Bolizii de lux prezentați de Bugatti și Lamborghini, divizii ale Volkswagen, la Salonul auto de la Geneva sunt considerați de către unii analiști drept o extravaganță nepotrivită, într-o perioadă în care grupul german riscă amenzi de ordinul miliardelor de dolari după scandalul emisiilor, relatează Reuters.
Dacia a lansat marți la Salonul Auto de la Geneva o nouă serie de versiuni în ediție limitată a modelelor Duster, Sandero, Logan, Logan MCV, Dokker și Lodgy destinate piețelor europene. Standul constructorului de la Mioveni găzduiește în acest an versiunea Duster Essential, model ce va fi comercializat exclusiv în Elveția, precum și cutia de viteze pilotată Easy-R, lansată toamna trecută, care va fi disponibilă și pe motorizarea dCi 90 diesel.
Domnia SUV-urilor de lux nu s-a încheiat nici pe departe, în pofida reglementărilor tot mai stricte în domeniul carburanților și emisiilor poluante, astfel că salonul auto de la Geneva va fi dominat în această săptămână de noi vehicule sport utilitare ale unor producători precum Maserati, Tesla și Audi, care își vor face debutul în Europa.
După ce anul trecut a prezentat un model aniversar pentru a marca 10 ani de la relansarea mărcii, Dacia aduce, la ediția din acest an a salonului auto de la Geneva, un nou model în ediție limitată, precum și cutia de viteze pilotată Easy-R, lansată toamna trecută, a anunțat luni grupul francez Renault, proprietarul constructorului român.
Suzuki va lansa în luna martie pe piața europeană noul model Baleno, la salonul auto de la Geneva (3 - 13 martie), modelul fiind prezentat în premieră mondială la salonul auto de la Frankfurt.