Plafonarea tarifelor la RCA va fi menținută până la 30 septembrie, în baza unui act normativ deja redactat la nivelul Guvernului.
Ministerul Finanțelor va aduce o serie de modificări semnificative modulului e-TVA, în urma discuțiilor din ziua anterioară cu reprezentanți ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), anunță ministrul Marcel Boloș. Nota justificativă va fi înlocuită cu o notificare de conformare pentru diferențe, care va avea termen până la data de 25 a lunii următoare, notele de diferențe vor fi prorogate, iar cuantumul amenzilor va fi revizuit. De asemenea, se prevede o perioadă tranzitorie până la începutul anului viitor, timp în care efectele privind sancționarea netransmiterii notificării de conformare privind diferențele e-TVA și implicațiile privind stabilirea riscului fiscal pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA sunt suspendate.
Ministerul Finanțelor va propune la discuțiile de astăzi cu reprezentanți ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), anunțate anterior de Profit.ro, o extindere cu încă 3 luni, până la 1 ianuarie, a termenului deja prevăzut în ordonanța e-TVA adoptată vineri, de la care devine obligatorie transmiterea Notei justificative privind diferențe e-TVA și se aplică sancțiuni. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a confirmat pentru Profit.ro că discuțiile privind extinderea până la 1 ianuarie vor viza aceste componente ale e-TVA și nu modulul e-TVA în sine. Fără obligativitatea Notei justificative și fără sancțiuni, e-TVA ar rămâne, în fapt, opțional până la începutul anului următor.
Ministrul Finanțelor confirmă informațiile Profit.ro conform cărora este posibil să schimbe termenele de aplicare pentru e-TVA, admițând și că va avea în acest sens o discuție cu mediul de afaceri.
Asociații ale contabililor se unesc pentru a declanșa, în premieră, un marș până în fața ANAF și a Ministerului Finanțelor.
Ministerul Finanțelor lucrează încă din luna martie, împreună cu experții desemnați din partea organizațiilor patronale, la modulul e-Factură, iar o primă simulare integrală a modulului va avea loc la nivelul ministerului pe data de 3 august, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, într-o intervenție la un post de televiziune. Potrivit acestuia, modulul e-TVA "va fi foarte benefic pentru finanțele publice ale României, chiar dacă acum este criticat". Contabilii au criticat în ultimele zile vehement pe rețelele sociale adoptarea, după o "dezbatere" de numai două zile, a ordonanței privind e-TVA. Boloș a afirmat că, similar cu modul în care s-a procedat la e-Factură, în perioada de grație de trei luni de la e-TVA, Finanțele vor vedea ce măsuri de ajustare sunt necesare.
Plafonarea tarifelor la RCA va fi menținută până la 30 septembrie, în baza unui act normativ deja redactat la nivelul Guvernului.
Plafonarea tarifelor la RCA va fi menținută până la 30 septembrie, în baza unui act normativ deja redactat la nivelul Guvernului.
Menținerea plafonării tarifelor la RCA va fi decisă în baza unei analize pe care o va efectua Autoritatea de Supraveghere Financiară, a spus, luni, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, prezent la conferința dedicată aniversării a 30 de ani de la înființarea UNSAR.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a precizat că punctul de amendă nu va fi afectat de majorarea salariului minim brut la 3.700 de lei de la 1 iulie, măsură care va fi prevăzută într-un act la care lucrează în prezent Ministerul Finanțelor și Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Ministerul Finanțelor anunță că, în luna aprilie, acțiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale și au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificări, care au vizat riscuri fiscale de 2 miliarde de lei.
România a primit, de la aderarea la Uniunea Europeană și până în prezent, peste 95 miliarde de euro și a contribuit cu 30 miliarde de euro la bugetul blocului european, astfel că balanța financiară netă ne arată un plus de 65 miliarde euro, a scris ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pe pagina sa de Facebook.
Reforma fiscală care ar trebui să aibă loc anul următor, legat de care se discută în spațiul public diferite variante, inclusiv perspectiva unei impozitări progresive, va fi atributul noului guvern care se va forma după alegerile de la finalul acestui an, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, explicând că ar fi hazardat ca ministerul să propună acum o serie de măsuri care s-ar putea să nu ajungă să fie puse în practică. Potrivit ministrului, este clar obiectivul de a crește ponderea veniturilor fiscale în PIB, conform angajamentului asumat în cadrul PNRR.
Cheltuielile statului pentru investiții au crescut de aproape două ori în primul trimestru, cu o componentă majoră din fonduri europene, atât din PNRR, cât și din Cadrul Financiar Multianual pentru Politica de Coeziune, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Statul încă se confruntă cu limitări în ce privește implementarea proiectelor de investiții, situație complicată acum și de suprapunerea PNRR cu programele obișnuite cu finanțare europeană.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a primit astăzi, de ziua sa de naștere, un "tort special" în timpul unei ședințe la minister pe tema e-Factură.
Introducerea, de la 1 ianuarie, a raportării obligatorii pentru toate facturile dintre firme a generat în primă fază probleme de adaptare unui număr semnificativ de firme.
Programele de ajutor de stat pentru IMM-uri vor puncta și gradul de automatizare în cadrul proiectelor depuse de către firme, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la evenimentul "Profit.ro IMM – Anul marilor presiuni pentru micii antreprenori. Unde mai pot găsi soluții de creștere. Ediția a IV-a". În prezent, se acordă punctaj proiectelor în funcție de numărul de locuri de muncă înființate, a semnalat Roxana Mircea, managing partner, REI Grup. Sprijinirea automatizării în cadrul proiectelor de ajutr de stat ar putea ajuta firmele beneficiare să ajungă la o productivitate mai ridicată și la perspective mai bune pentru a se dezvolta în viitor.
Introducerea, de la 1 ianuarie, a raportării obligatorii pentru toate facturile dintre firme a generat în primă fază probleme de adaptare unui număr semnificativ de firme.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat sâmbătă despre decizia în cazul Roșia Montană, că avocații i-au spus că șansele noastre sunt minime și că ar fi o minune dacă am câștiga. ”Iată că minunea s-a întâmplat și țara a scăpat de un mare necaz”, a mai comentat Boloș, el criticâns speculațiile care au apărut în spațiul public și care sunt ”o formă de răutate” și trebuie să fie mai temperate. Marcel Boloș a dat asigurări că Ministerul Finanțelor a apărat interesul public al României, așa cum era firesc.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că activitățile economice ilicite nu se fac cu "mănuși de catifea", întrebat ce părere are de faptul că premierul Marcel Ciolacu nu este de acord cu militarizarea ANAF.
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, transmite despre cota unică că este cea mai bună alegere pentru România și nu există niciun motiv pentru care țara noastră să adopte un sistem de impozitare progresiv. Ministrul dă asigurări că nu au în plan să schimbe cota unică, pentru că datorită ei suntem competitivi fiscal în cursa pentru atragerea de investitori.
Ministerul Finanțelor Publice va vota, în AGEA din 13 februarie, împotriva propunerilor puse pe ordinea de zi de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, a spus, pentru Profit.ro, Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Finanțele au nevoie și de susținerea fondurilor private de pensii acționare FP pentru a-și impune poziția, susținere pe care au mai obținut-o la AGA precedentă, când s-a prelungit cu doar un an mandatul Franklin Tempeton, față de patru ani cât se intenționa. Acum, însă, au de pus în balanță interesul acționarilor și participanților proprii pentru măsuri care le pot aduce cash suplimentar, într-un context în care deja au făcut pași de exit din FP, în timp ce Finanțele nu își doresc o diminuare suplimentară a Fondului, pentru care au planuri de implicare active în cofinanțări PNRR.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a afirmat că toți culegem roadele cotei unice și a întrebat retoric unde s-a mai văzut 10% impozit pe venit și să se reziste cu un deficit bugetar de 5,7%. Boloș a explicat că în calitate de profesor de finanțe nu crede că este un moment foarte potrivit pentru a discuta despre impozitul progresiv.
Șeful interimar pus la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), Marilena Năstase, a realizat planul lunar de 16 miliarde de lei, a anunțat, cu emoții, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, într-o conferință de presă organizată pe tema eFactură. Năstase a devenit șef interimar după ce directorul DGAMC, cu post ocupat prin concurs, Ionuț Mișa, a fost mutat în perioada 4 decembrie - 31 decembrie, deci mai puțin de o lună. Tot în decembrie, ANAF per ansamblu și Vama și-au făcut, de asemenea, planul după o perioadă de mai multe luni cu încasări sub program, ceea ce indică, mai degrabă, o stabilizare în geneal a încasărilor. Ministrul a anunțat și că șeful interimar de la DGMAC va primi o diplomă de apreciere din partea sa și un buceht de flori. Boloș a anunțat că după Bobotează, îi va cere premierului schimbarea unor șefi de la ANAF și Vamă, fără să menționeze pe cine vrea să schimbe.
Ideea Ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, de a-i recompensa financiar pe cei care reclamă evazioniștii fiscali va fi discutată în Guvern, dar decizia politică se va lua în Coaliție, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Acesta i-a luat apărarea lui Boloș: „nu trebuie să-i transformăm pe cei cu păreri în dușmani ai poporului.”