FIA Nova Protect Fond, fond de investiții destinat angajaților din Ministerul de Interne, Administrației Penitenciarelor, Poliției Locale și pensionarilor din aceste structuri, avea doar 35 de investitori la finele anului trecut și un activ net de 10.725,30 lei. Trei luni mai târziu, la 31 martie 2023, fondul număra 40 de investitori și un activ net de 16.814,97 lei. Cifrele sunt cu mult sub estimările avansate în aprilie 2022 de Viorel Cataramă, proprietarul producătorului de mobilă Elvila, care miza pe 42.000 de investitori la finele anului trecut și 60.000 de investitori la 31 decembrie 2023, conform planului de afaceri al administratorului.
Senatul a adoptat proiectul legislativ inițiat de PSD prin care social-democrații doresc, după cum în mod inovativ se exprimă, să ”abgradeze” legislația actuală privind protecția consumatorului. Astfel, sunt introduse noi termene și sancțiuni, dar și noi concepte și prevederi precum cazierul fiscal, abatere repetată sau amenzi în funcție de cifra de afaceri. ANPC a susținut proiectul și prin consultare cu mediul de afaceri, care identificase numeroase suprapuneri cu alte legi și formulări problematice, au fost aduse unele amendamente inițiativei, cele mai importante vizând eliminarea reglementărilor care există deja în sectorul bancar. Proiectul prevede noi obligații de resurse umane și de plată la stat pentru firme, relevă datele analizate de Profit.ro.imobiliare, relevă datele analizate de Profit.ro.
PSD a inițiat un proiect de lege prin care își propune, după cum în mod inovativ se exprimă, să ”abgradeze” legislația actuală privind protecția consumatorului, prin introducerea unor noi termene și sancțiuni, dar și a unor noi concepte și prevederi precum cazierul fiscal, abatere repetată sau amenzi în funcție de cifra de afaceri. ANPC susține proiectul, preluând cuvânt cu cuvânt sintagma ”să se abgradeze” legislația, dar mediul de afaceri a găsit zeci de suprapuneri cu alte legi, numeroase formulări problematice și a propus o serie de amendamente în cazul proiectului. În plus, firmele vor avea noi obligații de resurse umane și de plată la stat.
FIA Nova Protect Fond, fond de investiții destinat profesioniștilor din MAI, Administrația Penitenciarelor, Poliția Locală și pensionarilor din aceste structuri, a devenit operațional
Nova Vision Investments, societate de administrare a activelor financiare controlată de omul de afaceri Viorel Cataramă, a lansat un fond de investiții cu componentă de asigurare care vizează aducerea de randamente superioare instrumentelor clasice de economisire pentru profesioniștii din Ministerul Afacerilor Interne și polițiștii locali.
Utilizatorii de Android nu sunt în siguranța pe care încearcă Google să o vândă. Sistemul de protecție anti-malware integrat în smartphone-urile cu Android este mult mai slab decât lasă compania americană să se creadă.
În contextul actual, digitalizarea afacerilor a devenit rapid o necesitate, însă, conform studiilor, în mai puțin de 36 de secunde, pe Internet apar noi pericole și amenințări. Astfel, orice afacere are nevoie de protecție eficientă constant, în timp real, împotriva acestora.
Dentotal Protect, furnizor de produse stomatologice, și-a mutat activitatea logistică a inaugurat noul depozit, situat în Eli Park Chitila, mărindu-și capacitatea de depozitare de peste 3 ori.
Dentotal Protect, furnizor de produse stomatologice, și-a mutat activitatea logistică într-un nou depozit, în Eli Park Chitila, mărindu-și capacitatea de depozitare de peste 3 ori. Investițiile în sisteme noi de depozitare și manipulare și în soluții informatice specializate depășesc 400.000 de euro.
Inform Lykos și Quantum Protect vor furniza către Societatea de Transport București carduri contactless reîncărcabile și de unică folosință, urmând să încaseze 3,1 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat de 4,31 milione de lei, fără TVA, pentru 2 ani.
Inform Lykos, Quantum Protect și Meximpex au depus oferte pentru furnizarea către Societatea de Transport București de carduri contactless reîncărcabile și de unică folosință, contract estimat la 4,31 milione de lei, fără TVA, pentru 2 ani.