Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat că în ședința de guvern de miercuri, 7 aprilie, va fi adoptată o ordonanță prin care părinții vor fi încurajați să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de șase luni a copilului, prin oferirea unui stimulent de reinserție de 1.500 de lei.
Pentru persoanele în cazul cărora perioada de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului expiră pe perioada stării de alertă, termenul de acordare va fi prelungit până la 31 decembrie 2020. Până la aceeași dată va fi prelungit și stimulentul de inserție pentru cei care se întorc la muncă sau doresc să se angajeze după încheierea acestei perioade, conform unei ordonanțe de urgență adoptate joi seară de Guvern.
Guvernul nu este de acord ca persoanele care revin la serviciu mai devreme de termenul limită al concediului pentru creșterea copilului să primească jumătate din indemnizația corespunzătoare perioadei rămase, în locul stimulentului lunar de inserție, care în prezent reprezintă 85% din salariul minim brut pe economie, argumentând că autorii propunerii formulate în acest sens nu au indicat și sursa din care poate fi acoperită majorarea de cheltuieli bugetare astfel rezultată.
Persoanele care revin la serviciu mai devreme de termenul limită al concediului pentru creșterea copilului ar putea primi jumătate din indemnizația corespunzătoare perioadei rămase, în locul stimulentului lunar de inserție, care în prezent reprezintă 85% din salariul minim brut pe economie.