Un investitor străin ar fi interesat să intre în acționariatul Complexului Energetic Hunedoara, aflat de joi în insolvență, și ar fi pregătit să vină cu cel puțin 200 de milioane de euro la capitalul companiei de stat, au declarat, pentru Profit.ro, surse apropiate societății.
Tribunalul Hunedoara a desemnat ca administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvență GMC SPRL din Craiova. Administratorul judiciar provizoriu trebuie ulterior reconfirmat în această poziție de către adunarea creditorilor.
Tribunalul Hunedoara a hotărât, miercuri, să conexeze solicitarea de intrare voluntară în insolvență depusă de către Complexul Energetic Hunedoara pe 29 decembrie 2015 la dosarul în care 18 creditori ce dețin creanțe asupra companiei de stat ceruseră deja, la rândul lor, insolvența acesteia.
Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație al CE Hunedoara după ce, luni, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, s-a întâlnit la Petroșani cu managementul și cu sindicatele din Complex, anunțând public că "situația financiară a companiei este dezastruoasă și temerea principală este că putem ajunge chiar la un faliment" și cerând conducerii "să înțeleagă că e nevoie să ia măsuri curajoase".