Retailerul portughez Jerónimo Martins, operatorul celui mai mare lanț de supermarketuri din Portugalia și cel mai mare jucător din retailul alimentar polonez, prin intermediul magazinelor Biedronka, spune că nu a renunțat la planurile de expansiune în Europa Centrală și estimează că ar putea “trece granița” spre România într-un orizont de circa doi ani.
Startup-ul românesc Questo, compania din spatele aplicației omonime, prin care utilizatorii pot explora orașe sub forma unui joc, vrea să continue extinderea pe plan internațional după ce a atras noi fonduri și a ajuns să fie evaluată la 1,5 milioane de dolari. Lista orașelor în care Questo vreaă să se extindă include Londra, New York, Barcelona, Paris și Berlin.
Elefant Online, administratorul magazinului online elefant.ro, a inițiat negocieri cu retaileri și companii mari de curierat, care dețin numeroase puncte de interacțiune cu clienții, pentru a-și suplimenta considerabil rețeaua punctelor de livrare, denumite pick-up point, ținta fiind extinderea de două sau trei ori a acesteia.
Producătorul chinez de mobilier pentru birouri UE Furniture, printre cei mai importanți furnizori de scaune de birou din China, va deschide prima sa fabrică din România, în cadrul strategiei companiei de a se extinde pe piețele europene.
Veniturile pe piața locală ale grupului suedez Medicover, reprezentat de Medicover România și Synevo România, au crescut anul trecut cu 27,1%, la 93,8 milioane de euro, de la 73,8 de milioane de euro în 2017.
Comisia Europeană a aprobat miercuri alocarea a 517 milioane de euro pentru construirea liniei de metrou 6 (secțiunea 1 Mai-Tokyo), proiect inclus de autoritățile române în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.
Scoaterea la licitație spre concesionare de noi proiecte de rețele locale de distribuție a gazelor este blocată în prezent din cauza faptului că nu a fost aprobată încă hotărârea de guvern cu normele de concesionare, acuză Partidul Național Liberal.
Startup-ul fintech Twisto, lider pe segmentul tranzacțiilor de tip “cumperi acum, plătești mai târziu” în Republica Cehă, își va lansa operațiunile în România, unde va concura cu “unicornul” Revolut, intrat anul trecut pe piața locală.
Lanțul City Grill se va extinde în următorii ani în mai multe orașe importante din țară, după mulți ani de operare exclusiv pe piața din București. Proprietarul Dragoș Petrescu caută clădiri potrivite pentru restaurante City Grill sau Hanul Berarilor în Iași, Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara, Constanța, Sibiu.
Rețeaua de servicii medicale de recoltare și laborator Synevo, parte a grupului suedez la Medicover și liderul pieței locale de profil, și-a extins cu 25% rețeaua de centre de recoltare în acest an, inaugurând 20 de noi unități.
Grupul austriac Raiffeisen Bank International vrea să crească în Europa Centrală și de Est, România fiind una dintre piețele vizate, potrivit directorului general Johann Strobl, care precizează că vânzarea operațiunilor din Polonia a generat suficient capital pentru achiziții.
Retailerul francez de echipamente sportive Decathlon va deschide, în prima parte a anului viitor, două magazine în Deva și Reșița și negociază extinderea rețelei în alte orașe ale țării, spune Gwen Hervo, director expansiune în cadrul Roumasport, compania sub care activează Decathlon în România.
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est și unul dintre cei mai mari transportatori aerieni din România, își extinde baza de la București cu o nouă aeronavă Airbus A321 și pregătește două noi rute, spre Memmingen (Germania) și Castellón (Spania), ce vor fi lansate în prima parte a anului viitor.
Lanțul de boutique-hoteluri Residence, primul de acest fel dezvoltat în România, își va mări capacitatea de cazare cu 50%, pentru a face față cererii unei piețe care crește cu 10% în fiecare an. Pe de altă parte, proprietarul acestora intenționează să selecteze o altă companie care să opereze hotelurile.
Compania austriacă Immofinanz, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața imobiliară din România, a cumpărat 8 parcuri de retail în Slovenia, Serbia și Croația pentru suma totală de 90,5 milioane de euro.
Gramma Wines, unul dintre jucătorii importanți de pe piața vinului din Moldova, cu o producție anuală de circa 100.000 de litri, se extinde în Japonia, în urma unui parteneriat cu producătorul și distribuitorul nipon OkuruSky.
Furnizorul român de servicii de outsourcing Conectys, înființat la București de omul de afaceri Arnold Cobbaert, va deschide un call center în SUA, la Dallas, unde estimează că va angaja câteva sute de persoane în următorii cinci ani.
Compania americană Novus Acquisition and Development, furnizor de servicii de asigurare în domeniul marijuanei medicinale, vrea să se extindă pe 15 noi piețe, inclusiv în România.
CoinText.io, un serviciu de transfer rapid de criptomonede prin SMS, s-a extins pe patru noi piețe din America de Sud și Europa, inclusiv în România, unde utilizatorii pot trimite și primi Bitcoin Cash cu ajutorul telefonului mobil.
Compania Visual Fan Brașov, care comercializează produse electronice sub brandul propriu Allview, pregătește extinderea gamei comercializate de produse IoT, operațiune care va fi lansată anul viitor.
Procedurile pentru deschiderea celui de–al doilea magazin IKEA în România nu sunt finalizate la acest moment, fiind încă așteptate avize, retailerul suedez pregătind însă în paralel deschiderea de magazine mai mici în centrele orașelor, dar și a mai multor puncte de ridicare a comenzilor.
Omul de afaceri George Copos, prin compania sa Ana Hotels, se află în faza obținerii aprobării planului urbanistic zonal (PUZ) pentru un proiect de extindere a hotelului Athénée Palace Hilton anunțat încă din urmă cu 2 ani, principala componentă a proiectului fiind construirea unui corp nou al hotelului, cu 2 subsoluri, parter, 5 etaje și înălțime maximă de 22 de metri, în spatele clădirii istorice existente a acestuia.
CITR, principal jucător pe piața de insolvențe din România, deschide primul birou în afara țării, în Cipru, și pregătește extinderea pe alte două piețe europene.
Retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo și-a majorat vânzările din România cu peste 53% în anul fiscal încheiat la 30 iunie, până la aproximativ 100,6 milioane de euro, piața românească contribuind cu circa 13,4% la vânzările grupului.
Retailerul suedez de mobilă IKEA, cel mai mare din lume, vrea să deschidă 15 noi magazine la nivel global în anul fiscal curent, inclusiv în România, unde pregătește inaugurarea celui de-al doilea său magazin, pentru care a lansat deja campania de recrutare de personal.