Doar 858 de operatori economici s-au înscris în sistemul național RO e-Factura, privind emiterea de facturi electronice, proiectul de ordin fiind în momentul de față în faza de testare. De la 1 iulie însă toți furnizorii unor categorii de produse cu risc fiscal ridical vor fi obligați să folosească acest sistem de facturare, numărul firmelor întregistrate urmând să ajungă la câteva zeci de mii, estimează Dan Manolescu, Președintele Camerei Consultanților Fiscali.
Proiectul de lege care prevedea scutirea de impozit pentru veniturile realizate din salarii precum și pentru veniturile din drepturile de autor, realizate ca urmare a desfășurării activității de jurnalism, a fost respins, marți, de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților, după ce proiectul fusese retrimis legislativului de către președintele Klaus Iohannis.
România trebuie să consolideze finanțele publice și să crească veniturile statului printr-o colectare mai eficientă a taxelor și impozitelor, dar și prin lărgirea bazei impozabile, astfel încât să dispună de resurse mai multe pentru domenii precum educația și sănătatea sau pentru investiții în infrastructură. De asemenea, este necesară o reformă a pensiilor, prevăzută de altfel în PNRR, și de eliminarea pensiilor speciale și a posibilității unor categorii de angajați din sectorul public de a se pensiona cu mult înainte de vârsta obișnuită, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Raportul reia multe dintre mesajele anterioare ale altor instituții internaționale, precum FMI sau Comisia Europeană, și menționează repetat PNRR ca fiind soluția la multe dintre problemele finanțelor publice și sistemului fiscal.
Guvernul a adoptat un proiect de ordonanță inițiat de Ministerul Finanțelor și care transpune mai multe directive UE în legislația fiscală națională, printre care modificări la regimul TVA aplicată la operațiuni derulate de către forțele armate ale altor state, schimbări în ce privește regimul general al accizelor, dar și dispoziții în ce privește accizele la alcool și băuturi alcoolice. Printre măsurile adoptate, conform proiectului intrat în ședința de Guvern, se numără și instituirea scutirii de la plata accizelor pentru alcoolul etilic din fructe, în limita a 50 de litri anual, realizat și consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către musafiri, cu condiția ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc, iar alcoolul din fructe, indiferent de concentrația acestuia, să fie produs din fructe cultivate de respectiva persoană.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță care transpune mai multe directive UE în legislația fiscală națională, printre care modificări la regimul TVA aplicată la operațiuni derulate de către forțele armate ale altor state, schimbări în ce privește regimul general al accizelor, dar și dispoziții în ce privește accizele la alcool și băuturi alcoolice. Printre măsurile pregătite se numără și instituirea scutirii de la plata accizelor pentru alcoolul etilic din fructe, în limita a 50 de litri anual, realizat și consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către musafiri, cu condiția ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc, iar alcoolul din fructe, indiferent de concentrația acestuia, să fie produs din fructe cultivate de respectiva persoană.
Furnizorii unor categorii de produse cu risc fiscal ridicat vor putea transmite, de la 1 aprilie, facturile emise în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistrați în acest sistem, urmând ca de la 1 iulie furnizorii să fie obligați să transmită prin acest mecanism facturile emise, prevede un proiect de ordin de președinte ANAF. Totodată, proiectul de ordin prevede categoriile de produse: legume, fructe, băuturi alcoolice, construcții noi, produse minerale (apă minerală naturală, nisip și pietriș), precum și îmbrăcăminte și încălțăminte.
Voucherele de vacanță pot fi acordate în sectorul privat tuturor angajaților care au un contract individual de muncă, iar valoarea maximă poate ajunge la 13.800 de lei, echivalentul a 6 salarii minim brute garantate pe țară, a transmis ministrul Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, care a subliniat că aceste cheltuieli ale angajatorului sunt integral deductibile fiscal și a făcut apel la acordarea lor de către companii.
Cota redusă de 5% a TVA va fi aplicată, începând de anul viitor, și pentru vânzarea de cărți, manuale, ziare și reviste în format electronic, nu doar pentru comercializarea celor tipărite, ca în prezent, conform unui proiect de lege, adoptat luna trecută de Parlament și promulgat vineri de președintele Iohannis.
Cota redusă de 5% a TVA va fi aplicată, începând de anul viitor, și pentru vânzarea de cărți, manuale, ziare și reviste în format electronic, nu doar pentru comercializarea celor tipărite, ca în prezent, a decis marți Parlamentul, prin votul final al deputaților.
Daniel Dăianu spune că membrii Consiliului Fiscal nu sunt de acord cu golirea Fondului de Rezervă al Guvernului pentru a le da primarilor un miliard de lei.
Senatul a votat luni, în premieră pentru legislația fiscală din România, introducerea unui sistem cu două cote diferite de TVA pentru o singură tranzacție imobiliară. Astfel, dacă prețul locuinței cumpărate trece de 450.000 de lei, cota redusă de 5% a TVA se va aplica până la acest prag, iar cota standard de 19% a TVA se va aplica asupra a ceea ce depășește 450.000 lei.
Uniunea Europeană a înlăturat Anguilla, Dominica și Seychelles de pe lista neagră a paradisurilor fiscale în contextul criticilor tot mai puternice care acuză Bruxelles-ul că ignoră marea evaziune fiscală, în special după dezvăluirile făcute de ancheta Pandora Papers, relatează Associated Press.
Guvernul susține introducerea cotei reduse de 5% a TVA, începând de anul viitor, și pentru vânzarea de cărți, manuale, ziare și reviste în format electronic, nu doar pentru comercializarea celor tipărite, ca în prezent.
Senatorii PSD, PNL și UDMR s-au abținut să voteze, în Comisia pentru buget, un raport de adoptare pentru proiectul USR care ar anula prevederea actuală ca plata unei amenzi să devină alternativă la pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de evaziune fiscală. Premierul Cîțu declara încă din luna mai că mai mulți senatori liberali lucrează la un astfel de proiect legislativ, dar de atunci nici PNL, nici Guvernul nu a propus o asemenea inițiativă.
Mihaela Mitroi, unul dintre consultanții fiscali cunoscuți pe piața de profil din România, a plecat de la firma de consultanță EY, unde era, din iulie 2019, partener în cadrul departamentului de Asistență Fiscală și Juridică, având și rolul de lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA). Mitroi are experiență de peste 25 de ani în domeniul consultanței fiscale.
Guvernul a aprobat în ședința de ieri un proiect de hotărâre care aduce unele clarificări în ce privește legislația referitoare la aplicarea TVA în cazul vânzărilor de bunuri la distanță și anumite livrări interne de bunuri. Totodată introduce și unele excepții privind rambursarea TVA și precizări privind obligația persoanelor impozabile care, prin utilizarea unei interfețe electronice, facilitează livrarea de bunuri sau prestarea de servicii către o persoană neimpozabilă din Uniunea Europeană, de a ține registre cu informații referitoare la operațiunile facilitate.
Guvernul a adoptat astăzi un proiect de modificare a Codului Fiscal care prevede schimbări importante, printre care abrogarea modificării privind deducerea integrală a ajustărilor pentru deprecierea creanțelor, care ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 ianuarie anul următor, simplificarea modului de calcul al impozitului pe clădiri în cazul clădirilor cu destinație mixtă (inclusiv economică) aflate în proprietatea persoanelor fizice.
Firma declarată câștigătoare în cazul unei proceduri de achiziție publică nu va mai avea obligația de a prezenta certificate fiscale pentru toate sediile și punctele de lucru. De asemenea, vor fi abrogate prevederile criteriilor de calificare și selecție în cazul procedurii simplificate și vor fi reduse termene, conform unei ordonanțe de urgență prezentate anterior Profit.ro și adoptate acum de Guvern. O nouă regulă introdusă este ca semnerea contractelor de atribuire să aibă loc după o decizie în primă instanță. Este introdusă, totodată, taxa de timbru pentru cererile de suspendare a procedurii de atribuire și/sau a executării contractului.
Ministerul Finanțelor a publicat vineri seara un proiect de modificare a Codului Fiscal care prevede schimbări importante, printre care abrogarea modificării privind deducerea integrală a ajustărilor pentru deprecierea creanțelor, care ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 ianuarie anul următor, simplificarea modului de calcul al impozitului pe clădiri în cazul clădirilor cu destinație mixtă (inclusiv economică) aflate în proprietatea persoanelor fizice.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de hotărâre de guvern pentru a aduce o serie de clarificări în ce privește legislația referitoare la aplicarea TVA în cazul vânzărilor de bunuri la distanță și anumite livrări interne de bunuri. Totodată sunt propuse și unele excepții privind rambursarea TVA și precizări privind obligația persoanelor impozabile care, prin utilizarea unei interfețe electronice, facilitează livrarea de bunuri sau prestarea de servicii către o persoană neimpozabilă din Uniunea Europeană, de a ține registre cu informații referitoare la operațiunile facilitate.
Ce au făcut pentru economie în pandemie Marea Britanie, Grecia, Irlanda, Slovenia, Ungaria și alte state.
Noi schimbări vor fi introduse în sistemul achizițiilor publice, cu impact pe toate firmele. Mai multe legi pregătite să fie modificate.
Ministerul Finanțelor a întocmit un material informativ cu privire la regimul fiscal al criptomonedelor și al tranzacțiilor cu criptomonede. Plasamentele în criptomonede, deși lipsite de reglementare și cu risc ridicat de volatilitate și chiar fraudă, au atras în ultimii ani interesul și banii unor persoane care speră la câștiguri rapide.
ANAF a pregătit un proiect de ordin privind consolidarea fiscală în domeniul impozitului pe profit. Ordinul este necesar după ce anul trecut, prin legea 296, au fost introduse noi reglementări care stabilesc condiții privind constituirea, modificarea și desființarea grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, precum și reguli privind impozitarea grupului fiscal.
Actuala putere propune aplicarea, în premieră pentru legislația fiscală din România, a unui sistem cu două cote diferite de TVA pentru o singură tranzacție imobiliară. Astfel, dacă prețul locuinței cumpărate trece de 450.000 de lei, cota redusă de 5% a TVA se va aplica până la acest prag, iar cota standard de 19% a TVA se va aplica asupra a ceea ce depășește 450.000 lei, relevă date analizate de Profit.ro.