Trimiterea unei scrisori în regim neprioritar în afara României prin Poșta Română va costa 3,5 lei de la 1 martie, de la 1,6 lei în prezent, potrivit datelor companiei remise la solicitarea Profit.ro.
Înființarea unui organism internațional pentru combaterea terorismului este mai importantă ca oricând, în contextul în care atentatele de acest fel au devenit tot mai răspândite, scrie ministrul de Externe Bogdan Aurescu, într-o opinie semnată împreună cu omologul său spaniol, Jose Garcia-Margallo y Marfilau, publicată pe Project Syndicate.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a vândut miercuri pe piețele externe obligațiuni denominate în euro cu maturități de 10 și 20 ani în valoare de 2 miliarde de euro, peste suma de 1 miliard de euro vizată inițial, în condițiile în care cererea a depășit 5,5 miliarde de euro.