Rusia, primul exportator mondial de grâu, își suspendă exportul mai multor cereale - grâu, secată, orz și porumb - până la 1 iulie, a anunțat duminică Ministerul rus al Agriculturii. România a fost primul stat care a adoptat o astfel de măsură, însă a revenit asupra ei la presiunea Comisiei Europene. Profit.ro a remarcat faptul că producătorii ruși au fost cei care au beneficiat de pe urma deciziei de interzicere a exporturilor de către autoritățile de la București.
Guvernul a ridicat interdicția de export de grâu, a anunțat ministrul de Interne.
Premierul Orban a declarat miercuri că decizia de a interzice exporturile de produse agricole este temporară și va înceta după ce vor fi achiziționate stocurile interne pentru securitatea alimentară a populației.
Producătorii interni par a fi principalele victime ale Ordonanței Militare 8, care interzice exportul de cereale, prețurile de pe piața autohtonă micșorându-se cu 10-15% în urma emiterii acesteia. Principalii câștigători ai Ordonanței par a fi producătorii ruși, care beneficiază deja de un preț cu 3 dolari pe tonă mai ridicat la producția exportată.
În ciuda faptului că recent Comisia Europeană și-a exprimat dezaprobarea față de decizia României de a interzice exporturile de produse agricole, parlamentarii PSD susțin măsura luată de Guvernul Orban și propun clarificarea și extinderea acestei printr-un proiect legislativ. Mai mult, proiectul prevede și interzicerea exportului de masă lemnoasă timp de 10 ani.
Guvernul este pregătit să interzică exportul de cereale și să facă rechiziții de pe piață, în vederea asigurării necesarului de consum de pe piața internă, a declarat, joi, premierul Orban, subliniind că în martie a fost un adevărat al exporturilor în domeniu.
România a exportat, în primele 9 luni din 2019, cereale și preparate pe bază de cereale în sumă de 1,987 miliarde de euro, cu 16,8% mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
România a exportat, anul trecut, cereale în valoare totală de peste 2,1 miliarde de euro. Din această sumă, mai mult de un miliard de euro au totalizat exporturile de grâu și meslin, urmate de cele de porumb, a căror valoare se ridică la aproape 870 de milioane de euro, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Compania Agro-Chirnogi din Călărași, important producător agricol deținut de omul de afaceri libanez El Khalil, se împrumută de la Banca Transilvania cu aproape 10 milioane euro, pentru a-și finanța achizițiile de cereale destinate exportului.
Transportul în scop comercial al cerealelor sau produselor de panificație, neînsoțite de documentele prevăzute de lege care să justifice proveniența licită a mărfii, nu va mai fi sancționat cu confiscarea mijlocului de transport utilizat în acest scop.
Transportul în scop comercial al cerealelor sau produselor de panificație, neînsoțite de documentele prevăzute de lege care să justifice proveniența licită a acestora, nu va mai fi sancționat cu confiscarea mijlocului de transport utilizat în acest scop.
Vânzarea cerealelor de către producătorii agricoli, pe piața internă sau la export, se va face pe baza unor contracte de vânzare stabilite în mod unitar din punctul de vedere al clauzelor și condițiilor pentru toți producătorii agricoli. Măsura este inclusă într-o ordonanță de urgență adoptată astăzi de Guvern, în scopul întăririi disciplinei și creșterii responsabilității partenerilor pe filiera de comercializare a cerealelor.
Compania Agro-Chirnogi din Călărași, important producător agricol deținut de omul de afaceri libanez El Khalil, se împrumută de la Banca Transilvania cu aproape 10 milioane euro, pentru a-și finanța achizițiile de cereale destinate exportului.
Statul român a blocat un export de cereale către Siria al companiei Agro-Chirnogi din Călărași, important producător agricol deținut de omul de afaceri libanez Jihad El Khalil, cercetat de DIICOT pentru evaziune fiscală, contrabandă și spălare de bani în domeniul operațiunilor comerciale cu cereale. Finanțele au blocat operațiunea, pregătită pentru sfârșitul săptămânii trecute, după ce autoritățile au constatat că marfa urma să fie livrată unei firme din Siria supusă sancțiunilor internaționale.