Transportatorii rutieri au decis ca, pe 18 aprilie, să protesteze din nou la nivel național, cu blocarea unor drumuri de către mai multe mii de autovehicule, cerând diminuarea tarifelor RCA și acuzând Guvernul, Parlamentul și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) că nu au avansat nicio soluție în acest sens.
Ciobanii pregătesc noi proteste, dar la nivel local, și blocarea drumurilor naționale, deoarece modificările operate la finele anului în cazul Legii vânătorii nu sunt suficiente, iar Guvernul nu a răspuns până în prezent solicitărilor, avertizează sindicatul. În decembrie anul trecut, după ce mai multe sute de ciobani au venit la București, Guvernul a modificat Legea vânătorii prin ordonanță de urgență, suspendând până la 25 aprilie 2016 interdicția de pășunat și limitarea numărului de câini la stână care însoțesc animalele, pentru nerespectarea căreia au fost introduse recent amenzi.
Mii de camioane, autobuze și taxiuri s-au adunat în centrul Capitalei, pentru a protesta în fața Guvernului, într-o acțiune la care sunt așteptați să vină în total 9.000 de șoferi și prin care sunt cerute un cost suportabil al primei RCA, eliminarea supraaccizei și modificarea legii care îi obligă pe transportatori să achite drepturi de autor pentru muzica ambientală din autobuze.
Transportatorii rutieri atenționează că vor bloca, joi, centrul Bucureștiului, în intervalul orar 10.00-15.00, cu aproximativ 9.000 de autobuze, autocare și taxiuri și circa 900 de autocamioane de marfă, cerând un cost al primei RCA suportabil, eliminarea supraaccizei și modificarea legii care îi obligă să achite drepturi de autor pentru muzica ambientală din autobuze.