Prima reacție a KazMunayGas: "Nu am fost informați că Rompetrol este anchetată când am preluat compania în 2007". Vânzătorul a fost atunci Patriciu

Prima reacție a KazMunayGas: "Nu am fost informați că Rompetrol este anchetată când am preluat compania în 2007". Vânzătorul a fost atunci Patriciu
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 9 mai 2016

KazMunayGas (KMG), grupul energetic controlat de statul kazah, susține, într-un comunicat de presă, că nu a fost informat oficial despre existența unor investigații cu privire la Rompetrol Group, actualmente KMG International, în momentul când a preluat compania, în 2007, și afirmă că va folosi toate mecanismele legale pentru a-și proteja investițiile realizate de la momentul achiziției. KazMunayGas nu precizează cine trebuia să îi prezinte aceste informații. În 2007, compania a fost preluată de la Dinu Patriciu. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Reacția kazahilor vine după ce DIICOT a anunțat că a pus sechestru asigurător pe bunuri mobile și imobile ale KMG International, Oilfield Exploration Business Solutions (fosta Rompetrol SA) și Rompetrol Rafinare, precum și pe conturi de salarii aparținând unui număr de 4 persoane fizice, într-un dosar disjuns din cel în care a fost judecat și Dinu Patriciu și în care prejudiciul este estimat la peste 3 miliarde de lei. 

"KMG a achiziționat un pachet de 75% din The Rompetrol Group NV în anul 2007. Privatizarea companiei Rompetrol Rafinare a avut loc în anul 2000, acordul de conversie în obligațiuni a datoriilor istorice ale companiei fiind încheiat în anul 2003. Atât KMG, cât și KMGI nu au fost informate oficial de existența unor investigații precum cele menționate astăzi în comunicatul de presă al DIICOT (referitoare la activități din perioada 1998-2003) la momentul achiziției acțiunilor The Rompetrol Group NV (în 2007)", se arată în comunicat.

KMG adaugă că va folosi toate mecanismele legale, atât la nivel local, cât și internațional, pentru a-și proteja investițiile realizate de la momentul achiziției.

Parlamentul decide că titlul de doctor va fi retras tot de ministru, cu avizul CNATDCU, și introduce dreptul de a renunța la doctorat CITEȘTE ȘI Parlamentul decide că titlul de doctor va fi retras tot de ministru, cu avizul CNATDCU, și introduce dreptul de a renunța la doctorat

"KMGI își exprimă încrederea că, în colaborare cu autoritățile române, investigația va fi soluționată cât mai rapid și va fi gestionată corect din punct de vedere al comunicării, astfel încât activitățile și reputația companiei să nu fie afectate. KMGI își afirmă deschiderea de a colabora cu Guvernul și autoritățile române pe tot parcursul acestei investigații. În același timp, dorim să informăm atât opinia publică, cât și partenerii companiei, că activitățile rafinăriei Petromidia și ale stațiilor de carburanți Rompetrol nu vor fi afectate", se mai menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, KMG International a realizat investiții în valoare de aproximativ 4 miliarde dolari începând din anul 2007 pe piața locală, în operațiuni derulate de mai mult de 5.000 de angajați din România, și a plătit,  în perioada 2007 – 2014, mai mult de 12 miliarde dolari la bugetul statului român.

"KMG International și-a asumat, față de Guvernul român, dezvoltarea unui fond de investiții mixt româno-kazah, cu un aport de capital de 150 de milioane de dolari și urmărind o țintă totală a activelor de până la 1 miliard de dolari, în funcție de condițiile de piață. KMG International așteaptă din partea Guvernului român parcurgerea unor pași administrativi necesari pentru înființarea entității de proiect a fondului de investiții, în timp ce proiecte în valoare de peste 300 milioane dolari au fost deja identificate și sunt pregătite pentru a fi transferate către fond și pentru a fi dezvoltate în România, urmând a genera un puternic impact pozitiv atât în plan economic, cât și social", se mai transmite în comunicat.

Procurorii DIICOT au pus, luni, sechestru asigurător pe bunuri mobile și imobile ale companiilor KMG International (fosta Rompetrol Group) din grupul kazah de stat KazMunayGas, Oilfield Exploration Business Solutions (fosta Rompetrol SA) și Rompetrol Rafinare, precum și pe conturi de salarii aparținând unui număr de 4 persoane fizice, într-un dosar disjuns din cel în care au fost deja condamnate mai multe persoane și în care a fost judecat și Dinu Patriciu, prejudiciul fiind estimat la peste 3 miliarde de lei.

ANAF va publica marți listele cu datoriile de peste 10.000 lei ale micilor contribuabili CITEȘTE ȘI ANAF va publica marți listele cu datoriile de peste 10.000 lei ale micilor contribuabili

Potrivit procurorilor, în 1998, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat transfrontalier care a avut drept scop desfășurarea unor ample activități infracționale în vederea inducerii în eroare a autorităților române cu ocazia încheierii și derulării unor contracte de privatizare, folosirea și însușirea sumelor de bani ce erau destinate bugetului consolidat al statului, neevidențierea în actele contabile ale societăților pe care le controlau a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, spălarea sumelor de bani rezultați din activitățile infracționale și externalizarea fondurilor astfel obținute din activitățile infracționale.

Anchetatorii susțin că grupul infracțional a urmărit dispariția creanțelor statului din evidența contabilității publice (creanțele Libia și Turkmenistan) delapidarea sumelor cuvenite bugetului de stat și însușirea acestora de către persoane care făceau parte din grupul Rompetrol, în acest sens fiind adoptată în 2003 și o OUG prin care obligațiile bugetare restante ale Rompetrol Rafinare, în valoare de aproximativ 603 milioane de dolari, au fost convertite în obligațiuni subscrise de către Ministerul Finanțelor Publice.

DIICOT a precizat că la grupul infracțional au aderat ulterior sau l-au sprijinit și alte persoane, care prin exercitarea cu rea-credință sau defectuoasă a atribuțiilor de serviciu au favorizat atingerea scopurilor pentru care a fost inițiat și constituit grupul infracțional.

Membrii grupului sunt suspectați de delapidarea sumelor de bani ce se cuveneau bugetului de stat ca urmare a activităților de prelucrare, respectiv vânzare a produselor finite și a produselor derivate purtătoare de acciză, neplata obligațiilor fiscale în întregime sau în parte prin  nedeclararea veniturilor, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile, stingerea datoriilor către bugetul de stat sub diferite forme, însușirea, traficarea  și folosirea în interesul personal al membrilor grupului infracțional sau al entităților juridice ce au făcut sau fac parte din grupul Rompetrol a acestor sume de bani, se mai arată în comunicatul DIICOT.

viewscnt
Afla mai multe despre
rompetrol
rompetrol rafinare
rompetrol group
kazmunaygas
kmg international
dinu patriciu
creanta libia