ASF a notificat Rompetrol Rafinare, care operează rafinăria Petromidia, să convoace AGA pentru a decide dacă societatea va fi dizolvată sau își va continua activitatea, măsură obligatorie, potrivit legislației în vigoare, atunci când valoarea activelor nete ale unei companii scade la mai puțin de jumătate din capitalul social al acesteia.
ÎCCJ a respins, vineri, contestațiile formulate de KMG International și de subsidiarele sale Rompetrol Rafinare și Oilfield Exploration Business Solutions, dar și de fostul director general al Petromidia, Alexandru Nicolcioiu, la sechestrul instituit de DIICOT pe active de circa 2,7 miliarde lei ale celor 3 companii în dosarul Rompetrol 2, menținând măsura asigurătorie.
KazMunayGas (KMG), grupul energetic controlat de statul kazah, susține, într-un comunicat de presă, că nu a fost informat oficial despre existența unor investigații cu privire la Rompetrol Group, actualmente KMG International, în momentul când a preluat compania, în 2007, și afirmă că va folosi toate mecanismele legale pentru a-și proteja investițiile realizate de la momentul achiziției. KazMunayGas nu precizează cine trebuia să îi prezinte aceste informații. În 2007, compania a fost preluată de la Dinu Patriciu.
Sechestrul institutuit luni de procurorii DIICOT pe bunuri de peste 3 miliarde lei ale companiilor KMG International, Oilfield Exploration Business Solutions și Rompetrol Rafinare survine la mai puțin de o lună după ce doi miniștri-cheie din Guvernul Cioloș au "binecuvântat" acordul privind preluarea de către CEFC China a 51% din fosta Rompetrol Group.
Romsys și-a majorat capitalul social cu 17,7 milioane de lei (4 milioane de euro), la 18,6 milioane de lei, prin conversia în acțiuni a unei creanțe pe care New Frontier SRL București, acționarul unic, o deține față de companie.
"Acum două săptămâni, clubul Astra mi-a cerut să-l împrumut cu 200.000 de euro. Domnul Buduru mi-a cerut. Și am fost la bancă și i-am împrumutat, să ajut și eu acest club", a comentat fostul selecționer știrea publicată în premieră de Profit.ro, potrivit căreia Pițurcă urmează să încaseze 200.000 de euro de la LPF, în contul drepturilor tv ale Astrei Giurgiu.
Tribunalul București a respins cererea Rompetrol de a intra în insolvență deoarece compania nu a depus o listă cu adresele creditorilor și cauza creanțelor, motivează judecătorii. Aceștia mai arată că Rompetrol a depus liste atât de incomplete ale creditorilor, încât nu s-a putut stabili nici măcar dacă este vorba despre persoane fizice sau juridice.
Ministerul Energiei va înființa o companie care să participe la fondul de investiții în domeniul energetic promis de Rompetrol, instituția arătând că, în lipsa reglementării unui cadru legal care să acorde posibilitatea statului de a constitui societăți, există riscul atragerii răspunderii acestuia, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate.
Kazahii de la KazMunaiGas (KMG) au decis ca una din companiile membre ale grupului, Rompetrol SA, să ceară intrarea în insolvență, pentru a se putea reorganiza protejându-se de creditori.