Vânzările de tablete la nivel global au scăzut cu 14,7% în perioada ianuarie-martie, la 39,6 milioane de unități, înregistrând al șaselea declin trimestrial consecutiv, potrivit estimărilor firmei de cercetare de piață International Data Corporation (IDC).
Guvernul Germaniei a ajuns la un acord cu producătorii auto privind acordarea unor stimulente financiare pentru cei care doresc să cumpere autovehicule electrice, investiția totală în acest scop urmând să fie de 1,2 miliarde de euro, a anunțat ministrul german de Finanțe Wolfgang Schaeuble, la o conferință în Berlin, informează Bloomberg.
Linia de finanțare pentru programul Rabla va fi lansată cel mai probabil la jumătatea lunii mai, iar programul va include componenta Rabla+, prin care vor fi acordate tichete de 20.000 lei pentru cumpărătorii de automobile electrice și de 5.000 lei pentru automobile hibrid.
Cel puțin 30% dintre mijloacele de transport în comun cumpărate anual de autorități publice, regii și companii de stat trebuie să fie acționate electric, pe gaz natural sau biogaz, iar firmele private de transport public, inclusiv de taxi, vor avea această obligație începând cu 2020. Restul achizițiilor pentru parcul auto de stat va trebui asigurat anual la minimum 20% autovehicule cu tehnologii verzi - electrice sau hibrid.
Românii au achiziționat, în primele două luni din acest an, 74 de autoturisme hibride și electrice 100%, în creștere cu aproape 90% față de același interval din 2015, arată statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
Electrica SA are un proiect-pilot intitulat "Autostrada Verde" de dezvoltare a infrastructurii necesare mașinilor electrice, proiect care prevede construirea de stații de încărcare pentru astfel de vehicule, inițial pe ruta Oradea-București.
Ferrari nu va lansa niciodată modele electrice sau autonome, având în vedere că sunetul agresiv al motorului și plăcerea de a conduce reprezintă punctele forte ale producătorului de automobile de lux, susține Sergio Marchionne, președintele Ferrari, citat de CNN.
Germania intenționează să acorde până la 5.000 de euro celor care doresc să achiziționeze mașini electrice sau hibrid pentru a sprijini comercializarea autovehiculelor de acest tip, având în vedere că prețul destul de ridicat al acestora ține cumpărătorii la distanță, transmit Reuters și Bloomberg.
Porsche, subsidiara Volkswagen, vrea să ofere în viitorul apropiat versiuni hibride pentru toate modelele sale, a afirmat directorul general Oliver Blume, într-un interviu acordat luni publicației germane Westfalen-Blat, transmite Reuters.
Numărul autoturismelor hibride și electrice vândute în România, în primele 11 luni ale anului, a ajuns la 463 de unități, în creștere cu aproape 125% față de același interval din 2014, din acest total 28 de autovehicule fiind 100% electrice, potrivit statisticii Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
Un nou produs Philip Morris va fi lansat în această lună pe piețele din România, Rusia și Portugalia. iQOS - posibil acronim pentru "I quit ordinary smoking", un dispozitiv hibrid între țigările electronice și cele tradiționale menit să reducă riscurile fumatului asupra sănătății, a fost testat anterior în Japonia și Italia, în cadrul unui program pilot demarat în noiembrie 2014.
“Credem că a venit timp ca mașinile electrice să înceteze să mai fie o tehnologie de nișă. Suntem încrezători că în doi ani de la lansare, 10% din vânzările Volvo vor fi reprezentate de mașini electrice“, a spus Hakan Samuelsson, directorul general al Volvo.