care parlamentarii au stabilit pentru ei înșiși că pot fi comercianți pe persoană fizică. Votul de respingere a venit după ce Curtea Constituțională a admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis cu privire la neconstituționalitatea legii, iar șeful statului a cerut Parlamentului reexaminarea proiectului.
Comercianții vor fi obligați de anul viitor să accepte de la clienți returnarea ambalajelor reutilizabile în schimbul a 0,5 lei pentru fiecare ambalaj. Din 2022, garanția pentru ambalaje va trebui achitată de comercianți și pentru ambalajele nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1-3 litri.
Curtea Constituțională a admis, astăzi, sesizarea președintelui Klaus Iohannis la Legea care elimină calitatea de comerciant persoană fizică din regimul incompatibilităților pentru parlamentari, membri ai Guvernului, prefecți și subprefecți, primari și viceprimari, constatând că aceste reguli sunt neconstituționale, a anunțat președintele CCR, Valer Dorneanu. Profit.ro a semnalat din decembrie asupra acestei legi.
Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională asupra Legii care elimină calitatea de comerciant persoană fizică din regimul incompatibilităților pentru parlamentari, membri ai Guvernului, prefecți și subprefecți, primari și viceprimari. Profit.ro a semnalat luna trecută asupra acestei legi.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, ca for decizional, un proiect de lege care elimină calitatea de comerciant persoană fizică din regimul incompatibilităților pentru parlamentari, membri ai Guvernului, prefecți și subprefecți, primari și viceprimari. Argumentul este că sintagma ”a fost asimilată în practică” cu noțiunea de persoană fizică autorizată și, astfel, aleșii și demnitarii nu pot preda ca profesori, nu pot fi plătiți pentru cărțile scrise și nici nu pot primi subvenții pentru terenurile agricole pe care le dețin sau desfășura activități liberale.
Legea care obligă supermarketurile să vândă 51% alimente locale, ce vor fi definite acum drept ”produse autohtone”, ar putea exclude produsele procesate la categoria carne, cota fiind obligatorie doar pentru carnea neprocesată. În cazul panificației și lactatelor vor fi permise însă, la cererea producătorilor, și produsele cu materii prime neautohtone, conform unor prime discuții privind amendarea legii.
Amendamentele pregătite de Parlament, și obținute de Profit.ro, pentru modificarea legii care obligă supermarketurile să vândă 51% alimente locale vor menține acest procent, care va deveni însă obligatoriu pentru toți comercianții, iar termenul de "produs românesc" va fi înlocuit cu "produs autohton". Cota obligatorie de produse va exclude intermediarii, iar furnizorii vor fi taxați pentru servicii ale marilor comercianți.
Parlamentarii din comisia de agricultură s-au arătat deciși, într-o primă dezbatere asupra Legii care obligă supermarket-urile să vândă 51% alimente din producția locală, să nu renunțe la această cerință, deși Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva României. Aleșii au propus însă modificarea legii astfel încât marii comercianți să nu mai fie obligați să promoveze aceste produse și să poată factura furnizorilor în limita a 8% din prețul de achiziție.
Consumatorii nu sunt obligați să plătească mai mult decât tariful de bază pentru apelurile către comercianții sau prestatorii de servicii care operează o linie telefonică pentru a fi contactați cu privire la contractele încheiate.