Peste 900.000 de persoane din Franța s-au grăbit să se programeze pentru vaccinare anti-coronavirus după ce președintele Emmanuel Macron a avertizat că ar putea fi introduse restricții pentru cei care nu au un certificat de sănătate care să dovedească vaccinarea sau efectuarea unui test negativ la COVID-19, relatează Reuters.
Alegerile regionale din Franța s-au încheiat cu un singur câștigător, absenteismul, și doi perdanți, majoritatea prezidențială și Adunarea Națională, partidul de extremă dreapta al lui Marin Le Pen, scrie Le Figaro. Au rezistat celor două tururi republicanii și socialiștii, iar ecologiștii au fost de necontestat.
Președintele francez Emmanuel Macron a fost pălmuit de către un bărbat, într-o mulțime venită să-l salute, în departamentul Drôme (sud-vest), în cadrul unui turneu în Franța, un incident în urma căruia au fost arestate două persoane, relatează Le Figaro.
Pandemia COVID-19 ne-a învățat că nu mai putem trata crizele aparent îndepărtate ca probleme ce nu ne interesează. Ceea ce se întâmplă punctual oriunde în lume poate afecta oamenii de pretutindeni. De aceea este atât de importantă abordarea impactului și a moștenirii lăsate de pandemie în Africa.
Președintele Emmanuel Macron a promis că va acorda fiecărui tânăr cu vârsta de 18 ani din Franța suma de 300 de euro pe care să o cheltuiască pe activități culturale, relatează dpa.
Magazinele, terasele barurilor și restaurantele, precum și lăcașurile culturale, între care cinematografele și muzeele, își vor redeschide ușile începând de miercuri 19 mai, iar interdicția de circulație nocturnă va fi valabilă după ora 21:00, a anunțat președintele Emmanuel Macron într-un interviu acordat presei regionale franceze, potrivit AFP.
Președintele francez Emmanuel Macron s-a adresat cetățenilor și a anunțat carantină națională timp de o lună, solicitându-le să se mobilizeze în luna aprilie pentru a lupta cu pandemia. El a promis că va "deschide Franța de la mijlocul lunii mai".
Șeful statului francez, Emmanuel Macron, a fost testat pozitiv cu covid-19, anunță joi Palatul Élysée.
Președintele francez Emmanuel Macron are în vedere o campanie de vaccinare publică împotriva covid-19 ”între aprilie și iunie”, după un prim val rezervat publicului celui mai fragil - la începutul lui 2021 -, a anunțat el marți într-o conferință de presă comună cu premierul blegian Alexander De Croo, relatează AFP.
Guvernul francez intenționează să ridice măsurile de izolare și să permită deplasările începând de pe 15 decembrie, cu puțin timp înaintea sărbătorilor de sfârșit de an, a afirmat marți președintele Emmanuel Macron, anunțând o primă relaxare odată cu redeschiderea sâmbătă a unor magazine închise în urmă cu o lună, transmite AFP.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, recunoaște, într-un interviu acordat portalului legrandcontinent.eu, că regimul său a făcut multe greșeli în ceea ce privește politicile de combatere a schimbărilor climatice, impunând rapid schimbări radicale, apreciate ca inacceptabile, în viețile multor oameni și prezintă ca exemplu în acest sens majorarea amplă din 2018 a taxei pe emisiile CO2 inclusă în prețurile la pompă ale carburanților auto, la care Guvernul de la Paris a renunțat ulterior, după protestele-maraton ale mișcării Vestelor Galbene.
Președintele francez Emmanuel Macron a îndemnat luni la o ”modernizare” a structurilor de cooperare internaționale, atacând ”Consiliul de Securitate al ONU, (care) nu mai produce soluții utile azi”, relatează AFP.
Președintele Franței Emmanuel Macron a afirmat, joi, în alocuțiunea televizată, că "va merge mai departe" pentru a stopa virusul și va institui carantină națională începând de vineri.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut luni turcilor să boicoteze produsele franceze, acuzându-l pe omologul său francez Emmanuel Macron că desfășoară o "campanie de ură" împotriva musulmanilor, declarații susceptibile să crească tensiunile dintre Ankara și Paris, relatează AFP.
Președintele francez Emmanuel Macron a "bătut cu pumnul în masă" la reuniunea la nivel înalt a șefilor de stat și de guvern de la Bruxelles dedicată planului de relansare economică a UE pentru a denunța reaua voință a unora din omologii săi, transmite AFP.
Președintele francez Emmanuel Macron a pus capăt speculațiilor potrivit cărora catedrala Notre Dame din Paris va fi reconstruită într-o manieră modernă, asigurând că ea va fi refăcută pe cât posibil conform structurii avute înainte de incendiul din 2019.
Președintele francez Emmanuel Macron l-a desemnat vineri în funcția de premier pe Jean Castex, în urma demisiei lui Edouard Philippe, relatează BFMTV.
Președintele francez Emmanuel Macron a acceptat o invitație din partea președintelui rus Vladimir Putin de a efectua o vizită în Rusia, până la sfârșitul anului, a anunțat președinția franceză, în urma unei videoconferințe între cei doi.
Liderii mondiali s-au angajat vineri să accelereze activitățile pentru obținerea de teste, medicamente și vaccinuri împotriva COVID-19 și distribuirea lor la nivel global, dar Statele Unite au decis să nu participe la lansarea inițiativei Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), relatează Reuters.
Puterile publice și medicii gestionează urgența epidemiei noului coronavirus care a ucis peste 560 de oameni în Franța unde, rezumă șeful statului Emmanuel Macron în Le Journal du Dimanche (JDD), ”valul a sosit”, adăugând că ”nu ne aflăm la capătul a ceea ce ne va face să suferim această epidemie”, relatează AFP, citată de News.ro.
Direcția generală de Sănătate a anunțat că Franța numără 2.876 de cazuri confirmate de coronavirus, dintre care 61 decese. Emmanuel Macron a făcut apel joi seară, într-o alocuțiune de 20 de minute, la "unitate" în fața pandemiei Covid-19.
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat marți că statul francez rechiziționează ”toate stocurile și producția de măști de protecție pentru a le distribui îngrijitorilor și persoanelor atinse de coronavirus”, în contextul în care Guvernul a anunțat al patrulea deces din cauza contaminarii cu noul coronavirus covid-19, relatează AFP.
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat marți că va restricționa practica țărilor străine de a trimite imami și profesori în Franța, pentru a combate ceea ce a numit un risc al ”separatismului”, relatează Reuters.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, afirmă că Macedonia de Nord și Albania ar trebui să fie invitate pentru aderarea la Uniunea Europeană, după ce în toamnă a exprimat obiecții importante.
Președintele francez Emmanuel Macron se află luni și marți în prima vizită în Polonia, cu scopul de a relua dialogul cu unul dintre principalii săi adversari în Uniunea Europeană (UE), indiferent că este vorba despre modificări climatice, statul de drept sau politica migrației, relatează AFP.