Prim-ministrul Florin Cîțu consideră, întrebat fiind despre intrarea în faliment a celei mai mari companii de asigurări, City Insurance, că „trebuie să ne obișnuim ca în economiile de piață să dea și faliment companiile, asta este o chestie naturală și vor apărea altele care le vor lua locul”. Acesta a ținut să precizeze că statul trebuie verifice, în schimb, dacă City Insurance a intrat în faliment în urma unei fraude.
Falimentul City Insurance, liderul actual al pieței asigurărilor, va genera o scumpire a polițelor RCA cu până la 20% plus majorări de contribuții pentru companiile rămase în piață, au declarat pentru Profit.ro mai mulți reprezentanți din industria de profil.
Millenium Insurance Broker (MIB), locul 10 pe piața de profil la finele anului, cu o cotă de 2,19% în funcție de primele intermediate și venituri din brokeraj de 29,1 milioane de lei în 2020, și-a propus listarea acțiunilor pe bursă, operațiunea urmând să fie declanșată până la finele acestui an, potrivit informațiilor Profit.ro.
Grupul Autonom, controlat de Marius și Dan Ștefan din Piatra-Neamț (județul Neamț), și-a majorat participația în acționariatul Millenium Insurance Broker (MIB), locul 10 pe piața de profil, de la 17,5% la 31,16%. Autonom a intrat în acționariatul MIB în 2019, informație anunțată în exclusivitate de Profit.ro.
Omniasig Vienna Insurance Group a anunțat joi că le va acorda acționarilor dividende în valoare totală de peste 18 milioane lei, ceea ce reprezintă o valoare brută de 0,125 lei/acțiune, iar plata dividendelor se va face începând cu data de 30 septembrie 2021, până la finalul anului.
City Insurance, liderul pieței asigurărilor din România, a pierdut la prima instanță, cu posibilitate de recurs, procesul privind suspendarea unei decizii a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), prin care instituția a obligat compania să restabilească nivelul fondurilor proprii care acoperă cerințele minime de capital (MCR) și solvabilitate (SCR) calculate la data de 31.03.2021 sau să modifice profilul de risc. Cu alte cuvinte, asigurătorul, al cărui portofoliu numără trei milioane de clienți, trebuie să aducă bani suplimentari pentru acoperirea viitoarelor obligații de plată ce decurg din polițele încheiate.
City Insurance, liderul pieței de asigurări din România, a consemnat în 2020 o pierdere de 23,7 milioane de lei, după ce în intervalul 2017 - 2019 compania a raportat profit net în fiecare an, care, însumat, s-a apropiat de 110 milioane de lei. Asigurătorul a mai închis pe minus în anii 2015 și 2016, conform datelor de la Ministerul Finanțelor Publice, pierderile cumulate ridicându-se la 42,9 milioane de lei.
Unul din motivele pentru care instanța a decis suspendarea amenzilor aplicate unor conducători ai City Insurance, liderul pieței de asigurări, este că aceștia nu au atribuții în furnizarea informațiilor solicitate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, reiese din documentele analizate de Profit.ro.
Comparativ cu primul trimestru din 2020, când Vienna Insurance Group a început anul cu creșteri considerabile ale primelor, înainte de primul val de infecții cu COVID-19 de la jumătatea lunii martie, în primul trimestru din 2021 Grupul a raportat o performanță foarte solidă, în pofida faptului că pandemia reprezintă în continuare un factor negativ.
O comisie a Autorității Europeane pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) a respins, în prima parte a lunii aprilie, o cerere înaintată de City Insurance, liderul pieței de asigurări din România, prin care a solicitat să se constate că instituția europeană "a acționat în exces față de competența sa reglementată în ceea ce privește rolul și implicarea sa în exercițiul de evaluare a activelor și pasivelor ale asigurătorilor din România - BSR".
Autoritățile maghiare au blocat vânzarea subsidiarei Aegon din această țară către Vienna Insurance Group (VIG).
City Insurance, lider al pieței în ultimii 3 ani, a fost vândut de acționarul majoritar, Vivendi International, către I3CP Holdings, cu sediul în Olanda, o companie prezentată ca gestionând active de 15 miliarde euro.
City Insurance, lider al pieței în ultimii 3 ani, a câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție un litigiu pentru anularea unei decizii a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) din aprilie 2017. La acea dată, cu argumentul că asigurătorul nu ar fi îndeplinit măsurile incluse într-un plan de redresare aprobat în iulie 2016, care prevedea și o infuzie de capital de 30 milioane euro, autoritatea de reglementare a hotărât să impună companiei, în baza Legii privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, ca, pe lângă aplicarea planului, să asigure și fonduri care să acopere cerințele de capital minim (MCR) și de solvabilitate (SCR), prin capitalizarea de către un potențial investitor.
City Insurance, liderul pieței asigurărilor, a înregistrat în primul trimestru al anului, conform datelor preliminare, prime brute subscrise în valoare de circa 130 de milioane de euro și 53.000 dosare de daună achitate, însumând aproape 100 milioane euro, cifre care, potrivit companiei, confirmă evoluția robustă a acesteia.
Vicepreședintele Directoratului City Insurance, Mircea Barbu Buzerea, și un membru al Consiliului de Supraveghere al City Insurance, Epameinondas Papanikolaou, au reușit să obțină suspendarea în instanță a sancțiunilor aplicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la începutul acestui an. Hotărârile magistraților pot fi atacate cu recurs la instanța superioară.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a amendat din nou Euroins România, fiind însă aplicate sancțiuni și la NN Asigurări de Viață și Metropolitan Life.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a amendat directori ai companiei City Insurance, liderul pieței de asigurări, cu argumentul că aceștia nu ar fi transmis, deși li s-a cerut, informații și documente relevante necesare verificării programului de reasigurare al societății și nici nu s-ar fi asigurat că informațiile solicitate sunt disponibile, astfel încât să fie puse la dispoziție în termenul stabilit.
City Insurance, liderul pieței de asigurări, a pierdut la prima instanță într-un dosar în care a cerut anularea unei amenzi de 50.000 de lei, aplicată în 2019 de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu argumentul de încălcare a unor prevederi ale Legii 132/2017 privind asigurarea RCA. Decizia Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs.
Grupul elvețian Zurich Insurance Group AG a decis să nu mai ofere servicii de asigurări pentru proiectul gazoductului Nord Stream 2, în contextul iminentelor sancțiuni americane împotriva companiilor europene implicate în acest proiect, informează Reuters citând surse din apropierea acestui dosar.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aplicat City Insurance și Euroins România, asigurători care dețin peste 70% din piața asigurărilor auto RCA, amenzi de 500.000 lei, respectiv 450.000 de lei pentru întârzierea despăgubirilor aferente dosarelor de daună RCA. Anterior, în septembrie 2019, ASF a sancționat ambii asigurători cu amendă de 50.000 lei.
Veniturile din subscrieri ale grupului Vienna Insurance Group (VIG) în România au crescut cu 3,7% în primele nouă luni ale acestui an, la 354,8 milioane de euro, de la 342,1 milioane de euro în intervalul ianuarie - septembrie 2019. Grupul a închis cu un profit brut de 13,5 milioane de euro, comparativ cu 3 milioane de euro în septembrie 2019.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a avut, în ultimele zile, câștig de cauză în trei litigii împotriva City Insurance S.A., Onix Asigurări S.A. și Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A.
City Insurance, liderul pieței de asigurări din România în 2019, cu subscrieri de aproape două miliarde de lei, din care peste 84% reprezintă venituri din RCA, va acorda acționarilor dividende de 15 milioane de lei din profitul net înregistrat în 2019, care a atins 41,9 milioane de lei.
Vienna Insurance Group, principalul jucător pe piața asigurărilor în Austria și în Europa Centrală și de Est, a raportat în primul semestru un profit înainte de impozitare de 9,5 milioane euro în România, în creștere de aproape patru ori, de la 2,4 milioane euro în primul semestru din 2019.
City Insurance, liderul pieței de asigurări din România, a pierdut definitiv procesul prin care a solicitat anularea unei decizii din aprilie 2016, prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a amendat asigurătorul, și înlocuirea sancțiunii cu avertisment scris. Hotărârea a fost luată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), care a respins recursul asigurătorului împotriva unei decizii a Curții de Apel București din aprilie 2017.