România a avut, și în ultimul trimestru, cea mai mare creștere a costului cu forța de muncă suportat de companii, de 12% față de perioada echivalentă din 2018, avansul fiind de peste 4 ori mai rapid decât cel înregistrat la nivelul Uniunii Europene, de 2,7%, arată datele publicate de Eurostat.
România a avut, în ultimul trimestru din 2019, a patra creștere economică din Uniunea Europeană, comparativ cu anul precedent, și a treia creștere în ritm trimestrial, potrivit datelor revizuite publicate de biroul european de statistică Eurostat.
În rândul statelor membre ale Uniunii Europene, femeile reprezentau în 2019 peste o treime dintre directorii executivi în cele mai mari companii cotate la bursă în România (34%), Estonia (33%), Lituania (30%) și Letonia (29%), arată datele publicate vineri de Oficiul de Statistică al UE (Eurostat).
Rata de angajare a femeilor în Uniunea Europeană cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani a fost în 2018 cu 12 puncte procentuale (pp) mai scăzută decât cea a bărbaților din aceeași categorie de vârstă, arată datele publicate vineri de Oficiul de Statistică al UE (Eurostat).
Cele mai ridicate disparități la nivelul Uniunii Europene, în anul 2018, între regiunile cu cel mai ridicat și cel mai scăzut PIB per capita erau în România, iar cele mai reduse, în Finlanda și Portugalia, arată datele prezentate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Copiii erau în 2018 grupul de vârstă cu cel mai mare risc de sărăcie și excluziune socială în aproape jumătate din statele membre ale Uniunii Europene, iar procentul variază de la 13,1% în Slovenia și 13,2% în Cehia, la 38,1% în România și 33,7% în Bulgaria, arată datele prezentate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
România a avut, în ianuarie, cea mai mare creștere anuală a comerțului cu amănuntul din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică, Eurostat. Ritmul de creștere al comerțul de retail a urcat pentru a doua lună la rând, ajungând la 11%.
România a început anul cu cea mai mare creștere a prețurilor producției industriale din Uniunea Europeană, după ce, în decembrie, coborâse pe poziția a treia, arată datele publicate de biroul european de statistică Eurostat. Totodată, prețurile consemnate la producătorii din industrie au continuat să accelereze în ianuarie.
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au alocat 162 de miliarde de euro în 2018 pentru apărare, reprezentând 2,6% din totalul cheltuielilor guvernamentale, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Protecția socială a fost în 2018 cel mai important domeniu pentru cheltuielile guvernamentale în toate statele membre UE, însă ponderea acestor cheltuieli în PIB variază semnificativ între 24,1% în Finlanda și 9% în Irlanda, arată datele publicate joi de Eurostat.
România a avut, în ianuarie, a doua mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, după Ungaria, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat.
Mai mult de jumătate (58%) dintre companiile din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au raportat că în 2018 s-au confruntat cu dificultăți în ocuparea locurilor vacante de specialiști IT&C (tehnologia informației și comunicațiilor), iar cel mai semnificativ deficit s-a înregistrat în România, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
România a menținut, în decembrie, cel mai mare avans al lucrărilor de construcții din UE, dar ritmul de creștere s-a temperat pentru a cincea lună la rând, potrivit datelor estimative publicate de Eurostat.
Uniunea Europeană a înregistrat în decembrie un excedent al balanței comerciale de 23,4 miliarde de euro, față de un plus de 14,8 miliarde de euro în perioada similară din 2018, potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Oficiul European de Statistică Eurostat, transmite Reuters.
România a avut, și în luna decembrie, printre cele mai abrupte scăderi ale producției industriale din Uniunea Europeană, declinul accentuându-se față de luni precedente, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică, Eurostat.
41% dintre oamenii de știință și inginerii angajați în România în 2018 erau femei, procent egal cu media la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor Eurostat.
Producția totală de leguminoase (mazăre, fasole, lupin, năut și linte) a Uniunii Europene a fost de 4,11 milioane tone în 2018, iar suprafața totală alocată acestor culturi a fost de 2,17 milioane hectare, adică o suprafață puțin mai mică decât cea a insulei Sardinia, arată datele publicate luni de Eurostat.
Femeile din Uniunea Europeană cu vârsta de peste 65 de ani au primit în 2018 o pensie care, în medie, a fost cu 30% mai mică decât cea a bărbaților, însă o veste bună este faptul că acest decalaj este în scădere, fiind cu patru puncte procentuale mai mic decât în 2010, când s-a situat la 34%, arată datele publicate vineri de Eurostat.
Aproximativ 5,2% din persoanele angajate în Uniunea Europeană, cu vârsta între 15 și 64 de ani, au lucrat în mod obișnuit de acasă în anul 2018, pe primul loc fiind Olanda, unde 14% dintre salariați lucrează de acasă, urmată de Finlanda (13,3%), Luxemburg (11%) și Austria (10%), la polul opus situându-se România și Bulgaria, cu 0,4% și, respectiv, 0,3% dintre angajați, arată datele publicate joi de Eurostat.
România a avut, în decembrie, cea mai mare creștere anuală a comerțului cu amănuntul din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică, Eurostat. Totodată, ritmul de creștere în comerțul românesc cu amănuntul a accelerat, după 3 luni de încetinire.
Consumul de energie în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene a rămas stabil în 2018, consumul de energie primară ajungând la 1,376 miliarde tone echivalent petrol (tep), cu 0,71% mai redus față de anul precedent, în timp ce consumul final de energie s-a situat la 990 milioane tep, cu 0,02% mai mult decât în 2017, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Peste două treimi din statele membre ale Uniunii Europene (21 din 27 de state membre) aveau la 1 ianuarie 2020 un salariu minim pe economie, care în general avea o valoare mai mică de 600 de euro pe lună în est și de peste 1.500 de euro pe lună în nord-vestul UE, arată datele publicate luni de Eurostat.
Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat un avans de 1,2% în 2019, după o creștere de 1,8% în anul 2018, și un avans de 2,4% în 2017, potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat, informează AFP.
România a făcut progrese în reducerea riscului de sărăcie la persoanele care au un loc de muncă, dar cu toate acestea a rămas și în anul 2018 statul UE cu cel mai înalt risc de sărăcie pentru persoanele ocupate (15,3%), în condițiile în care media în Uniunea Europeană este de 9,5%, arată datele publicate vineri de Eurostat.
Suprafața totală de teren alocată agriculturii organice în Uniunea Europeană a fost de 13,4 milioane de hectare în anul 2018, echivalentul a 7,5% din totalul terenului utilizat, pe ultimele locuri în UE fiind Malta și România unde suprafețele de teren alocate agriculturii organice reprezentau doar 0,4% și, respectiv, 2,4% din suprafața totală de teren utilizată în agricultură, arată datele publicate miercuri de Eurostat.