Noile prevederi privind indemnizația de creștere a copiilor trebuie să țină cont de deficitul bugetar de 2,9% din PIB la care Guvernul, cu votul Parlamentului, s-a angajat, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. Guvernul este deschis la discuții privind soluții, dar nu poate lua nicio decizie până la rectificarea bugetară din vară.
Plafonul total de garantare de 1.690.330.155 de lei, aferent programului Prima casă pentru anul 2016, a fost alocat în întregime, astfel, băncile comerciale au pusă la dispoziție întreaga sumă, informează un comunicat al Ministerului de Finanțe.
Plafonul de venituri pentru microîntreprinderi va fi majorat de la 65.000 euro la 100.000 euro, de la 1 ianuarie 2016. Încadrarea se va face în funcție de veniturile realizate la 31 decembrie 2015. Odată cu majorarea plafonului pentru încadrarea în regimul de impozitare pe venit, în loc de profit, noul Cod fiscal prevede și cote diferite.
Distribuitorii de telefoane mobile, tablete, laptopuri, console de jocuri, dispozitive cu circuite integrate vor beneficia de taxare inversă începând cu anul viitor, dar facilitatea va fi acordată de stat doar dacă valoarea cumulată a bunurilor livrate, înscrise într-o factură, este egală sau mai mare de 22.500 lei, exclusiv TVA.
Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a decis, la reuniunea organizată vineri la Viena, să majoreze plafonul pentru producția de petrol la 31,5 milioane barili pe zi, de la pragul zilnic actual de 30 milioane barili, în pofida prețurilor scăzute din piețe pe fondul excedentului de ofertă, relatează Reuters, care citează doi participanți la întâlnirea OPEC.
Plafonul valoric al investițiilor pe care o firmă trebuie să le efectueze, prin extinderea capacității unei unități sau diversificarea producției, pentru a primi bani de la stat cu care să își acopere costurile cu terenul și alte cheltuieli, va fi redus anul viitor la jumătate, de la 10 milioane de euro la 5 milioane de euro sau mai puțin.
Guvernul a majorat, de la 1 octombrie, de la 300 la 330 lei pe lună plafonul până la care pensionarii cu pensii de maxim 700 lei pot beneficia de medicamente compensate în proporție de 90%, conform unei hotărâri a Executivului.