Sucursala de Transport „Bucureștii Noi” din Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), care se ocupă cu întreținerea mașinilor demnitarilor, a cheltuit, în 2012-2015, cu titlu de "protocol", peste 86.500 de lei (circa 20.000 de euro) pentru parfumuri, creme, produse cosmetice și de machiaj, guvernanții neavând acum idee la cine au ajuns aceste produse.
Inspectorii Guvernului au declanșat o acțiune de control pentru a constata ce anume s-a întâmplat cu sălile de cinematograf după 1990. Mai exact, Corpul de Control al Guvernului verifică modul în care a fost gestionat patrimoniul Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor Româniafilm.
Inspectorii Finanțelor au declanșat un control la CEC Bank, pentru a verifica, potrivit unui document prezentat acum de Profit.ro, cum o firmă condusă de un om de afaceri indicat public drept finul fostului copreședinte al PNL, Vasile Blaga, a primit un credit de 3,2 milioane euro pentru a cumpăra un hotel în Viena.
Inspectorii Fiscului sunt obligați să depună sesizări penale pentru orice suspiciune de infracțiune, iar contribuabilii le răspund cu plângeri pentru abuz în serviciu. Din aceste motive, ANAF are un stoc mare de plângeri penale trimise la parchete, nereușind să recupereze sumele din dosare, iar majoritatea inspectorilor au acțiuni deschise în instanțe.
Președintele ANAF, Dragoș Doroș, a anunțat recent, în cadrul unei întâlniri cu FIC – Consiliul Investitorilor Străini, o serie de măsuri care vor reduce povara administrativă, cum ar fi transformarea ANAF într-o instituție modernă și digitalizată și încurajarea funcționarilor să ofere asistență privind aspectele practice ale legislației fiscale, informează un comunicat al FIC.
Inspectorii Guvernului au mers la Tarom pentru a verifica atât procedura de numire a persoanelor care au ocupat sau ocupă funcții de conducere și modul în care membrii consiliului de administrație și conducerea executivă a companiei și-au îndeplinit atribuțiile legale, dar și atribuirea contractelor, modalitatea de angajare/promovare a salariaților, scopul și utilitatea deplasărilor în străinătate ale personalului.
Inspectorii Guvernului au mers la Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Comunicațiilor și Ministerul Economiei, pentru a verifica situația, defalcată anual, a studiilor de fezabilitate finanțate din buget și contractate de către companiile de stat din subordinea acestora, lista firmelor și a persoanelor fizice contractante și/sau executante ale studiilor de fezabilitate respective, precum și sumele cheltuite pentru finanțarea acestora.
Inspectorii Fiscului sunt evaluați în funcție de suma pe care o aduc în plus în urma controalelor. Nerealizarea țintei se soldează cu sancțiuni și chiar cu plângeri penale din partea ANAF. La rândul lor, firmele verificate s-au obișnuit că trebuie “să li se găsească ceva”, dar îi dau în judecată.
Controalele la mari contribuabili se fac pe baza unor criterii care nu țintesc, de regulă, zonele cu cel mai mare risc de evaziune, nu au proceduri moderne, consumă timp și resurse cu rezultate modeste, arată Raportul expertului străin Stuart Hamilton care a efectuat o misiune de asistență pentru ANAF. Totodată, este semnalată practica extrem de neobișnuită a Curții de Conturi de a cere controale la anumite firme.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va avea o structură națională pentru executarea cazurilor speciale, un vicepreședinte responsabil cu vama, potrivit unei hotărâri de guvern aprobată miercuri. Același act normativ va clarifica competențele de control ale inspectorilor Antifraudă.
Controalele Antifraudei pot ține oricât și pot fi reluate pe aceeași speță de nenumărate ori. Este doar unul dintre efectele lipsei de reglementare a activității Antifraudei fiscale care pot favoriza abuzul de putere, despre care a vorbit avocata în drept fiscal, Luisiana Dobrinescu, într-un interviu pentru Profit.ro.
Inspectorii ANAF vor fi obligați să asigure firmelor nu doar posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele constatate de aceștia, ci să ofere și consiliere în remedierea eventualelor nereguli. În lipsa acestei consilieri și a unei termen de remediere, de maximum 10 zile, sancțiunile dispuse vor fi anulate.
Corpul de control al premierului a declanșat o investigație privind sponsorizările efectuate de companii farmaceutice către medici, a anunțat șeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, care a catalogat drept greșită relația doctorului român cu marile companii farmaceutice, apreciind că adesea "medicul trece o linie în a discuta, în a sta foarte aproape de aceste companii".
Departamentul pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat, este verificat de Corpul de Control al premierului Dacian Cioloș, inspectorii urmărind să afle inclusiv modul în care structura își îndeplinește atribuțiile de coordonare la nivel național a operațiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. Este astfel verificat modul în care sunt asigurate și coordonate resursele umane, materiale, financiare și de altă natură legate inclusiv de primul ajutor calificat și asistența medicală de urgență în cadrul unităților și compartimentelor de primire a urgențelor (UPU/CPU) până la internarea în spital.
Opt cluburi de noapte din stațiunea Mamaia au fost controlate între 30 aprilie și 1 mai de inspectorii Antifraudă care au verificat modul în care este îndeplinită obligația emiterii bonului fiscal.
Sesizările penale întocmite de inspectori vor fi reanalizate, astfel încât să existe siguranța că întrunesc elementele unei infracțiuni înainte să fie transmise către parchete, a anunțat, pentru Profit.ro, președintele ANAF, Dragoș Doroș. Mediul de afaceri a reclamat valul de sesizări făcute de Fisc după aproape fiecare verificare.
Instituțiile și companiile sunt "înghețate" de metodele de lucru ale organelor de control, care rămân aceleași în pofida schimbărilor din societate și care generează întârzieri pe tot lanțul decizional, fiind nevoie de o emancipare a actului de control, a afirmat joi, la Profit LIVE, directorul general al Poștei Române, Alexandru Petrescu.
Depunerea declarației de patrimoniu și cooperarea cu inspectorii, respectând prevederile în materie penală, sunt cele două obligații nou introduse în Carta drepturilor persoanelor fizice verificate de Fisc, potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Inspectorii Guvernului au identificat, anul trecut, peste 220 de posibile fapte de natură penală la ministere, structuri teritoriale și companii de stat, sesizări în acest sens fiind transmise Parchetului, Direcției Naționale Anticorupție, Curții de Conturi, Agenției Naționale de Integritate.
Aproape 1.050 de candidați s-au înscris la concursul organizat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru ocuparea a 271 de posturi vacante de inspectori antifraudă.
Poșta Română a depus plângere penală, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, împotriva unor inspectori din Ministerul Finanțelor, după ce aceștia au efectuat un amplu control la sediul Poștei și au constatat cheltuieli fără bază legală și neîncasări de venituri, control pe care operatorul poștal îl consideră însă abuziv. Poșta a transmis explicațiile după ce Profit.ro a anunțat, prezentând un document guvernamental, că Ministerul de Finanțe a depus sesizări penale în cazul a trei companii de stat, respectiv Poșta Română, Transelectrica și SMART, filială a Transelectrica.
În România există, în prezent, un pericol iminent de apariție a unor avarii și accidente cu victime la diverse instalații sau echipamente ce funcționează în clădiri de locuințe sau de birouri, dar și în fabrici sau pe șantiere, avertizează Ministerul Economiei, situație pusă în principal pe seama unui număr insuficient de inspectori la Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor.
Inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat anul trecut, în urma controalelor, obligații fiscale nedeclarate de peste 4 miliarde de euro, informează un comunicat al instituției.
Rațiunea de căpătâi a inspectorilor fiscali a ajuns să fie realizarea targetului, ca o echipă de vânzări, în loc să constate respectarea legii. Este o pervertire a rolului lor esențial, a declarat, în cadrul conferinței TaxEU, Dragoș Doroș, director în cadrul KPMG, care a deținut, anterior, funcții în Ministerul Finanțelor.
Inspectorii Ministerului Transporturilor acuză Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri (CNADNR) că nu a urmărit corespunzător derularea contractului pentru construcția autostrăzii Orăștie-Sibiu și sesizează Parchetul pentru posibile fapte penale. Ministrul de resort cere Consiliului de Administrație să dispună măsuri urgente față de conducerea CNADNR și îl atenționează pe director să își analizeze serios activitatea.