Meteorologii au emis, duminică, o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până miercuri, la ora 10.00. Cantitățile de apă vor ajunge și la 50 de litri pe metru pătrat.
Vremea prognozată pentru București se va răci în acest week-end, precum și în prima zi a lunii martie, în timp ce vântul va sufla cu viteze de 45 km/h și va ploua sub formă de aversă în special spre orele serii, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
MeteorologiI anunță ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării până marți la prânz. De asemenea, au emis două avertizări cod galben: intensificări ale vântului în Banat și în zona Carpaților Meridionali și Polei în zona Moldovei, potrivit News.ro.
Meteorologii anunță că, începând de miercuri după-amiază și până sâmbătă dimineață, în cea mai mare parte a țării se vor semnala ploi și intensificări ale vântului, iar spre sfârșitul intervalului acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Pentru Munții Banatului și Carpații Meridionali a fost emis Cod galben de ninsori abundente și viscol, până joi dimineață.
Meteorologii au emis Cod galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și descărcări electrice, de luni seară până marți la prânz, în Oltenia, Moldova și local în Muntenia, Transilvania și Maramureș. În jumătatea de nord a țării, ploile vor continua până vineri.
Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ploi abundente pentru cea mai mare parte a țării valabile de sâmbătă, de la ora 9:00 și până duminică la ora 3:00.
Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cpd gablen de furtuni, valabilă de vineri,de la ora 23.00, până duminică dimineață. De asemenea, de sâmbătă până duminică va fi cod portocaliu în cea mai mare parte a țării, urmând a se înregistra precipitații care pot cumula 90 de litri pe metru pătrat. De asemenea, vremea se va răci, în unele zone chiar accentuat.
Meterologii au emis Cod Galben de ploi torențiale, descărcări electrice, grindină și vijelii, începând de joi dimineață și până sâmbătă dimineață. Atenționarea este în vigoare pentru întreaga țară.
Instabilitatea atmosferică accentuată va fi caracteristica principală a regimului termic prognozat pentru București în următoarele trei zile, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Meteorologii anunță averse cu caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină, în întreaga țară, până joi dimineață. Cantitățile de apă pot ajunge și la 40 de litri pe metru pătrat.
Meteorologii anunță ploi și intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării până joi seară și au emis un cod galben de ninsori și viscol în Carpații Meridionali și Occidentali
Meteorologii anunță că, până sâmbătă dimineață, vremea se va răci considerabil, temperaturile fiind mai scăzute decât normalul perioadei. De asemenea, se vor înregistra ploi însemnate cantitativ, iar la munte vor fi ninsori și vântul va sufla cu putere.
Meteorologii anunță că vremea se schimbă începând de joi dimineață, urmând a se înregistra ploi moderate și vânt, iar temperaturile vor scădea. Pentru început, de joi, răcirea se va resimți în vest și nord-vest, iar de vineri, temperaturile vor scădea și în restul teritoriului.
După o perioadă de caniculă puternică, județele Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Brașov și Covasna și zona de munte a județelor Buzău și Sibiu vor intra sub Cod galben de vijelii joi după-amiaza, la ora 14:00, potrivit unei atenționări emise de Administrația Națională de Meteorologie.
Canicula va persista pe arii extinse în zonele de câmpie și de podiș, unde disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, anunță meteorologii. Pe parcursul zilei de miercuri, disconfortul termic și canicula vor persista în sudul, estul și centrul țării, însă în vest și nord-vest se vor înregistra intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină.
Meteorologii au emis, luni dimineață, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică valabilă până la ora 22.00. Sunt vizate toate județele țării, în care se pot semnala precipitații abundente, ce pot cumula 50 de litri pe metru pătrat în unele locuri, vijelii, descărcări electrice și căderi de grindină.
Meteorologii anunță că, de sâmbătă la prânz până duminică seară, vremea va fi călduroasă, chiar caniculară, în regiunile vestice și sudice, iar disconfortul termic va fi ridicat. Până sâmbătă seară, va fi în vigoare un Cod galben de ploi torențiale și furtuni, în cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei, local în Dobrogea, Oltenia, Crișana, Maramureș și la munte.
Meteorologii au anunțat, luni, că vremea rea continuă până joi, fiind emisă o informare de ploi abundente, vijelii, descărcări electrice și grindină. În unele zone este cod galben, cantitățile de apă putând ajunge până la 40 de litri pe metru pătrat. Până marți la ora șase în mai multe județe este cod portocaliu, urmând a se înregistra până la 80 de litri de apă pe metru pătrat.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți o prognoză specială pentru municipiul București, avertizând că în următoarele zile se vor semnala ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii, temperaturile minime situându-se între 10 și 12 grade Celsius, iar cele maxime vor atinge 23 - 24 de grade Celsius.
Bucureștenii în principal sunt sfătuiți să stea în case în orele următoare printr-un avertisment transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
Meteorologii au emis, duminică, o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în întreaga țară, până miercuri dimineață la ora 9.00. Se vor semnala ploi torențiale, vijelii, descărcări electrice și grindină, în unele locuri cantitățile de precipitații urmând a depăși 60 de litri pe metru pătrat. Vremea se va răci accentuat, iar la munte va ninge. În București, se vor înregistra și 35 de litri de apă pe metru pătrat, iar temperaturile vor scădea până la 6-7 grade Celsius, potrivit News.ro.
Vremea se va menține instabilă în următoarele 48 de ore în majoritatea regiunilor și cu toate că valorile termice diurne vor ajunge până la 22 de grade Celsius, înnorările și ploile nu vor lipsi.
Meteorologii au emis o informare valabilă de joi după-amiază până luni dimineață, interval în care va ploua temporar în toate regiunile țării și vor fi averse, cu descărcări electrice. Local, cantitățile de apă vor depăși 15-20 de litri pe metru pătrat, iar în Oltenia, Muntenia și în zonele montane aferente chiar 30-40 de litri pe metru pătrat. Ploi vor fi și în București, temperaturile maxime fiind de 13-18 grade.
Meteorologii prognozează o răcire a vremii în următoarele două săptămâni, la nivelul întregii țări, în timp ce ploile se vor semnala aproape în fiecare zi, relevă prognoza de specialitate publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 8 martie - 21 aprilie.