Taxa pe valoarea urma să fie redusă de la nivelul standard actual de 19% la o cotă de 16% începând cu 1 ianuarie 2020, conform unui proiect de lege avizat în comisia de buget din Camera Deputaților. Deputații PSD au preluat un proiect de lege al PNL în acest sens, dar miercuri în dezbaterea Camerei Deputaților proiectul a fost retrimis pentru un nou raport comisiei. Liberalii au arătat că dacă măsura ar fi adoptată, ar cere Guvernului amânarea intrării în vigoare a reducerii TVA.
Reducerea TVA la 16% și dublarea cuantumului alocației de creștere a copilului ar duce deficitul bugetar anul viitor spre 5% din PIB, față de 3,6% cât este prevăzut de Guvern, a declarat marți ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Acesta a arătat că ”ambiția copilărească”, ba chiar ”prostească” a clasei politice va duce la creșterea costurilor de finanțare a României, iar consecințele vor fi suportate de cetățeni.
Taxa pe valoarea adăugată mai are doar un pas să fie redusă de la nivelul standard actual de 19% la o cotă de 16%. Astăzi, deputații PSD din comisia de buget și finanțe au preluat un proiect de lege al PNL care prevede reducerea TVA la 16%, de la 1 ianuarie 2020, și au decis să îl trimită cu raport de adoptare plenului Camerei Deputaților.
Premierul Ludovic Orban l-a demis de la conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) pe Horia Constantinescu, numit în august în funcția de președinte al instituției de către fostul premier Viorica Dăncilă.
Reprezentanții PSD și UDMR au reușit miercuri, în Senat, respingerea un proiect de lege inițiat de USR privind alegerea primarilor în două tururi.
Deputații PSD refuză să ia în discuție modificarea OUG 114/2018, deși la finele lunii august amânaseră dezbaterea acestor modificări pentru doar o săptămână, respectiv pentru începerea noii sesiuni parlamentare. La ultima ședință a comisiei de buget, deputatul USR Claudiu Năsui a cerut din nou discutarea ordonanței, dar președintele social-democrat al comisiei a invocat în mod special, drept refuz al discutării actului, lipsa avizului primit de la comisia de cultură, condusă de un liberal.
Deputații PSD refuză să ia în discuție modificarea OUG 114/2018, deși la finele lunii august amânaseră dezbaterea acestor modificări pentru doar o săptămână, respectiv pentru începerea noii sesiuni parlamentare. Deputatul USR Claudiu Năsui a propus astăzi, în comisia de buget, discutarea ordonanței, dar voturile opoziției nu au reușit să le depășească pe cele ale PSD, care s-a împotrivit, în condițiile în care UDMR s-a abținut.
Până zilele trecute, se putea spune că liberalii din România erau sublimi, dar lipseau cu desăvârșire. Sau că, cel mult, încăpeau într-un microbuz. Declarația liderului PNL, Ludovic Orban, referitoare la eliminarea scutirii la impozitare a angajaților din IT a renăscut parcă spiritul liberal, cel puțin pe rețelele de socializare. Unii l-au acuzat pe liderul PNL de iliberalism, de socialism chiar, alții l-au apărat, prezentându-l drept ultim apărător al cotei unice.
PSD și PNL au obținut ambele câte 25,8% dintre voturile exprimate la scrutinul pentru Parlamentul European de duminică, Alianța 2020 USR PLUS obținând 23,9%, potrivit rezultatelor exit poll-ului CURS-Avangarde.
Principalele partide de opoziție parlamentare, USR și PNL, au anunțat că solicită instituirea unei comisii de anchetă parlamentară privind rectificarea bugetară pozitivă efectuată în noiembrie 2018 de actualul guvern PSD.
Scoaterea la licitație spre concesionare de noi proiecte de rețele locale de distribuție a gazelor este blocată în prezent din cauza faptului că nu a fost aprobată încă hotărârea de guvern cu normele de concesionare, acuză Partidul Național Liberal.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a lansat un atac la adresa PSD și a Guvernului condus de Mihai Tudose, în discursul susținut sâmbătă la Consiliul Național al partidului. Orban a spus că PNL trebuie să declanșeze un ”război total” împotriva PSD - "o bandă de hoți, de incompetenți, de țepari, de oameni certați cu bunul simț și cu legea".
Cazul liderului PSD, Liviu Dragnea, care este acuzat în public că, prin acțiuni la purtător, se află în spatele firmei Tel Drum, câștigătoare a multor proiecte de infrastructură din Teleorman, a generat o amplă mișcare la nivel politic pentru schimbarea cadrului legal al firmelor cu astfel de titluri. Propunerile variază de la excluderea acestor firme din licitații publice la interdicția impusă oamenilor de afaceri de a-și mai înființa astfel firme.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Neptun, că dacă vor ajunge la guvernare, liberalii vor trebui să îi dea afară pe toți cei angajați de PSD, deoarece este nevoie de o reformă a dministrației publice. De asemenea, liderul PNL a spus că numărul actual de ministere este uriaș și ar trebui redus la jumătate, potrivit News.ro.
Hotărârile privind asocierea Sectorului 1 cu persoane juridice în vederea înființării unui club sportiv care să dețină brand-ul Rapid București ar necesita majoritate calificată în Consiliul Local doar după ce Guvernul va transfera, eventual, baza Pro Rapid în administrarea Primăriei de sector, iar aceasta ar decide să includă respectiva bază în capitalul nou-înființatei entități sau să i-o dea în folosință.
Partidul Național Liberal a discutat cu oamenii de afaceri despre modificările de anvergură a fiscalității propuse de PSD în noul program de guvernare. Antreprenorii critică vehement planurile actualei Puteri, în timp ce PNL spune că se va bate pentru ca măsuri precum impozitul pe cifra de afaceri sau cota progresivă să nu intre în vigoare.
Președintele Partidului Național Liberal critică dur modificările fiscale anunțate de PSD în noul program de guvernare. Impozitul pe cifra de afaceri sau taxa de solidaritate sunt măsuri care “pleacă de la oameni precum Florin Georgescu”, ca răspuns la faptul că Partidul Social Democrat nu are buget să acopere promisiunile de creștere a cheltuielilor cu pensiile și salariile, spune Ludovic Orban.
Vechile nominalizări au fost respinse de plenurile reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, la inițiativa PSD, pe 26 aprilie, pe motiv că au fost făcute pe vremea fostului legislativ și că, între timp, unii dintre cei propuși ca membri în Comitetul de Reglementare al ANRE s-au retras, fiind organizată o nouă procedură de selecție.
După numărarea a 98% din voturi de către Biroul Electoral Central, PSD a obținut, la Camera Deputaților, 45,95% din voturi, urmat de PNL-19,89% și USR-8,43%, în timp ce la Senat PSD a întrunit 46,15%, PNL - 20,27%, iar USR - 8,50%. ALDE și PMP intră la limită în Parlament, cu 5,64 % și 5,06%.
Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în jur de 45% din voturile exprimate duminică la alegerile parlamentare, în condițiile unei prezențe la vot în întreaga țară de circa 40%. Partidul Național Liberal (PNL) a strâns în jur de 21%, iar Uniunea Salvați România (USR) are circa 9 % din opțiunile electorale, conform sondajelor realizate la ieșirea de la urne.
Programele de guvernare ale PSD și PNL, partidele cotate cu cele mai mari procente în alegerile de duminică, mizează în principal pe scăderea taxelor, însă nu amintesc de restructurarea cheltuielilor publice sau de o reformă administrativă care să compenseze impactul bugetar al relaxării fiscale.
Partidele și candidații independenți au înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) contribuții pentru campania electorală în sumă totală 32,7 milioane de lei, cel mai mulți bani fiind declarați de PSD - 11,2 milioane de lei, urmat de PNL - 10,6 milioane de lei, în timp ce PRU, PMP și ALDE au peste două milioane de lei, iar USR peste un milion de lei.
Să nu ne mințim. Premierul Dacian Cioloș candidează la alegerile din decembrie. Tehnic și juridic, nu se va regăsi pe nicio listă de candidați. Se va ține de promisiune. Dar va candida "în efigie". Perspectiva păstrării lui la Palatul Victoria este practic unica ofertă electorală a blocului informal (deocamdată) PNL-USR.
După încheierea ședinței plenului, înainte să fi fost dat un vot pentru Legea conversiei creditelor în franci elvețiieni, inițiatorul proiectului, deputatul Daniel Zamfir, spune că ar trebui ca, la Comisia Juridică din nou sau chiar în plen, actul normativ să treacă fără pragul de îndatorare de 50%, dar și fără plafonul echivalent cu 250.000 de franci pentru cuantumul împrumuturilor care fac obiectul legii. El face această comentariu în contextul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, susținea că social-democrații din Comisia Juridică nu au avut mandat din partea partidului pentru a formula amendamente.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că social-democrații vor susține un candidat propriu care să îl înlocuiască pe Bogdan Olteanu în conducerea Băncii Naționale a României. Liberalii au revendicat această nominalizare, având în vedere că Olteanu fusese numit la BNR de către PNL.