Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a reușit să treacă, miercuri, de votul senatorilor nu mai puțin de 8 proiecte de legi, pe care le-a depus anterior în calitate de senator. Deși pe ordinea de zi au fost trecute pentru dezbatere, în total, 120 de proiecte legislative și aprobaseră prelungirea programului, senatorii PSD și UDMR nu au mai asigurat cvorum pentru discutarea acestora, după ce au votat proiectele lui Teodorovici.