Bugetul pentru 2021 a trecut de Parlament fără modificări

Bugetul pentru 2021 a trecut de Parlament fără modificări
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 mar 2021

Proiectul Legii bugetului de stat pe 2021 a fost adoptat marți de Parlament în forma transmisă de Guvern, coaliția de guvernare neacceptând niciun amendament din partea opoziției. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dezbaterea din Parlament a iscat scene de circ în prima zi, PSD a împărțit păpuși, iar premierul Cîțu i-a invitat pe membrii opoziției să își noteze datele bugetului ca să înțeleagă.

Printre alte amendamente propuse, PSD a depus un amendament la Legea bugetului prin care Ministerul Finanțelor ar fi trebuit să împrumute CEC Bank cu 1,4 miliarde de lei pentru creșterea solvabilității băncii de stat.

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Totodată, șefii AUR au vrut să taie bugetul SRI cu aproape 300 milioane lei, dar nu i-a susținut însă nici propriul reprezentant din Comisia de control al activității Serviciului.

Ministerul Sănătății va avea fonduri semnificativ mai reduse în 2021, comparativ cu anul trecut, potrivit proiectului de buget aprobat de Guvern, în timp ce alte ministere vor primi fonduri majorate, printre acestea fiind Agricultura, Transporturile și Munca. Resursele alocate pentru Ministerul Educației cresc ușor în acest an.

Măsurile incluse de Guvern în bugetul de stat pe anul 2021 prevăd înghețarea salariilor, sporurilor, indemnizațiilor și primelor în sectorul public, neacordarea primei și a voucherelor de vacanță, precum și compensarea orelor suplimentare pentru personalul bugetar numai cu timp liber. Companiile de stat cu pierderi nu vor primi subvenții de la buget decât în urma prezentării unor planuri de restructurare.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Premierul Cîțu a declarat, după adoptarea proiectului de buget în Guvern, că în acesta a fost inclus un articol care prevede ca la jumătatea anului să aibă loc evaluarea execuției bugetare și la ministerele unde execeuția bugetară nu este cea planificată, de la acele ministere pot fi reduse sumele alocate.

Administrația prezidențială are prevăzute fonduri în stagnare, în timp ce SRI, STS și SIE beneficiază de credite de angajament majorate semnificativ. Premierul Florin Cîțu a anunțat anterior că deficitul bugetar prevăzut în proiectul de buget pregătit de Guvern este de 7,2% din PIB.

Bugetul pentru 2021 a trecut de Parlament fără modificări

Bugetul pentru 2021 a trecut de Parlament fără modificări

Bugetul pentru 2021 a trecut de Parlament fără modificări

Bugetul pentru 2021 a trecut de Parlament fără modificări

Bugetul pentru 2021 a trecut de Parlament fără modificări

Bugetul pentru 2021 a trecut de Parlament fără modificări

(Creditele bugetare reprezintă execuția curentă a bugetului, cheltuieli și plăți în contul angajamentelor existente, în timp ce creditele de angajament, referitoare la execuția multianuală a bugetului, sunt cheltuieli care pot fi angajate pentru anii următori.)

Cîțu, o nouă izbucnire publică: Ajunge! Așa nu se mai poate! E nevoie de reformă la salarizare, pensii, ANAF, companiile de stat cu arierate de zeci de miliarde CITEȘTE ȘI Cîțu, o nouă izbucnire publică: Ajunge! Așa nu se mai poate! E nevoie de reformă la salarizare, pensii, ANAF, companiile de stat cu arierate de zeci de miliarde

Ministerul Sănătății

  • credite bugetare 17,5 miliarde lei, -11,2% față de anul trecut,
  • credite de angajament 18,6 miliarde lei,în scădere cu 7,3%

Ministerul Agriculturii

  • credite bugetare de 26 miliarde lei, +10,4%
  • creditele de angajament de 38,3 miliarde de lei, +59%

Ministerul Educației

  • credite bugetare 31,1 miliarde lei, + 2,8%
  • credite de angajament 30,1 miliarde lei, +1,7%

Ministerul Transporturilor

  • credite bugetare 14,1 miliarde lei, +9,4%
  • credite de angajament 31,9 miliarde lei, +66%
INFOGRAFIC Datoria publică în perioada Guvernului PNL a crescut cu 133,5 miliarde lei, un record comparabil doar cu împrumuturile pe 4 ani din criza financiară cu FMI. Datoria pe cap de român, mai mare cu 7.026 lei CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Datoria publică în perioada Guvernului PNL a crescut cu 133,5 miliarde lei, un record comparabil doar cu împrumuturile pe 4 ani din criza financiară cu FMI. Datoria pe cap de român, mai mare cu 7.026 lei

Ministerul Energiei

  • credite bugetare 1,14 miliarde lei, +83%
  • credite de angajament 1,14 miliarde lei, +85%

Ministerul Finanțelor

  • credite bugetare 5,4 miliarde lei, -2,5%
  • credite de angajament 5,7 miliarde lei, +2,7%

Ministerul Finanțelor - Acțiuni Generale

  • credite bugetare 36,1 miliarde lei, +7,3%
  • credite de angajament 37,3 miliarde lei, +9,6%

Ministerul Muncii

  • credite bugetare 53,9 miliarde lei, +9,7%
  • credite de angajament 53,8 miliarde lei, +10,1%

Administrația prezidențială

  • credite bugetare 58,8 milioane lei, în stagnare
  • credite de angajament 73,5 milioane lei, +1%
DOCUMENT Schimbări pregătite pentru plafonul TVA, sancțiuni noi în Legea contabilității CITEȘTE ȘI DOCUMENT Schimbări pregătite pentru plafonul TVA, sancțiuni noi în Legea contabilității

Serviciul Român de Informații - SRI

  • credite bugetare 2,7 miliarde lei, -0,46%
  • credite de angajament 3,13 miliarde lei, +14,4%

Serviciul de Informații Externe - SIE

  • credite bugetare 394,9 milioane lei, -0,23%
  • credite de angajament 432,9 milioane lei, +9,4%

Serviciul de Telecomunicații Speciale - STS

  • credite bugetare 622,2 milioane lei, -9,8%
  • credite de angajament 868,3, +24,5%

Serviciul de Protecție și Pază - SPP

  • credite bugetare 401,6, +50%
  • credite de angajament 511,8 milioane lei, +85%

 

Guvernul va ajunge sub nivelul de 3% din PIB, pe cash și pe ESA, în 2024.

Potrivit premierului, țintele sunt pentru 2022 un deficit pe cash de 5,84% pe cash și 6,36% pe ESA, în 2023 4,37% pe cash și 4,68% pe ESA, iar în 2024 2,89% pe cash și 2,.9% pe ESA.

Investițiile ar urma să crească la aproape 61 miliarde de lei, executivul țintind ca circa 60% să aibă ca sursă fondurile europene și restul de 40% fonduri bugetare.

Anul trecut, investițiile au totalizat 53,2 miliarde de lei, în creștere cu 9,5 miliarde lei față de anul anterior.

Fiscul francez începe să-i vâneze pe contribuabili pe Facebook. Și România s-a gândit la un astfel de sistem CITEȘTE ȘI Fiscul francez începe să-i vâneze pe contribuabili pe Facebook. Și România s-a gândit la un astfel de sistem

Potrivit calculelor Profit.ro, ca pondere în PIB, investițiile au fost la 5,1%, cel mai ridicat nivel începând din 2015, când indicatorul s-a situat la 5,8%. O diferență majoră este, însă, că, în 2015, Guvernul investea 41,6 miliarde lei (5,8% din PIB) făcând împrumuturi nete (deficitul bugetar) de aproape 11 miliarde de lei. În 2020, investițiile au fost de 53,2 miliarde de lei, dar în fapt doar 35,2 miliarde de lei de la bugetul de stat, iar restul fonduri UE, în timp ce împrumuturile nete, cele care cresc datoria statului, au ajuns la 102 miliarde de lei.

Potrivit datelor anunțate anterior de Ministerul Finanțelor, Guvernul a înregistrat anul trecut un deficit bugetar de 9,79% din PIB, 101,9 miliarde lei, un record, în contextul în care veniturile au fost afectate de impactul economic al pandemiei de coronavirus, în timp ce cheltuielile au urcat în mare măsură din același motiv, în special pentru sectorul de sănătate și pentru susținerea mediului de afaceri. Potrivit Finanțelor, sume în valoare de 46,31 miliarde lei (4,45% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin facilitățile fiscale, investiții și cheltuieli excepționale alocate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19. Ținta de deficit asumată de Guvern la rectificarea din noiembrie a fost de 96 miliarde de lei, 9,1% din PIB.  Deficitul bugetar reprezintă diferența dintre cheltuieli și veniturile mai mici ale statului și trebuie acoperit prin împrumuturi, care cresc datoria publică.

ULTIMA ORĂ Legea prin care evazioniștii scapă de închisoare - constituțională CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Legea prin care evazioniștii scapă de închisoare - constituțională

Măsuri pe anul 2021 

- Menținerea în anul 2021 a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție /indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, precum și a indemnizațiilor aferente funcțiilor de demnitate publică și funcțiilor asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020; măsura fusese anunțată de premierul Cîțu odată cu preluarea guvernării ca temporară până la analizarea Legii salarizării;

- Menținerea în anul 2021 a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

O listă cu sporurile din sistemul bugetar poate fi consultată AICI

Modificări legislative pregătite pentru SRL: Condiții noi la luarea deciziilor și pentru convocarea adunării asociaților CITEȘTE ȘI Modificări legislative pregătite pentru SRL: Condiții noi la luarea deciziilor și pentru convocarea adunării asociaților

Menținerea în anul 2021 a cuantumului indemnizației de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2020;

- Neacordarea de premii și a indemnizației de vacanță prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017;

- Compensarea orelor suplimentare pentru personalul bugetar numai cu timp liber corespunzător; pentru polițiști și cadre militare se mențin reglementările din anii anteriori care vizează acordarea drepturilor salariale pentru activitatea desfășurată în zilele de sărbători legale;

- Prelungirea folosirii voucherelor de vacanță emise în anul 2019 și anul 2020 până la sfârșitul anului 2021 și suspendarea emiterii de vouchere de vacanță pentru anul 2021 de către autoritățile și instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, precum și serviciile publice autonome de interes național, cu personalitate juridică, reglementate prin Legea nr.41/1994;

- Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, pierd gratuitatea pe călătoriile cu trenul, urmând a beneficia de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri  și naval. 

Rezerva de valută a Ministerului Finanțelor se situează la circa 6,6 miliarde euro CITEȘTE ȘI Rezerva de valută a Ministerului Finanțelor se situează la circa 6,6 miliarde euro

Condiții de subvenționare a companiilor de stat cu pierderi

Ministerele care au în subordine operatori economici vor analiza cauzele înregistrării de  pierderi și/sau plăți restante la acești operatori.

Va fi prezentat un set de măsuri concrete de restructurare și reorganizare cuantificabile  pentru eficientizarea activității operatorilor economici în vederea diminuării pierderilor sau plăților restante, pentru redresarea activității acestora.

Acordarea unor sume de la bugetul de stat în anul 2021 pentru acești operatori economici va fi condiționată de respectarea implementării măsurilor de redresare a activității acestora.

Recent, premierul Cîțu a relatat că nu a primit astfel de planuri până la elaborarea bugetului, astfel că reforma acestor companii de stat va fi făcută forțat prin buget.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
deficit
cheltuieli
buget
ministere
salarii
pensii
sporuri