Marina militară a României ia în calcul achiziționarea de drone ca parte a planurilor sale de extindere și modernizare, a declarat șeful Statului Major al Forțelor Navale Române, contraamiralul Alexandru Mîrșu, prezent la un forum de profil organizat în Statele Unite.
Ministerul Apărării se gândește din nou la repararea și repunerea în funcțiune a submarinului Delfinul, singurul submersibil al României, dar care nu mai este operațional din motive tehnice de peste 20 de ani. Delfinul este analizat ca variantă pentru cazul în care dotarea cu submarine noi ar dura prea mult. Programul de dotare cu submarine urmează să să fie desemnat „program de înzestrare esențial” de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării.