Cea mai mare ultimă medie de admitere din țară a fost la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, 9,7. Colegiu Național „Sfântu Sava” este pe a doua poziție cu 9,67, iar pe locul trei este Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” cu 9,65.
Tesla a reușit în 2021 să atingă performanțe record de vânzări, cu ajutorul subvențiilor și programelor derulate de țările europene pentru susținerea propulsiei electrice. Model 3, cel mai vândut automobil al americanilor de la Tesla a depășit toți concurenții din clasa medie premium, din Europa, indiferent de motorizare.
Vânzările de vehicule electrice au crescut substanțial în luna februarie, cu 92%, iar un rol important în această creștere l-a avut Tesla Model 3. Acesta a reușit un record, depășind ca volum nume cu tradiție din segmentul sedanurilor premium din Europa.
Numărul mediu al pensionarilor din România a fost de 5,228 milioane anul trecut, în scădere cu 29.000 față de anul anterior, în timp ce pensia medie a crescut cu 12,8%, la 1.069 de lei, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
Compania poloneză de administrare a fondurilor private de investitii (private equity) Value4Capital, cu activități în Europa Centrală și de Est, care a fost un acționar important al MedLife din 2009 până anul trecut, lansează un nou fond, V4C Plus, cu o valoare-țintă de 150 de milioane de euro. Fondul este destinat investițiilor în IMM-uri și companii cu capitalizare medie, în special din industria serviciilor.
Numărul pensionarilor din România a ajuns la 5,25 milioane în al treilea trimestru din acest an, în scădere cu 46.000 față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce pensia medie a crescut cu 6,5% într-un an, la 951 de lei (213 euro), potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
Prima medie aferentă polițelor RCA încheiate pentru vehicule din categoria autoutilitare și autocamioane, pe o perioadă de douăsprezece luni, a rămas în martie aproximativ la același nivel ca în februarie (+1%), în condițiile în care pe segmentul de masă maximă cuprinsă între 3,5 și 7,5 tone a fost înregistrată chiar o scădere substanțială de 19%, a anunțat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Primăria Brașov vrea să cumpere energie electrică pentru alimentarea pe timp de un an a 78 de instituții din subordinea sa, valoarea totală estimată a contractului scos la licitație de municipalitatea brașoveană fiind de peste 13,8 milioane lei, TVA inclusă.
141 de localități din sud-estul țării se confruntau cu probleme de alimentare cu energie electrică duminică la ora 18, potrivit celor mai recente informări ale operatorilor de distribuție. Echipele de intervenție ale companiilor și contractorilor acestora sunt pe teren, dar, în unele zone, durata manevrelor de remediere prelungită ca urmare a accesului dificil, din cauza vremii și a stării drumurilor.