UniCredit Bank România și-a majorat capitalul social cu 76,1 milioane de lei, o creștere de 20%, prin aport de numerar.
Fondul Proprietatea (FP) a contestat în instanță operațiunea de majorare a capitalului social al Poștei Române, căreia i-a cerut insolvența în a doua parte a anului trecut. Operațiunea a fost aprobată în luna martie doar de acționarul majoritar al companiei, Ministerul Comunicațiilor, singurul prezent la ședință, cum a anunțat atunci Profit.ro.
Acționarii Certasig măresc capitalul social al companiei cu 10 milioane de lei, la 43,29 milioane de lei, prin aport în numerar, pe fondul declanșării, anul trecut, a procedurii insolvenței la Romcab.
Provident Financial Romania și-a majorat capitalul social cu 30 de milioane de lei, la 46,61 milioane de lei, prin aport în numerar, după ce, la finele anului trecut, Banca Națională a României a obligat toate instituțiile financiare nebancare (IFN) să calculeze gradul de îndatorare și capacitatea de rambursare a debitorilor la fel ca băncile.
Companiile Millenium Gold Resources, controlată de fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza, Olif și Catalyst Romania vor majora capitalul social al Elefant Online, administratorul retailerului online www.elefant.ro, cu 4,63 milioane de lei, de la 44,28 milioane de lei la 48,91 milioane de lei, prin aport în numerar.
Euroins România, al treilea asigurător local după nivelul primelor subscrise, și-a majorat capitalul social cu 2,29 milioane de lei, la 532,8 milioane de lei, la care se adaugă o primă de emisiune de 22,4 milioane de lei. Toate acțiunile emise în cadrul operațiunii au fost subscrise de Euroins Insurance Group PLC, parte a grupului bulgar Eurohold. Ceilalți acționari nu au participat la operațiune.
Acționarii Euroweb Romania au decis majorarea capitalului social la 575.000 lei, plus o primă de emisiune de 1 milion de euro, care va fi plătită de TT International Holding BV (Olanda).
Guvernul a adoptat, joi, actul normativ privind participarea statului la majorarea capitalului social al Poștei Române cu 170 milioane de lei, se arată într-un comunicat remis de companie. Prin Ministerul Comunicațiilor, statul deține 75% din acțiunile operatorului poștal național, restul titlurilor fiind controlate de Fondul Proprietatea.
Acționarii BCR Banca pentru Locuințe majorează capitalul social cu 30 de milioane de lei, la 122 de milioane de lei, prin aport în numerar. Acțiunile emise au fost subscrise integral de acționarul majoritar, Banca Comercială Română, cea mai mare instituție de credit la nivel local.
Certasig, un asigurător de talie redusă, își va majora capitalul social cu 10 milioane de lei, la 43,3 milioane de lei, prin aport în numerar al acționarilor.
Acționarii City Insurance, liderul pieței de asigurări, au avizat majorarea capitalului social cu 20 milioane de euro, prin aport în numerar, fondurile atrase urmând să asigure necesarul de capital pentru cerințele viitoare de lichiditate ca urmare a ritmului de dezvoltare a portofoliului de polițe.
Capitalizarea Companiei Naționale "Poșta Română" (CNPR) ar trebui să fie încheiată în maximum două luni, iar din partea celor de la Fondul Proprietatea nu mă aștept la nimic bun, a declarat, Lucian Șova, fostul ministru al Comunicațiilor, cu ocazia evenimentului de predare - primire mandat.
Operatorul telecom RCS&RDS a decis majorarea capitalului social al Integrasoft SRL București la 12,1 milioane de lei, de la 200 lei, prin aport în numerar.
Payzone Romania, companie preluată de procesatorul britanic de plăți PayPoint în octombrie 2017, și-a majorat capitalul social cu 14,5 milioane de lei, la 23,33 milioane de lei.
Statul a inclus în proiectul de buget pe 2018 suma de 170 milioane de lei necesară majorării capitalului social al Poștei Române, relevă documentele aferente bugetului, obținute de Profit.ro. Acceași sumă a fost însă prevăzută și în bugetul pentru acest an.
Euroins România, al treilea asigurător local după nivelul primelor subscrise, își va majora capitalul social cu 5,31 milioane de lei, la 535,83 milioane de lei, prin aport în numerar, la care se adaugă o primă de emisiune de 51,73 milioane de lei.
Producătorul italian de electrocasnice De’Longhi, care a cumpărat în 2012 fabrica din Jucu a producătorului de telefoane mobile Nokia, va majora capitalul social al subsidiarei din România cu 92,52 milioane de lei, la 140 milioane de lei.
Romaero București (simbol bursier RORX), companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, vrea să-și majoreze capitalul social cu 1,44 milioane lei, prin ofertă publică de acțiuni care va fi lansată săptămâna viitoare, capitalul urmând să se majoreze de la nivelul actual de 15,61 milioane lei până la 17,05 milioane lei, a declarat pentru News.ro directorul general al societății, Remus Vulpescu.
Companiile Millenium Gold Resources, controlată de fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza, Olif și Catalyst Romania vor majora capitalul social al Elefant Online, administratorul retailerului online www.elefant.ro, cu 3,45 milioane de lei, la 44,28 milioane de lei, prin aport în numerar.
Lansat cu mare tam-tam și cu obiectivul asumat de a deveni lider al pieței, Poșta Română Broker de Asigurare (PRBA) s-a dovedit a fi doar un mare eșec, nereușind să sară de cifra de 6 mil lei prime anuale intermediate, valoare ridicolă, de zeci de ori mai mică decât cea a oricărui broker de top 200. Cu toate acestea, PRBA a pregătit, în 2015, cu o firmă falimentară, nu mai puțin de 850 de poștași pentru meseria de agent de asigurări, banii necesari provenind dintr-o majorare de capital cu cântec, care nu a avut niciodată avizul autorităților.
Guvernul propune transferul a 4 milioane de euro pentru majorarea contribuției României la capitalul Băncii Internaționale de Investiții (BII), instituție de credit cu sediul la Moscova, deținută de mai multe state, între care Rusia este cel mai mare acționar. BII are credite brute de circa 56 de milioane de euro acordate clienților din România.
Compania de investiții imobiliare Globalworth, fondată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, vrea să atragă 300 de milioane de euro, printr-o emisiune de noi acțiuni, fondurile urmând să fie direcționate către proiecte de investiții în România și Polonia.
Casa de avocatură Bohâlțeanu și Asociații va furniza Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) servicii de consultanță juridică și financiară în contextul operațiunii de majorare a capitalului social pentru Compania Națională Poșta Română cu 170 milioane de lei, aportul urmând să fie suportat de la bugetul statului.
Testul investitorului privat prudent privind o posibilă majorare de capital social al Poștei Române a fost evaluat pozitiv de către Deloitte, consultantul angajat de Ministerul Comunicațiilor, fapt ce permite inițierea demersurilor pentru realizarea unei infuzii de capital de 170 milioane de lei la operatorul postal național, sumă inclusă în bugetul de stat pe anul 2017.
Orange Money, societatea înființată de Orange România pentru furnizarea de servicii de plăți și de transfer de bani de pe telefonul mobil, își majorează capitalul social cu 31,85 milioane de lei, la 62,56 milioane de lei, prin aport în numerar.