Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 80,238 miliarde de lei, la 31 martie 2021, în creștere cu 33,34% față de nivelul existent la 31 martie 2020, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Statul alocă, anual, sute de milioane de lei pentru pensiile speciale ale celor care nu și-au plătit contribuțiile.
Limitările de lichiditate pentru bursă aduse de concentrarea unor pachete tot mai mari de acțiuni la fondurile de pensii care nu le repun în vânzare au fost aduse în discuție la Profit Piața de Capital.forum. Cu un aport anual din contribuiții de aproape 3 miliarde lei către BVB, unde valoarea medie zilnică de tranzacționare este de numai aproximativ 10 milioane dolari, fondurile riscă să acapareze free-float-ul. Bogdan Drăgoi, președinte la SIF Banat Crișana, critică abordarea de buy & hold a jucătorilor de la Pilonul II care gripează rulajele, iar directorul general al Bursei Adrian Tănase subliniază că este nevoie de noi listări.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, lansează ideea înființării unor fonduri pe pensii pe familii ocupaționale, așa cum se întâmplă în alte țări. Turcan afirmă că nu se poate renunța la pensiile de serviciu ale magistraților, dar nu susține ideea ca în sistem pensia să depășească valoarea salariului.
Fondurile de pensii private se confruntă, din cauza lichidității reduse a Bursei de Valori București, cu dificultăți în ceea ce privește plasarea în acțiuni a sumelor primite lunar în administrare din partea clienților, a declarat la Profit Piața de Capital.forum Andreea Pipernea, vicepreședinte al Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). "Dacă pe piața locală nu vom găsi acțiuni în care să investim, vom ieși în afara țării", a spus reprezentantul asociației.
Președintele SIF Banat Crișana spune că autoritățile trebuie să ia măsuri dacă vor să facă din bursa românească o prioritate, în condițiile în care lichiditatea rămâne foarte redusă: mai multe listări, management mai bun, dar și reducerea impozitelor pentru jucători, care să atragă mai mulți investitori mici și deblocarea tranzacțiilor fondurilor de pensii, care sunt aspru penalizate cu comisioane.
Activele fondurilor de pensii private (Pilonul 2) ale celor peste 7,6 milioane de contributori însumau 80,19 miliarde de lei la finele lunii martie a acestui an, în creștere cu 4% față de februarie și cu 33,3% mai mult față de martie 2020, potrivit datelor analizate de Profit.ro. În luna februarie, activele au înregistrat un recul de 0,6% față de ianuarie.
La finalul anului trecut, BRD Pensii avea o expunere de peste 2 miliarde lei pe titluri de stat.
Cel mai mare jucător al pieței locale de capital, NN Pensii, concentrează active de peste 25 miliarde lei, din care o cincime o reprezintă investițiile în acțiuni. Cea mai mare deținere, depășind reperul de 1 miliard de lei, este în Banca Transilvania, iar compania a ajuns și la o participație de 222 milioane lei la Nuclearelectrica.
Deputatul Violeta Alexandru spune că va depune un amendament la legea pensiilor pentru expedierea electronică a taloanelor de pensii.
Guvernul vrea să obțină fonduri de 110 milioane de euro în cadrul Planului Național de Relansare și Reziliență (PNRR) pentru o serie de măsuri vagi adunate sub denumirea de "Reforma sistemului de pensii și reforme fiscale". Reforma sistemului de pensii vizează o lege nouă "care să determine corectarea disfuncțiilor și inechităților", recalcularea a circa 5 milioane de pensii în baza acestui nou act normativ, precum și digitalizarea în relația cu asigurații și cu pensionarii. În privința reformelor fiscale, Guvernul oferă informații puține, dar ar ținti "revizuirea cadrului fiscal în domeniul impozitului pe venit și impozitelor pe proprietate". De asemenea, Guvernul vrea să asigure prin PNRR finanțare și pentru o serie de programe de digitalizare în derulare la nivelul ANAF, cum ar fi conectarea caselor electronice de marcat și reforme pentru creșterea ratei de încasare a TVA și impozitelor.
Administratorii de pensii private obligatorii (Pilonul II) și facultative (Pilonul III) au efectuat către clienți sau urmașii acestora plăți în sumă totală 255 milioane de lei în cursul anului 2020, de la 134,4 milioane de lei în 2019, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Defalcat, pe Pilonul II au fost realizate viramente de 178 milioane de lei, comparativ cu 76,45 milioane de lei în 2019.
Activele fondurilor de pensii private (Pilonul 2) ale celor peste 7,6 milioane de contributori însumau 77,1 miliarde de lei la finele lunii februarie a acestui an, în scădere cu 0,6% față de ianuarie, dar în creștere cu 22,7% față de februarie 2020, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Proiectul Legii bugetului de stat pe 2021 a fost promulgat de președintele Iohannis.
Proiectul Legii bugetului de stat pe 2021 a fost adoptat marți de Parlament în forma transmisă de Guvern, coaliția de guvernare neacceptând niciun amendament din partea opoziției.
Comisiile parlamentare de buget-finanțe au întocmit, sâmbătă, raport favorabil la proiectul Legii bugetului de stat pe 2021, coaliția de guvernare neaceptând niciun amendament din partea opoziției. Parlamentul urmează ca, după dezbaterile generale de luni, să dea marți votul final asupra bugetului de stat.
Premierul Cîțu afirmă că lucrurile nu mai pot continua ca până acum, iar în 2021 urmează să fie efectuate reforme în sistemul public, inclusiv din perspectva salarizării și pensiilor, în ANAF și la companiile de stat, care au acumulat arierate de 63 miliarde lei.
Președintele Iohannis a promulgat miercuri proiectul de lege care elimină pensiile speciale acordate până acum parlamentarilor.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 77,6 miliarde de lei, la 29 ianuarie 2021, în creștere cu 23% față de nivelul existent la 31 ianuarie 2020, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Ministerul Sănătății va avea fonduri semnificativ mai reduse în 2021, comparativ cu anul trecut, potrivit proiectului de buget redactat de Guvern și analizat de Profit.ro, în timp ce alte ministere vor primi fonduri majorate, printre acestea fiind Agricultura, Transporturile și Munca. Resursele alocate pentru Ministerul Educației cresc ușor în acest an. Premierul Florin Cîțu a anunțat anterior că deficitul bugetar prevăzut în proiectul de buget pregătit de Guvern este de 7,2% din PIB.
Spania speră să îi încurajeze pe cetățenii săi să se pregătească de pensie printr-un plan de pensii facultative, în încercarea de a-i convinge să nu se bazeze numai pe pensia de la stat, transmite Bloomberg.
Premierul Florin Cîțu a declarat, joi seară, că ”nu există nimic gratuit pe lumea asta”, referindu-se la limitarea călătoriilor studenților. ”Fiecare subvenție de la buget, eu o analizez prin două filtre: costul de oportunitate, dacă există altceva pe care l-aș putea face profitabil și impactul, a anunțat premierul.
Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, ca instituțiile publice să nu mai acorde vouchere de vacanță în 2021, majorarea punctului de pensie prevăzută pentru anul acesta să fie amânată pentru anul viitor, iar gratuitatea călătoriilor cu trenul pentru studenți să fie înlocuită cu o reducere de 50% pe transportul local și național. Executivul a decis, totodată, anularea sporului de 30% la salariu, acordat de anul trecut angajaților din prefecturi sub motivul prevenirii și combaterii pandemiei de Covid-19.
Parlamentul a adoptat, prin vot în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, un proiect de lege care elimină pensiile speciale acordate parlamentarilor.
Pensiile vor fi majorate anul următor cu rata inflației, la care se va adăuga "cel mult" 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, prevede un proiect al Ministerului Finanțelor. Formularea "cel mult" din noul proiect este în contradicție cu declarațiile anterioare ale liderilor coaliției de guvernare, inclusiv premierul Florin Cîțu și șeful PNL Ludovic Orban, care au declarat recent că pensiile vor fi majorate pe viitor cu rata inflației, la care se va adăuga și 50% din creșterea salariului mediu brut. În 2021 pensiile sunt înghețate la nivelul din 2020.