Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat că în ședința de guvern de miercuri, 7 aprilie, va fi adoptată o ordonanță prin care părinții vor fi încurajați să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de șase luni a copilului, prin oferirea unui stimulent de reinserție de 1.500 de lei.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
UPDATE ora 15.39 Ordonanța a fost aprobată.
"Cifrele pe fond n-arată bine: avem o creștere a numărului de persoane care intră în pensie, avem o scădere a natalității, avem niște semnale de creștere a șomajului, pentru că se resimt efectele pandemiei. Nu am stat degeaba. În momentul în care văzut această analiză, am venit cu un proiect care, probabil în două săptămâni, va fi adoptat în Guvern și anume de creștere a vieții active pentru cei care au ajuns la vârsta de pensionare. Mâine (miercuri, 7 aprilie 2021 - n. r.) în ședința de Guvern va fi adoptată o ordonanță prin care stimulăm părinții să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de șase luni a copilului, primind un stimulent de reinserție de 1.500 de lei pe toată durata cât ar fi beneficiat de concediu pentru creșterea copilului. În perioada următoare va fi încă un set de măsuri active prin care persoane care de află în sisteme de dependență față de stat (șomaj sau ajutor social) să primească niște impulsuri să intre în viața activă", a menționat Turcan, arată Agerpres.
CITEȘTE ȘI Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X RomaniaConform datelor ministrului Muncii, la ora actuală, în România, din totalul celor patru milioane de pensionari, peste 200.000 optează să muncească în continuare după momentul ieșirii la pensie.
"Chiar dacă avem 4 milioane de pensionari în sistemul public, 107.000 de pensionari anticipat cu penalizare sau fără penalizare, plus aproximativ 900.000 de beneficiari de pensie de invaliditate sau de urmaș, 230.000 optează să lucreze după momentul pensionării. Cred că se raportează la varianta de vârstă de pensionare oarecum ca la un beneficiu pe care îl au și nu ca la un moment în care viața activă se încheie și după aceea beneficiezi de drepturile în urma unei vieți de muncă. Aici provocarea noastră este, încă din prima secundă, să creștem și să impulsionăm viața activă", a spus Raluca Turcan.