ULTIMA ORĂ TVA - foarte aproape să fie redusă la 16%

ULTIMA ORĂ TVA - foarte aproape să fie redusă la 16%
scris 17 dec 2019

Taxa pe valoarea adăugată mai are doar un pas să fie redusă de la nivelul standard actual de 19% la o cotă de 16%. Astăzi, deputații PSD din comisia de buget și finanțe au preluat un proiect de lege al PNL care prevede reducerea cotei standard de TVA la 16%, de la 1 ianuarie 2020, și au decis să îl trimită cu raport de adoptare plenului Camerei Deputaților. 

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Camera Deputaților este și decizională în acest subiect, iar PSD este majoritar. Proiectul de buget deja redactat de Guvernul PNL nu ia în calcul TVA de 16%.

FOTO Iulius Town Timișoara sau viața trăită la standarde de 5 stele CITEȘTE ȘI FOTO Iulius Town Timișoara sau viața trăită la standarde de 5 stele

Proiectul a fost inițiat de 5 deputați PNL la finele lunii iunie și a trecut, în octombrie, tacit de Senat, deși senatorii din comisia de buget, care sunt în majoritate tot ai PSD, îi întocmiseră raport negativ. Acum, după pierderea guvernării, aleșii PSD au votat favorabil.

Pe lângă reducerea TVA la 16%, proiectul mai prevede aplicarea unei cote TVA reduse de 9% pentru băuturi, mai puțin cele alcoolice, respectiv de 5% pentru livrarea de alimente destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice, semințe, plante și ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele.

CEC Bank reînvie o tradiție de opt decenii la aniversarea a 155 de ani: Toți copiii născuți de ziua băncii în acest an, premiați cu 155 de euro brut CITEȘTE ȘI CEC Bank reînvie o tradiție de opt decenii la aniversarea a 155 de ani: Toți copiii născuți de ziua băncii în acest an, premiați cu 155 de euro brut

Proiectul nu a mai fost susținut de deputații liberali, care se află acum la guvernare, dar deputații PSD au arătat că preiau ei prevederile proiectului, tocmai pentru a da ”o lecție de responsabilitate” liberalilor cu privire la proiectele pe care aceștia le-au susținut în opoziție. Mai mult, unii deputați PSD au apreciat că reducerea TVA la 16% va conduce la creșterea consumului și la o majorare a PIB cu 1%.

Liberalii în schimb i-au acuzat pe social-democrați că fac doar un joc politicianist, după ce au refuzat să aplice inclusiv reducerea TVA promisă de aceștia, respectiv de la 19% la 18%.

Deputații USR au arătat însă că luarea unei astfel de decizii, doar din rațiuni politice, se va dovedi nefastă pentru cetățeni și pentru stabilitatea financiară a țării, moneda națională riscând să se deprecieze, iar deficitul bugetar să se majoreze și mai mult.

Votul în plenul Camerei Deputaților ar putea schimba, însă, decizia comisiei de buget, președintele acesteia, deputatul PSD, Sorin Lazăr, invocând, la un moment dat, în discuții, ”înțelepciunea plenului”.

Guvernul Orban, pus în imposibilitatea de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare. Majoritatea PSD a respins și în comisiile Camerei Deputaților proiectul de abilitare. UPDATE Guvernul amenință cu ordonanțe de urgență CITEȘTE ȘI Guvernul Orban, pus în imposibilitatea de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare. Majoritatea PSD a respins și în comisiile Camerei Deputaților proiectul de abilitare. UPDATE Guvernul amenință cu ordonanțe de urgență

După ce a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului, având în trecut valori de 20% și chiar 24%, cota standard de TVA, în prezent, este 19%.

Dacă pentru majoritatea bunurilor furnizate și serviciilor prestate de către firmele românești cota TVA este de 19%, există bunuri și servicii pentru care se aplică cota TVA de 9% și, respectiv, cota TVA de 5%.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
tva
reducere
psd
pnl
proiect
16%