Guvernul suedez a anunțat că din 9 februarie va elimina toate restricțiile în vigoare în prezent din cauza pandemiei de coronavirus, ca urmare a procentului ridicat al populației vaccinate și unui pericol mai mic reprezentat de varianta Omicron, relatează EFE.
Marea Britanie a autorizat joi vaccinul anti-COVID-19 Novavax, care devine astfel cel de-al cincilea ser inclus în arsenalul britanic utilizat împotriva noului coronavirus, a anunțat guvernul de la Londra, citat de AFP.
Grupul ING va continua să permită personalului să lucreze de acasă și după ridicarea restricțiilor impuse în pandemie, mizând pe un sistem de muncă în regim hibrid.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că România nu se află încă în vârful valului cinci al pandemiei de COVID-19 și că vor urma 10 zile dificile în care se va ajunge la peste 50.000 de cazuri pe zi. Rafila a precizat că, potrivit OMS, numărul cazurilor este încă în creștere, dar se observă o creștere mai lentă la nivel european, ceea ce înseamnă că ne apropiem de un platou.
Danezii nu mai au de marți practic nicio restricție anticoronavirus, în pofida faptului că incidența rămâne ridicată. Obligația de a purta mască sanitară este de acum de domeniul trecutului, la fel și prezentarea "permiselor de sănătate" care demonstrează că posesorul s-a vaccinat pentru COVID-19, s-a recuperat după boală sau s-a testat și e negativ.
Economia Germaniei s-a contractat cu 0,7% în ultimul trimestru al anului 2021, iar pe parcursul întregului an a crescut cu 2,8%.
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) anunță că a aprobat pastila anticovid a Pfizer comercializată sub denumirea de Paxlovid, care devine astfel primul medicament antiviral administrat pe cale orală autorizat în Uniunea Europrană (UE), recomandat adulților cu risc, relatează AFP.
Regiunea spaniolă Catalonia a decis să pună capăt obligativității de prezentare a unui ''permis sanitar'' pentru a intra în baruri, restaurante și săli de sport, considerând această formalitate drept lipsită de eficacitate în fața contagiozității variantei Omicron a noului coronavirus, relatează AFP.
Anglia a renunțat la aproape toate restricțiile antiepidemice aflate încă în vigoare pentru a combate COVID-19, o boală alături de care, așa cum speră Guvernul de la Londra, populația locală se va obișnui să trăiască, așa cum o face deja în cazul gripei, informează AFP.
Primul studiu clinic autorizat din lume în cadrul căruia participanții sunt expuși în mod deliberat la noul coronavirus caută voluntari în scopul intensificării eforturilor pentru dezvoltarea unor vaccinuri mai eficiente, informează Reuters.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, estimează că un vârf al celui de-al cincilea val al pandemiei de COVID-19, pe care România îl traversează în această perioadă, ar putea fi atins în perioada 10-15 februarie. El arată că, deși rata de transmisibilitate a virusului SARS-CoV-2 a scăzut, aceasta este una ridicată, fiecare bolnav îmbolnăvind, la rândul său, mai mult de o persoană. „Avem 19.000 acum, probabil că săptămâna viitoare vom avea 25.000 sau 28.000”, spune ministrul.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că interdicțiile generale de călătorie și obligativitatea vaccinării pentru cei care trec frontierele nu au eficiență în “suprimarea propagării internaționale” a coronavirusului, relatează Le Figaro.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.371 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 278 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.906 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 582 de pacienți sun tinternați la ATI, 70 au certificat care atestă vaccinarea.
Defilările de carnaval din Rio de Janeiro și Sao Paulo, programate pentru sfârșitul lunii februarie, au fost amânate până în aprilie din cauza noului val de Covid-19, au declarat, vineri, autoritățile braziliene, citate de AFP.
Peste 5,57 de milioane de persoane au murit din cauza pandemiei de coronavirus în întreaga lume de la finalul anului 2019, conform unui bilanț stabilit de AFP.
Pe lăngă numărul foarte mare de infectări cu COVID 19, avem și un record de concedii medicale. Statul trebuie să plătescă o sumă uriașă pentru concediile medicale acordate bolnavilor anul trecut. Aproape un miliard de euro. Cele mai multe au fost cauzate de pandemie.
8.037.000 de români s-au vaccinat până acum împotriva COVID-19 cu cel puțin o doză de vaccin, ceea ce înseamnă 49,81% din populația adultă, rezidentă, cu vârsta de peste 18 ani a țării, a anunțat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
Guvernul suedez a anunțat că nu le va mai solicita călătorilor să prezinte un test negativ la coronavirus înainte de a intra pe teritoriul țării, informează Reuters.
Prețul petrolului Brent, de referință la nivel global, a urcat la maximul ultimilor 7 ani, pe fondul tensiunilor geopolitice și al unei creșteri mai puternice a cererii comparativ cu oferta.
Economia Germaniei se îndreaptă spre recesiune, pentru a doua oară de la începutul pandemiei. Primele date oficiale arată că PIB a scăzut cu până la 1% în ultimul trimestru al anului trecut.
Mii de oameni au protestat, sâmbătă, la Viena, față de planurile guvernului de introducere a obligativității vaccinării împotriva coronavirusului luna viitoare, informează Reuters.
Cotațiile petrolului se apreciază vineri, susținute de așteptările privind o cerere robustă la nivel global, fiind pe cale să bifeze cea de a patra săptămână consecutivă de creșteri.
Grupul de Comunicare Strategică anunță că până vineri, la ora 10:00, s-au înregistrat aproape 10.000 de cazuri noi de COVID-19 și au fost raportate 30 de decese, 3 fiind anterioare.
Grupul de Comunicare Strategică anunță că până joi, la ora 10:00, s-au înregistrat aproape 10.000 de cazuri noi de COVID-19 și au fost raportate 36 de decese, 2 fiind anterioare. În București, incidența îmbolnăvirilor a urcat la 3,63, de la 3,32 în urmă cu o zi.
Persoanele care nu sunt vaccinate împotriva COVID-19 nu au voie să folosească transportul public în capitala filipineză Manila, pe fondul creșterii cazurilor de coronavirus, a anunțat Departamentul Transporturilor, citat de DPA.