Sistemul bancar și-a majorat cu un sfert excedentul de lichiditate în raport cu BNR în martie și a ajuns la un nou nivel record, ceea ce a determinat o nouă scădere a dobânzilor. BNR a cumpărat din nou titluri de stat, după o pauză de 9 luni.
Banca Națională a României a păstrat neschimbată politica monetară, în linie cu așteptările analiștilor. Banca centrală vede riscuri mai mari de creștere prețurilor din penuria de legume la nivel european și din decizia cartelului OPEC de reducere a producției de petrol, în timp ce la riscurile economice se adaugă și efectele crizelor bancare din SUA și Elveția asupra piețelor emergente.
Banca Națională a României este așteptată să mențină neschimbate ratele de politică monetară în ședința ținută marți, 4 aprilie. Banca centrală ar putea adopta, însă, un ton mai strict ca urmare a deprecierii ușoare a leului din ultima săptămână, pe fondul unui excedent ridicat de lichiditate în piață.
Excesul de lichiditate din bănci a rămas la un nivel apropiat de cel record și în februarie, evoluție ce a ținut la nivelul ratei facilității de depozit dobânzile la tranzacțiile interbancare. Banca centrală nu a intervenit cu operațiuni de sterilizare a lichidității. ROBOR și-a continuat scăderea, inclusiv pe fondul așteptărilor de reducere a inflației, și a redus din ecartul foarte mare față de IRCC.
Banca Națională a României a menținut rata cheie la 7% pe an și a păstrat nemodificate și celelalte rate ale facilităților permanente, în linie cu așteptările analiștilor. Banca centrală se așteaptă la o descreștere ”semnificativ mai alertă” a ratei anuale a inflației, îndeosebi din trimestrul al treilea.
Economiștii din bănci cred că Banca Națională a României va menține nemodificată rata de politică monetară la 7% în ședința de joi, 9 februarie, nivel care ar putea fi menținut pe parcursul întregului an, deși inflația este în continuare ridicată și va rămâne mult peste țintă. Politica recentă a BNR e motiv de bucurie pentru debitori: pe fondul unui excedent record de lichiditate, cotațiile ROBOR au continuat să scadă de la începutul anului, în timp ce media de dobândă la tranzacțiile interbancare s-a așezat în jurul ratei pentru facilitatea de depozit.
Sistemul bancar a înregistrat un excedent record de lichiditate cu banca centrală în ianuarie. Deși BNR a majorat rata cheie, dobânzile din piața interbancară fie au stagnat, fie au continuat să scadă.
Majorarea ratei cheie cu 0,25 puncte procentuale în prima ședință din acest an a fost și ultima din actualul ciclu de creștere a dobânzilor, cred economiștii din bănci. BNR este așteptată să mențină dobânzile la actualul nivel, în condițiile în care inflația va rămâne ridicată, chiar dacă într-o pantă descendentă. Excesul de bani din piață favorizează o reducere a dobânzilor, însă nu e anticipat să țină prea mult. Creșterea economică ar urma să încetinească la jumătate sau chiar mai puțin decât cea de anul trecut.
Banca Națională a României (BNR) a majorat marți dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 7% pe an, decizie despre care Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al băncii, spune că doar a consolidat evoluția dobânzilor deja existente și nu va avea efecte negative majore asupra mediului de business, ci dimpotrivă.
Banca Națională a României a majorat astăzi dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 7% pe an, în contextul în care analiștii erau împărțiți cu privire la decizia de astăzi, unii anticipând o menținere a ratei. Rata Lombard a fost și ea majorată, la 8% pe an. BNR se așteaptă ca inflația să revină la o singură cifră din trimestrul al treilea.
Va începe BNR 2023 cu noi creșteri de dobândă, în ședința de marți, 10 ianuarie, după ce a fost din nou surprinsă de creșterile de prețuri, sau va aștepta ca inflația să scadă singură în acest an, în condițiile în care leul a rămas stabil? Părerile economiștilor sunt împărțite.
Excesul de lichiditate s-a dublat în decembrie la 10,9 miliarde de lei medie zilnică, cel mai ridicat din ultimii ani pe fondul cheltuielilor mai mari ale statului. Banca Națională a României a lăsat dobânzile să scadă în piața interbancară.
Banca Națională a României va rata foarte probabil, pentru a opta oară la rând, prognoza de inflație pentru finele acestui an. De fiecare dată banca centrală a revizuit în sus estimarea de inflație și tot de fiecare dată creșterile de prețuri au fost mai mari decât anticipa. Cu o inflație peste așteptări, analiștii nu exclud noi creșteri de dobânzi în ianuarie.
Băncile din România au trecut de la deficit la excedent de lichiditate în raport cu banca centrală în noiembrie, pentru prima oară după februarie, lună în care Rusia a invadat Ucraina și a generat o undă de șoc pe piețele financiare regionale. Dobânzile interbancare au scăzut luna trecută în pofida faptului că rata cheie a fost majorată din nou, dinamică ce confirmă din nou importanța poziției lichidității în nivelul costului finanțării.
Valentin Lazea, economist șef al Băncii Naționale a României, pune în discuție ținta de inflație a băncilor centrale. Se întreabă dacă, în contextul schimbărilor structurale ale economiei la nivel mondial, vor merita sacrificiile care ar trebui făcute pentru a duce inflația la un nivel care ar putea fi de neatins, după ce în peste un deceniu după criza financiară băncile centrale s-au străduit să facă inflație fără să reușească.
În loc să o ia la deal, așa cum era de așteptat după o nouă rundă de majorare a dobânzilor BNR, ratele din piața interbancară au luat-o la vale și-au coborât sub nivelul la care erau în septembrie, astfel că se prefigurează o creștere mult mai lentă a IRCC decât în trimestrele anterioare. Și media cotațiilor ROBOR și-a domolit creșterea și e aproape de nivelul din vară. Evoluția pare corelată cu relaxarea condițiilor de lichiditate.
Banca Națională a României a majorat rata de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale la 6,75% pe an, decizie așteptată de piață. Banca centrală se așteaptă ca inflația să mai crească pe final de an și să revină la un nivel de o singură cifră abia în prima parte a lui 2024.
Deficitul de lichiditate din piața bancară s-a redus în octombrie pentru a doua lună consecutiv și a ajuns la cel mai redus nivel de după martie, când piața a trecut pe deficit inclusiv ca urmare a tensiunilor aduse de invazia rusească din Ucraina și de înăsprirea politicii monetare de către banca centrală. BNR a finanțat băncile prin operațiuni de piață la un volum semnificativ pentru prima dată de la începutul verii, în timp ce unele bănci au avut resurse suplimentare pe care au preferat să nu le plaseze în piață.
Analiștii se așteaptă ca Banca Națională a României să majoreze din nou rata cheie la ședința de marți, 8 octombrie. BNR a rămas cu cea mai mică rată de politică monetară din regiune și trebuie să recupereze față de celelalte bănci centrale, care au întrerupt deja ciclul de creștere al dobânzilor. BNR va revizui, în sus cel mai probabil, și estimarea privind inflația.
Deficitul de lichiditate al sistemului bancar în raport cu BNR s-a diminuat cu mai bine de o treime la 7,4 miliarde de lei în septembrie, evoluție ce a corespuns cu reducerea dobânzilor interbancare. Este cel mai redus sold al deficitului de la începutul războiului din Ucraina și de la propulsarea inflației la un nivel de două cifre.
Economistul șef al ING Bank România spune că principala preocupare trebuie să fie în perioada următoare pentru evoluția economiei, mai ales în contextul în care iarna se anunță foarte grea din cauza potențialelor probleme energetice și în condițiile în care prețurile mari deja închid consumatorii intensivi din industrie. ”Pentru noi este esențial ca economia zonei euro să nu se contracte prea mult și să nu dureze prea mult”, spune Valentin Tătaru. Inflația ar urma să mai crească pe final de an, și după ce se întrevede o scădere BNR ar putea lăsa cursul să crească. Dobânzile urmează să mai crească și ele, și se va vedea în IRCC peste jumătate de an.
Banca Națională a României a surprins piața cu ultima decizie de politică monetară și a revizuit din nou în sus estimarea privind inflația. Analiștii se așteaptă acum la dobânzi mai mari de la banca centrală, care se vor transpune în piață în creditele acordate populației și firmelor.
Banca Națională a României a majorat dobânda cheie la 6,25%, de la 5,50%, peste așteptările analiștilor.
Economiștii așteaptă ca Banca Națională a României să majoreze dobânda cheie la ședința de politică monetară de miercuri la 6% pe an. Banca centrală ar urma să reducă astfel pasul de majorare a dobânzilor cu speranța că inflația va scădea în perioada următoare după vârful din vară, în timp ce economia ar urma să încetinească substanțial pe fondul creșterii prețurilor la energie.
Deficitul de lichiditate al sistemului bancar în raport cu banca centrală s-a adâncit în august după două luni consecutive de ameliorare. Lichiditatea strânsă din piață a pus presiune pe dobânzile interbancare, care au crescut cu mai mult decât pasul cu care au fost majorate ratele de referință de către Banca Națională a României.